Femeile experimentează orgasme mai puțin satisfăcătoare și ajung mai greu la orgasm
Noile cercetări examinează impactul jocurilor non-digitale, precum table sau macaua, asupra capacității cognitive a adulților mai în vârstă.
Multe europence, în special cele în jurul vârstei de 40 de ani, sunt diagnosticate într-un stadiu avansat al infecţiei cu HIV, atunci când sistemul lor imunitar începe deja să cedeze, potrivit unui raport publicat joi de Organizația Mondială a Sănătății.
Grijile sunt o parte normală a vieții, dar ele afectează calitatea și durata somnului unora dintre noi.
Fericire în mai puțin timp decât ai nevoie pentru o ceașcă de cafea.
Prima bancă de spermă HIV pozitivă a fost lansată într-un efort de a înlătura stigmatul asociat celor care trăiesc cu acest virus.
Cercetătorii au sugerat că acest lucru ar putea fi legat de nivelul scăzut de vitamina B12
Copiii cu vârste între 1 și 3 ani se uită din ce în ce mai mult la televizor sau pe telefon, potrivit unui studiu canadian publicat luni.
Înainte de a te război cu cel mic pe tema broccoli-ului, este timpul să te uiți la ce mănânci tu.
Unul dintre cei mai mari producători de ţigarete şi tutun din întrega lume dă startul unei campanii internaţionale anti-fumat.
Săptămâna Europeană a testării HIV/Hepatite are loc anual între 22 și 29 noiembrie, urmând ca pe 1 decembrie să fie sărbătorită Ziua mondială de combatere a SIDA.
„Postul de dopamină” îți repornește creierul și te face să apreciezi mai mult plăcerile de zi cu zi, spun susținătorii.
YogaToes, un dispozitiv denumit astfel după practica de yoga Iyengar
„Ziua Națională fără Tutun” este dedicată anul acesta încurajării renunțării la fumat și are ca temă informarea și conștientizarea populației privind efectele nocive ale fumatului.
Ascultarea unui anumit tip de muzică în timp ce șofați ar elimina stresul condusului, susține un studiu recent.
Misofonia este o tulburare misterioasă, recent recunoscută
Ministerul Sănătății anunță că vaccinarea gratuită antiHPV pentru fetele cu vârste între 11 și 14 ani va începe din ianuarie 2020.
Şase din zece pacienţi din Bucureşti au primit cel puţin o dată un diagnostic greşit sau un tratament neadecvat. Cel puţin aşa arată un studiu realizat de o clinică din Capitală.
Noi cercetări au descoperit că oamenii analfabeți, adică cei care nu au învățat niciodată să citească sau să scrie, pot avea un risc de aproape trei ori mai mare de a dezvolta demență decât oamenii care pot citi și scrie. Studiul a fost publicat online în revista medicală „Neurology”.
Sorana Cîrstea:„Salvarea nou-născuţilor prematur ar trebui să fie o prioritate naţională"
Cel mai mare criminal al tuturor timpurilor nu va ajunge niciodată să fie cunoscut și nu este reglementat