Potrivit celor mai recente date Financial Times, bilanţul morţilor din China cauzate de noul coronavirus a depasit 100, iar numărul persoanelor infectate aproape s-a dublat marţi. Totodată din cauza noului virus şi ameninţării unor şocuri economice cauzate de acesta, bursele au început să dea semne de slăbiciune.
Vice-ministrul Comisiei Naţionale de Sănătate, Li Bin, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că virusul a fost diagnosticat la 440 de pacienţi, în creştere de la un număr raportat anterior de 300 de cazuri. Virusul, care se transmite prin căile respiratorii, „ar putea suferi mutaţii şi s-ar putea răspândi mai uşor”, a avertizat el. Aproape jumătate din provinciile chineze sunt afectate de această epidemie, inclusiv metropole precum Shanghai şi Beijing. Un caz a fost detectat şi la Macao, capitala mondială a jocurilor de noroc, unde angajaţii cazinourilor vor trebui să poarte măşti.
Indicele bursier Singapore FTSE Straits Times a scăzut cu 2,6%, în timp ce indicele Seoul Kospi a înregistrat o scădere de 3,1%. Bursele din China vor rămâne închise pe parcursul acestei săptămâni, iar analiştii se aşteaptă la o scădere puternică pe bursa din Hong Kong, care se redeschide maine.
Maserati și-a extins gama de vehicule electrice prin introducerea primului său automobil decapotabil alimentat de baterii.
Anamaria Prodan a mai făcut o aroganță. Zilele trecute, impresara i-a făcut cadou fiicei sale un nou bolid de lux, în valoare de 140.000 de euro.
După 13 ani petrecuți în Statele Unite, actrița Monica Bîrlădeanu a decis să se întoarcă în România, motivul principal fiind dorința de a fi mai aproape de familie și de a trăi într-un loc care să i se potrivească mai bine.
Ceasurile au evoluat de la doar a spune timpul la a exprima statutul, gustul și acum chiar și alegerile personale.
Andreea Tonciu este în culmea fericirii, pentru că apartamentul la care visa este gata.
Rita Ora a anunțat lansarea brandului său de îngrijire a părului, numit TYPEBEA.
Serena Williams a intrat în industria înfrumusețării devenind antreprenor al unui brand cu produse de make-up.
Mihaela Borcea, prima soţie a lui Cristi Borcea, a plecat în Austria pentru o vacanță la schi, ignorând sfatul medicilor care i-au interzis acest sport din cauza problemelor de sănătate.
Simona Halep și-a făcut o schimbare de look, iar fanii abia au recunoscut-o.
Nick Rădoi a fost diagnosticat cu cancer de colon, vara trecută, și acum și-a scris testamentul.
MARIZA transmite un mesaj video publicului din România
Lamborghini are un carnet de comenzi care este plin până în anul 2026, în condiţiile în care cei mai bogaţi consumatori nu dau semne că ar fi afectaţi de încetinirea economiei mondiale, transmite Bloomberg.
AQUA Carpatica Flavours, primul produs din România care se lansează la raft cu spatele produsului (contraeticheta)
Kering, proprietarul Gucci, a plătit 3,5 miliarde de euro pentru achiziționarea brandului francez de parfumuri Creed, a raportat Financial Times.
Românii sunt tot mai atrași de mașinile de lux, iar apetitul acesta este demonstrat de sutele de modele care au fost achiziționate de la începutul anului.
Producătorul britanic de automobile de lux Rolls-Royce a decis să interzică definitiv pe oricine își vinde Spectre EV pentru profit.
Piesele excepționale de la Tiffany & Co. și Cartier, precum și Van Cleef & Arpels s-au vândut, de asemenea, cu milioane de euro în două vânzări.