Bibi și-a achiziționat un penthouse luxos, la doar 22 de ani. Ce sumă a plătit artista

Imediat după ce a împlinit 18 ani, Bibi și-a achiziționat un superbolid. Acum, la 20 de ani, cântăreața se bucură de a doua mare achiziție, și anume un penthouse luxos.

În emisiunea ”Detectorul de minciuni”, cântăreața i-a mărturisit Oanei Radu că maturitatea, munca și talentul de care dă dovadă au ajutat-o să își îndeplinească două mari visuri.

Astfel, la vârsta sa are deja propria mașină, una de lux, dar și propria locuință. Însă, mai important de atât, de precizat este faptul că ambele achiziții au fost făcute exclusiv din banii cântăreței.

Conform artistei, casa visurilor sale se află într-o zonă bună a Capitalei și nu a fost deloc una ieftină. Dar, întrebată câți bani a scos din buzunar pentru a-și vedea visul cu ochii, Bibi a păstrat discreția.

Vrea astfel să se ferească să fie judecată de cârcotași. „Este casa pe care eu am visat-o de mică, întotdeauna mi-am dorit un penthouse, este o casă uriașă. Nu o să spun niciodată prețul, e o sumă foarte mare. Oamenii nu cunosc munca care e în spate și oamenii judecă că uite-o și pe asta câți bani are. Da, dar ca să am casa asta și banii ăștia am lucrat, muncesc de ceva timp și trag. 

Am luat-o cu bani cash. Casa asta a reprezentat multă muncă și o ambiție de-a mea, un lucru pe care eu am vrut să-l am. Casa asta este casa visurilor mele. Și prima mașină am luat-o din banii mei. Dar nu sunt eu genul să mă laud, că am dat pe mașina asta 300 de mii de euro, că am dat pe casa 500 de mii de euro”, a spus Bibi.

Cântăreața a declarat că în momentul de față locuiește singură.

„Casa asta e a mea, a mea și doar a mea, pe numele meu și rămâne a mea! Că mă mut eu cu cineva peste un an, doi, cinci, zece, asta e altceva și că ajută la întreținerea casei, e altceva.”, a mai adăugat Bibi.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Ce a determinat-o pe Adela Popescu să renunțe definitiv la televiziune

Adela Popescu, în vârstă de 37 de ani, s-a retras din televiziune la scurt timp după ce a născut al treilea copil.

Beyoncé își dezvăluie rutina de îngrijire a părului

Artista își dezvăluie noua rutină de îngrijire a părului folosind produse premiate de la marca ei Cécred.

Louis Vuitton a dezvăluit jacheta Varsity de tip NFT

Jacheta Brown Varsity Jacket de la Louis Vuitton a fost unul dintre numeroasele produse de inspirație western care au defilat pe podiumul casei de modă în cadrul show-ului de îmbrăcăminte pentru bărbați cu tematică cowboy pentru toamna/iarnă 2024.

Lamborghini a dezvăluit patru modele camuflaj în ediție limitată pentru Sterrato

La câteva zile după ce a dezvăluit Huracan STJ ca fiind ediția finală a Lamborghini, emblematica marcă italiană a introdus patru noi modele în ediție specială pentru supercarul Sterrato pentru toate terenurile.

Bugatti și-a prezentat noua colecție de mobilier care este inspirată de hypercarurile sale

Trecând de la străzi la interioare, Bugatti transformă locuințe în spații distinse cu cea mai recentă ofertă.

Geanta de îmbrăcăminte care nu vă va șifona hainele

Noul Trifold Suit Carrier al lui Bennett Winch a avut 15 prototipuri pentru a ajunge la rezultatul final.

Maserati lansează GranCabrio Folgore, decapotabila electrică cu peste 800 CP

Maserati și-a extins gama de vehicule electrice prin introducerea primului său automobil decapotabil alimentat de baterii.

Anamaria Prodan i-a cumpărat fiicei sale un bolid de 140.000 de euro

Anamaria Prodan a mai făcut o aroganță. Zilele trecute, impresara i-a făcut cadou fiicei sale un nou bolid de lux, în valoare de 140.000 de euro.

Motivul pentru care Monica Bîrlădeanu s-a mutat în România după 13 ani petrecuți în SUA

După 13 ani petrecuți în Statele Unite, actrița Monica Bîrlădeanu a decis să se întoarcă în România, motivul principal fiind dorința de a fi mai aproape de familie și de a trăi într-un loc care să i se potrivească mai bine.

Vacheron Constantin a creat primul ceas cu parfumuri din lume

Ceasurile au evoluat de la doar a spune timpul la a exprima statutul, gustul și acum chiar și alegerile personale.

Andreea Tonciu vrea să vândă locuința proaspăt renovată

Andreea Tonciu este în culmea fericirii, pentru că apartamentul la care visa este gata.

Rita Ora lansează o linie de îngrijire a părului

Rita Ora a anunțat lansarea brandului său de îngrijire a părului, numit TYPEBEA.

Anamaria Prodan i-a cumpărat fiicei sale un bolid de 140.000 de euro

Anamaria Prodan a mai făcut o aroganță. Zilele trecute, impresara i-a făcut cadou fiicei sale un nou bolid de lux, în valoare de 140.000 de euro.

hourglass_full 9 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Motivul pentru care Monica Bîrlădeanu s-a mutat în România după 13 ani petrecuți în SUA

După 13 ani petrecuți în Statele Unite, actrița Monica Bîrlădeanu a decis să se întoarcă în România, motivul principal fiind dorința de a fi mai aproape de familie și de a trăi într-un loc care să i se potrivească mai bine.

hourglass_full 10 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Andreea Tonciu vrea să vândă locuința proaspăt renovată

Andreea Tonciu este în culmea fericirii, pentru că apartamentul la care visa este gata.

hourglass_full 16 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Rita Ora lansează o linie de îngrijire a părului

Rita Ora a anunțat lansarea brandului său de îngrijire a părului, numit TYPEBEA.

hourglass_full 17 day ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Serena Williams a lansat o linie de cosmetice

Serena Williams a intrat în industria înfrumusețării devenind antreprenor al unui brand cu produse de make-up.

hourglass_full 18 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Mihaela Borcea a ignorat sfatul medicilor şi a luat o decizie radicală

Mihaela Borcea, prima soţie a lui Cristi Borcea, a plecat în Austria pentru o vacanță la schi, ignorând sfatul medicilor care i-au interzis acest sport din cauza problemelor de sănătate.

hourglass_full 19 day ago format_list_bulleted PEOPLE