Tradiția spune că, la 1 mai, Dior le oferă angajaților săi un fir de lăcrămioare - un obicei francez care simbolizează norocul și fericirea.
În acest an, din cauza pandemiei, obiceiul a fost pus pe tușă, deoarece majoritatea personalului Dior continuă să lucreze de acasă. În schimb, casa de modă franceză sărbătorește înflorirea, pe care fondatorul Christian Dior a transformat-o într-o semnătură a mărcii, cu o nouă colecție HOMe proiectată de Cordelia de Castellane.

În prezent, directorul artistic al mărcii care se află în izolare în casa ei de țară, la aproximativ 45 de minute de Paris, a revizuit motivul emblematic al casei Dior cu o selecție de farfurii de porțelan, carafe și pahare pictate sau gravate manual și alte vase decorative.



„A fost una dintre florile preferate ale designerului Christian Dior”, a spus de Castellane. „A fost extrem de superstițios, așa că lăcrămioara i-a purtat noroc.”
Pe lângă faptul că dăruiește această floare angajaților și clienților săi de 1 mai, Dior a insistat ca florarul său să o crească pentru tot timpul anului într-o seră. În felul acesta, el putea purta întotdeauna un firicel la butoniera sau cosea floarea în tivul hainelor la prezentările sale de modă.
Dior i-a conjugat parfumul distinctiv cu al treilea său parfum, Diorissimo, lansat în 1956, și de multe ori a făcut referire la lăcrămioare în creațiile sale, cum ar fi rochia Muguet pe care a creat-o în 1957. Acest design particular a fost inspirația pentru o rochie albă, brodată manual, purtată de Kirsten Dunst la Festivalul de Film de la Cannes din 2016.
Balenciaga își extinde interesul tot mai pronunțat pentru performanță și starea de bine dincolo de podiumurile de modă, lansând o inițiativă globală care poziționează wellness-ul în centrul universului luxury.
Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.
Creșterea spectaculoasă a prețului aurului determină tot mai mulți comercianți și proprietari să trimită la topit ceasuri de lux vintage, deoarece valoarea aurului din acestea a ajuns să depășească prețul care poate fi obținut pe piața second-hand, potrivit unei analize Reuters.
Scuderia Ferrari HP a anunțat primul său parteneriat oficial din industria îngrijirii pielii. Echipa italiană a desemnat SkinCeuticals drept partener oficial de skincare într-un acord multianual care reunește două branduri construite în jurul acelorași valori: performanță, precizie și inovație.
Producătorul elveţian de ceasuri de lux Rolex a majorat în această lună preţurile modelelor din aur, la nivel global, cu aproximativ 5%, marcând o a doua scumpire în 2026 pe pieţe importante precum Statele Unite, Marea Britanie şi Hong Kong, transmite Reuters.
Chanel a anunțat numirea lui Marie-Laure Cérède în funcția de directoare a studioului de creație de bijuterii. Designerul, care îl succede pe Patrice Leguéreau (decedat la sfârșitul anului 2024), își va prelua funcția în octombrie anul acesta.
Primark continuă programul său internațional de deschideri de magazine și a deschis al cincilea magazin în România săptămâna aceasta, urmând să fie planificate încă trei până la sfârșitul anului. Acest program continuă în timp ce retailerul face numiri cheie, iar joi a anunțat un nou director financiar.
Saint Laurent angajează o autoritate în materie de șic parizian.
Prada a prezentat echipamentul de bază pe care astronauții NASA îl vor purta în viitoarele misiuni lunare. Proiectul consolidează parteneriatul dintre celebra casă italiană și industria aerospațială, care a început în 2024 cu prezentarea unui costum spațial care se preconizează că va fi utilizat în cadrul așteptatei misiuni Artemis 4 a NASA, care va avea loc în 2028.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.
Singurul magazin Louis Vuitton din România al celui mai bogat om de afaceri din Europa, Bernard Arnault, a realizat anul trecut afaceri record pe piața de la noi.
Pentru vară, Moët & Chandon își continuă colaborarea cu Pharrell Williams și dezvăluie o nouă reinterpretare a parfumului Ice Impérial, celebrând spiritul de pionierat și know-how-ul Casei.
O sculptură a lui Constantin Brâncuşi, care a aparţinut lui S. I. Newhouse, un magnat al mass-media care a fost la un moment dat printre cei mai importanţi colecţionari de artă din lume, s-a vândut luni seara, la Christie’s, pentru o sumă de 93 de milioane de dolari, doborând recordul de licitaţie al sculptorului modernist.
Chanel a prezentat un set de șah unic, în valoare de 4 milioane de dolari, care reprezintă piesa centrală a celei mai noi colecții a sale, combinând haute horlogerie cu designul de lux într-un mod pe care doar Casa Chanel îl poate realiza.
H&M Home anunță o colaborare cu celebra creatoare americană de interioare Kelly Wearstler. O selecție curatorială de piese esențiale și obiecte de mobilier din colecție va fi prezentată în premieră la Milan Design Week, marcând un dublu debut atât pentru H&M HOME, cât și pentru renumitul designer din Los Angeles. Instalația va fi deschisă publicului în perioada 21–26 aprilie 2026.
The Marmorosch Bucharest Autograph Collection îmbină patrimoniul arhitectural cu arta contemporană printr-o nouă instalație imersivă. Amplasată în lobby-ul hotelului, aceasta a fost realizată în colaborare cu renumitul flower artist Mantas Petruskevicius.
Anastasia Soare, supranumită „Regina sprâncenelor”, și-a deschis recent porțile locuinței sale spectaculoase din Beverly Hills, evaluată la peste 20 de milioane de dolari.
Noul proiect rezidențial combină patrimoniul casei franceze de cristal cu arhitectura contemporană semnată de designerul japonez Sou Fujimoto. Dezvoltat de Aldar Properties, proiectul marchează prima extindere majoră a brandului Baccarat în Orientul Mijlociu.