Cei care fac parte din generația Z sunt persoane născute între anii 1995-2010.
Zona antreprenoriatului social este cea mai atractivă pentru aceştia, alte sectoare de interes fiind: tehnologia, zona de cercetare, biotehnologia.
„Din păcate o parte dintre aceştia plecând spre ţări unde educaţia şi apoi piaţa forţei de muncă în aceste industrii complexe sunt mai atractive.”, este de părere Mădălina Bălan, managing partner al unei firme de consultanţă în resurse umane.
Un studiu IPSOS arăta că Generaţia Z are spirit antreprenorial. Șase din 10 tineri români (61%) se consideră mai pregătiți de antreprenoriat decât generațiile anterioare.
Deși au toată deschiderea pentru a avea propria afacere, tot tinerii români sunt cei care susţin că actualul context socio-economic ridică mai multe bariere antreprenorilor decât în trecut – mai bine de două treimi din respondenți (67%)sunt de această părere.
Peste jumătate dintre românii din Generaţia Z (55%) consideră că accesul greoi la finanțare le limitează oportunitățile de a fi mai implicați în dezvoltarea unui proiect antreprenorial iar două treimi dintre cehi (63%) împărtăşesc aceeaşi opinie.
H&M Studio Essentials este o colecție-capsulă de piese vestimentare și accesorii simple, clasice și atemporale, care sfidează trendurile și care se încadrează perfect în garderoba pentru viața de zi cu zi.
Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.
LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.
În 2025, Automobili Lamborghini a raportat cea mai solidă performanță globală de vânzări din istoria sa, livrând 10.747 de automobile către clienți și depășind pentru prima dată pragul de 10.000 de unități.
Vânzările companiei-mamă a brandului Cartier au atins un nivel record de 7,4 miliarde de dolari în trimestrul 3. Richemont trebuie să le mulțumească cumpărătorilor din perioada sărbătorilor pentru această creștere.
Retragerea lui Warren Buffett din funcția de CEO marchează sfârșitul unei ere la Berkshire Hathaway pentru „înțeleptul” lumii afacerilor, a cărui abordare lipsită de pretenții a remodelat investițiile moderne, transmite Euronews.
În general, casa are o retenție medie a valorii de 138% în 2025.
Averea globală a miliardarilor a crescut în 2025. Aceștia încheie anul cu 15,8 trilioane de dolari, cea mai mare cifră înregistrată vreodată. Peste 190 de persoane s-au alăturat clubului miliardarilor din întreaga lume în 2025.