În sfârșit, a venit vara! Bun prilej să observăm, din nou, cât de multe femei și chiar fete foarte tinere au probleme cu celulita, dușmanul unui corp frumos și tonifiat.
80% până la 90% dintre femei pot avea celulită la un moment dat în viața lor. Și, deși există multe modalități medicale de a trata celulita, cum ar fi terapia cu laser sau intervenția chirurgicală, toate sunt destul de neplăcute și costisitoare. Iar cel mai simplu mod de a combate aceste gropițe enervante este să investești într-o dietă hrănitoare și sănătoasă de care să beneficieze întregul tău corp.
Toate femeile se confruntă cu celulita însă la unele femei este mai vizibilă, iar la altele se vede mult destul de puțin. Dacă faci parte din prima categorie, Carmen Brumă are câteva soluții care va estompa efectul cojii de portocale.