Săptămâna Modei de la Milano s-a încheiat, așadar este momentul să îți prezentăm ținutele din colecția Toamnă 2020 care ne-au atras atenția.
Coronavirusul a ucis deja șase persoane în nordul Italiei, de aceea Bella Hadid nu își asumă niciun risc.
În ultimul timp petrecerea burlăcițelor este din ce în ce mai des întâlnită și în România, fiind un obicei preluat de la americani pentru a serba „ultimul moment de libertate” al viitoarei mirese.
Moncler va dona 10 milioane de euro pentru a construcția spitalului Fiera din Milano, regiunea Lombardia, Italia.
Săptămâna pariziană de prêt-à-porter dedicată bărbaţilor, care urma să aibă loc între 23 şi 28 iunie, şi cea de haute couture din 5-9 iulie au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus.
Italia Camera della Moda anunță prima Săptămână digitală a Modei la Milano.
Turismul va reveni cel mai târziu în 2022 la nivelul înregistrat înaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus, estimează directorul general al celui mai mare turoperator european.
Milan face pași mici în noul normal. Cu supermodele pe podium și cu Paul Mescal în primul rând, Fendi a realizat prima prezentare de modă de după lockdown.
Săptămâna modei din Milano s-a încheiat cu o explozie de culoare, Pierpaolo Piccioli prezentându-și colecția Valentino pentru prima dată aici, la Milano.
Prezentată colecției Valentino toamnă-iarnă 2021-2022 de la Milano combină modele grafice cu volume ultra-scurte, toate în alb și negru. Un nou capitol care sărbătorește individualitatea și o nouă viziune a romantismului.
Scena modei s-a mutat la Milano, unde Kim Jones de la Fendi a deschis săptămâna modei. Mulți designeri care au renunțat la prezentările fizice în sezoanele anterioare s-au întors și sunt optimisti cu privire la viitor.
Lux şi eleganţă la Milano, acolo unde este în plină desfăşurare Săptămâna Modei, cu prezentarea noilor colecţii vestimentare pentru primăvara şi vara anului viitor.
Omul de afaceri Dan Petrescu (68 de ani), care și-a pierdut viața împreună cu soția și băiatul său, era considerat în mediul afacerilor imobiliare drept cel mai mare investitor din piață.
Gotic, sexy sau desprinse parcă din altă lume, tendințele de frumusețe reperate pe podiumurile din Milano de la Săptămâna Modei ne inspiră astăzi.
Săptămâna Modei de la Milano a revenit după o pauză de doi ani! Și profitând la maximum de ocazie, casa de modă franceză Jacquemus și-a lansat recent magazinul pop-up în oraș, care funcționează non-stop.