Orașul a fost cunoscut sub denumirea de „Parisul Estului” pentru frumusețea sa barocă. Dar, în al Doilea Război Mondial, peste 85% din clădirile sale distruse. În ciuda acestui dezastru, capitala Poloniei continuă să se ridice din propria cenușă.

Locuitorii Varșoviei sunt că orașul îți oferă șanse reale de explorare. În adevăratul sens al cuvântului. Dincolo de istoria pe care o poartă în spate, capitala Poloniei este plină de surprize în locuri neașteptate. Există o pârtie de schi în mijlocul orașului, o plajă pe râul Vistula și un cerb care trăiește liber în Parcul Łazienki.


Împărțit în două de râul Vistula, Varșovia nu are un centru specific, ci mai degrabă două părți cu personalități diferite. Malul de vest este plin de energie, are numeroase localuri, există viață de noapte, în timp ce malul de est a fost redescoperit de artiști, oferind o atmosferă autentică pentru îndrăgoștiți. aici există puburi, terase, teatre și artă stradală.
Orașul este apreciat și pentru faptul că e accesibil pentru cei nou veniți. Fiecare cartier are o piață locală cu produse alimentare proaspete, un parc cu o mulțime de activități în aer liber pe timpul verii, baruri și locuri pentru socializare.
Varșovia debordează de o energie care provine din starea constantă de reinventare și din reconstrucția fizică care se află încă în desfășurare în oraș. Acest dinamism amestecat cu rivalitatea în care se află cu celelalte orașe mari din Polonia creează o energie unică pe care bloggerii o compară cu cea din Beijing, „dar la o scară mai mică”.

Viața se desfășoară foarte rapid în Varșovia. Trebuie să înveți să fii în alertă mereu, trebuie să fii dinamic, folosind toate oportunitățile pentru a te strecura și a lua decizii rapide.
Ca să fii fericit la Varșovia trebuie să-ți faci prieteni. Grupurile și activitățile sociale online și offline sunt accesibile. Mulți oameni vorbesc fluent limba engleză în Varșovia, așadar îți va fi ușor să te integrezi printre ceilalți. Spiritul orașului se ascunde în povești. Legați prietenii cu varșovienii și lăsați-i să vă ducă acolo unde le place.
Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.
Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.
Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.
Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.
Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.
La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.
Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.
Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.
Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.
Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Range Rover a prezentat marți primul model complet electric din istoria mărcii. Noul SUV păstrează în mare parte designul versiunii clasice, dar renunță la motorul cu ardere internă în favoarea unui sistem cu două motoare electrice, care dezvoltă 542 de cai putere.
Dolomiții se confruntă cu un nou record de aglomerație.
Bentley a ales o abordare neobișnuită pentru noul său Supersports, renunțând la o parte din elementele care definesc de obicei mașinile mărcii. Rezultatul este cel mai ușor Bentley din ultimii 85 de ani.
Tiffany & Co. și United States Tennis Association și-au reînnoit parteneriatul care durează de aproape patru decenii prin care prelungește rolul casei de bijuterii de Official Trophy Crafter al US Open. Relația datează din 1987, când argintarii Tiffany au început să creeze trofeele acordate campionilor turneului, o tradiție care continuă și la ediția din 2026, desfășurată la New York.
Moroccanoil a numit-o pe Aryna Sabalenka, actualul număr 1 mondial în tenisul feminin, drept noul Global Brand Ambassador Moroccanoil. Această colaborare marchează o nouă etapă pentru brandul pentru îngrijirea părului pe bază de ulei de argan, care își extinde prezența în domeniul ce îmbină frumusețea, sportul, wellness-ul și performanța.