Veniturile realizate de Alphabet depășesc estimările analiştilor intervievaţi de Refinitiv, care se aşteptau la venituri de 40,29 miliarde dolari, potrivit CNBC.
La aceste venituri, Alphabet a obţinut un câştig pe acţiune ajustat de 9,87 dolari, în comparaţie cu estimările Refinitiv, de 10,33 dolari per acţiune.
În ceea ce priveşte veniturile din cloud, acestea s-au ridicat la 2,78 miliarde dolari în T1 2020, în timp ce veniturile din advertising-ul YouTube au ajuns la 4,04 miliarde dolari.

Eric Schmidt
Eric Schmidt, unul dintre liderii Google care au făcut din companie un colos a părăsit gigantul tech. Schmidt ar fi renunțat la această funcție în luna februarie, conform unor surse din cadrul companiei, însă mutarea a fost ținută secretă de Google, care refuză și acum să comenteze.
După 19 ani în cadrul companiei, Schmidt a simţit nevoia unei noi provocări. Eric a fost adus la Google ca senior advisor pentru Larry Page şi Sergey Brin, fondatorii Google, consideraţi prea tineri pentru a struni singuri aşa o companie. Schmidt a devenit CEO Google în 2001 şi este asociat cu transformarea unui startup pe bază de motor de căutare într-un mamut tech.
Şi-a părăsit funcţia de CEO în 2011, dar a rămas director executiv. A plecat şi din acea poziţie cu 3 ani în urmă, afirmând că nu va mai avea rol operaţional în companie. A rămas totuşi consilier pentru Google şi Alphabet, compania fondată în 2015 ca „părinte” pentru Marele G.
Averea lui Karl Lagerfeld estimată la 200 de milioane de euro a devenit acum subiectul unei noi bătălii legale.
H&M Studio Essentials este o colecție-capsulă de piese vestimentare și accesorii simple, clasice și atemporale, care sfidează trendurile și care se încadrează perfect în garderoba pentru viața de zi cu zi.
Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.
În 2025, Automobili Lamborghini a raportat cea mai solidă performanță globală de vânzări din istoria sa, livrând 10.747 de automobile către clienți și depășind pentru prima dată pragul de 10.000 de unități.
Vânzările companiei-mamă a brandului Cartier au atins un nivel record de 7,4 miliarde de dolari în trimestrul 3. Richemont trebuie să le mulțumească cumpărătorilor din perioada sărbătorilor pentru această creștere.
Retragerea lui Warren Buffett din funcția de CEO marchează sfârșitul unei ere la Berkshire Hathaway pentru „înțeleptul” lumii afacerilor, a cărui abordare lipsită de pretenții a remodelat investițiile moderne, transmite Euronews.
În general, casa are o retenție medie a valorii de 138% în 2025.
Averea globală a miliardarilor a crescut în 2025. Aceștia încheie anul cu 15,8 trilioane de dolari, cea mai mare cifră înregistrată vreodată. Peste 190 de persoane s-au alăturat clubului miliardarilor din întreaga lume în 2025.