Tarile in care cei mai multi romani si-au petrecut vacanta de vara in 2019 sunt Marea Britanie, Italia, Germania si Spania, iar orasele pe care le-au vizitat cel mai des sunt Londra, Milano, Bruxelles, Roma si Paris, potrivit datelor furnizate de agentiile de turism.
Se știu foarte puține lucruri despre Amancio Ortega, omul care a revoluționat industria aceasta și care astăzi se află pe locul șase în topul celor mai bogați oameni ai lumii.
Fie esti prea obosita sa te trezesti dimineata, fie nu ai energie sa te antrenezi dupa o zi intreaga de lucru, iti promiti de fiecare data ca vei merge la sala sau vei iesi in parc sa alergi, dar gasesti mereu motive sa nu o faci.
Arabia Saudita isi deschide portile pentru turisti din intreaga lume, printre care si romani, in cadrul unui proiect de introducere a vizelor turistice online pentru 49 de tari, printre care se afla si Romania.
In octombrie au ramas cele mai frumoase destinatii in care poti sa te misti liber, fara riscul ca, la fiecare pas, sa calci pe picior un alt turist.
Turul României este una din cele mai importante curse de ciclism din sud-estul Europei și se desfășoară in fiecare an in luna septembrie începând din Cluj-Napoca și terminându-se în București.
Mercur, planeta comunicării, și Venus, planeta dragostei, intră în Scorpion, ceea ce duce la conexiuni mai adânci și la momente de dragoste pasională, dar și la scene de gelozie și probleme de control. Luna octombrie se anunță una deloc plictisitoare în ceea ce privește viața amoroasă a majorității zodiilor.
În octombrie, în București se va organiza primul grup de suport pentru femeile care au trecut printr-o întrerupere de sarcină – fie din motive medicale, fie din motive personale.
Nimic din ceea ce visezi noaptea nu este întâmplător. Visele relevă de fapt conflictele tale interioare, trecute şi viitoare. Dar hai să descoperim împreună semnificaţia celor mai frecvente imagini care îţi apar în vis.
Dunărea traversează în România 26 de localități, pe o distanță de peste 1000 de kilometri. Zona a fost identificată de către WWF ca fiind una dintre cele mai importante regiuni de biodiversitate din lume. Fluviul adăposteşte o mare diversitate de specii și habitate rare şi periclitate. De asemenea, este o regiune cu un bogat patrimoniu cultural, în care viaţa localnicilor se împletește cu viaţa fluviului.
Alege sa iti petreci perioada de concediu intr-un colt de paradis, bucurandu-te de frumusetile pe care natura le are de oferit.
”Trage o sperietură în Alpii transilvani”, se numește secțiunea dedicată Transfăgărășanului de cei de la National Geographic.
Se inchid 350 de magazine din toata lumea, inclusiv din Romania.
Studenții încep luni și marți cursurile, dar numărul lor a scăzut considerabil de la an la an. Datele oficiale arată că în 2019 a fost înregistrat cel mai mic număr de cursanți în învățământul superior raportat la ultimii 20 de ani. Citeşte întreaga ştire: Anul universitar începe cu cel mai mic număr de studenți din ultimii 20 de ani! Principala cauză: tinerii aleg să plece din România
Ca în fiecare an, și în 2019, mulți dintre români așteaptă deja startul la reduceri de Black Friday pentru a-și achiziționa produse și servicii la prețuri semnificativ mai mici.
Festivalul Internațional al Filmului pentru Copii și Tineret – WonderFest, aflat la a doua sa ediție în această toamnă, se dovedește a fi un un proiect cultural demn de continuat. De ce? Pentru că oferă copiilor și adolescenților ocazia de a demonstra că pot fi extrem de serioși și atenți la actul educativ cultural, atunci când le este transmis într-un limbaj accesibil, deschis, neîncorestat în rigori depășite de vremuri.
In fiecare an Bucuresti este gazda a numeroase targuri si expozitii de profil, festivaluri de muzica si film, concerte si spectacole din cele mai diverse.
In fiecare an Bucuresti este gazda a numeroase targuri si expozitii de profil, festivaluri de muzica si film, concerte si spectacole din cele mai diverse.
Cel mai popular motor de căutare sărbătoreşte 21 de ani de existenţă cu un doodle aniversar
Ultimele modele iPhone 11, iPhone 11 Pro Max şi Apple Watch Series 5 au fost lansate vineri, la Bucureşti. Compania iStyle, ce reprezintă Apple din Europa Centrală, se aşteaptă ca produsele să se vândă rapid, iar la finalul lui 2019 să aibă în România o cifră de afaceri de 45 de milioane de euro.
De obicei bijuteriile sunt destul de scumpe si trebuie facute cercetari cât mai mult posibil înainte de a vă decide să cumparati ceva