În primăvară, în plină pandemie, diva de la Monaco a decis că nu mai publice pe rețelele de socializare imagini din viața ei particulară din casă și nici cu iubitul ei Felix Baumgartner. Iar de aici urmăritorii ei au tras concluzia că cei doi îndrăgostit nu ar mai formă un cuplu.
Fosta solistă din Mandinga și câștigătoarea unui reality-shpw celebru, Elena Ionescu a ajuns iar pe mâna esteticianului. După ce și-a mărit sănii aceasta a apelat la o clinică renumită pentru tehnicile exclusive de injectare a buzelor: Kendall, Kylie și Russian lips, clinica aleasă de majoritatea vedetelor datorită acestor proceduri.
Chiar dacă a trecut recent printr-o sarcină, solista trupei Heaven arată senzational. Recent fetița ei a împlinit un an iar artista a sărbătorit prima sa aniversare cu o apariție demnă de invidiat . Aceasta nu doar ca a slabit spectaculos dar arata mai tanara ca niciodata. Cum reuseste asta, noi i-am aflat secretul! Ce face proaspata mamica ca sa arate asa
După ce a anunțat pe rețelele sale de socializare că își va face o nouă intervenție, Culiță Sterp a ajuns marți, 20 octombrie, la clinica medicului Mihai Motora, din Cluj. Specialistul i-a făcut implant de păr! Operația a durat 7 ore și i s-au pus 3500 de fire de păr în zona frontală. "Mă simt foarte bine. Nu a durut deloc", a spus cântărețul.
Simpatica solistă care a jucat în serialele "Pariu cu viața" și "O nouă viață" și a făcut parte din trupa LaLa Band are în acest moment o carieră solo de succes. Iar zilele acestea Alina Eremia a lansat un nou videoclip la piesa "Noi" în care partener îi este nimeni altul decât iubitul ei.
Noul serial de ficțiune realizat de producătoarea Ruxandra Ion, "Adela", îşi completează distribuţia cu un nou nume cu greutate: Dominique Lăcătuş. Tânăra este fiica unuia dintre cei mai iubiţi fotbalişti români, Marius Lăcătuş și se alătură serialului produs de Dream Film Production.
Tot mai mulți cântăreți din Republica Moldova s-au îndreptat către România pentru a începe o carieră muzicală. EL Radu lansează „În lumea ta”, un single despre iubire și despre dorința de a-ți petrece timpul alături de cel care ți-a furat inima.
Kim Kardashian a împlinit miercuri 40 de ani. Mamă a patru copii, starleta a fost mereu apreciată pentru înfățișarea ei impresionantă!
Anastasia Soare, supranumită Regina sprâncenelor, și-a construit un imperiu ca estetician.
Zilele acestea îndrăgita solistă care are și succes internațional s-a inzolat în casă. Și nu în București sau la Constanța, de unde este, ci tocmai în Târgu Mureș alături de prietenul și iubitul ei, care a fost testat pozitiv la coronavirus. Așa că vedetă a preferat să-i fie alături bărbatului.
Acum un an, în 2019, îndrăgita actriță și vedetă de televiziune divorța de soțul ei, actorul Alexandru Papadopol, cu care are o fiică, Ruxandra. La scurt timp, Ioana Ginghină și-a găsit un alt iubit, cu care a început o relație, însă nu vrea să vorbească despre bărbatul respectiv.
Sărbătoare mare în familia fostei prezentatoare de știri sportive dar și actrițe, căci la debutul ei, Geanina Ilieș a jucat în serialul "Cu un pas înainte". Vedeta și-a sărbătorit fiul Patrick, care a împlinit frumoasă vârstă de 14 ani și pare că a crescut atât de mare că și-a depășit mama în inălțime.
Fostul iepuraș și concurentă la un reality-show în care și-a căutat partener iată că s-a îndrăgostit din nou. Vedeta are de ceva timp o relație cu un bărbat pe care a reușit să îl țină departe de ochii curioșilor și a fanilor care își doreau să știe despre cine e vorba. Așa cum era de așteptat, fanii vedetei au vrut să afle cine este cel alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste.
Diana Bulimar, fosta campioană europeană la gimnastică (medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012), a suferit în urmă cu câteva zile o intervenție chirurgicală complexă – deviație de sept și rinoplastie - pe care a amânat-o ani buni de la momentul în care aflase diagnosticul.
Una dintre cele mai îndrăgite actrițe din vechea garda se pregătește de pensie. Când nu era acasă cu familia, Maia Morgestern se află la teatru sau în proiecte cinematografice și de televiziune. Acum actrița se gândește la pensie și a scris următorul text pe pagina ei de socializare.
În an de pandemie, când majoritatea proiectelor sunt puse pe stop, iată că Alexandra Dinu are un angajament care va avea succes. Și nu este vorba de un film, ci de o emisiune de televiziune. Căci vedeta a acceptat să facă parte din echipa de jurați ai unei emisiuni celebre de talente.
Venită din Moldova ca să cucerească piața muzicală din România, Irina Rimes a cântat la început cu numele de Irra. Apoi solista s-a relansat și a scos câteva piese care au devenit hituri și au urcat în topuri. Iar după o vreme a primit oferta de a face parte dintr-un juriu al unei emisini muzicale de voci.
Cunoscutul cântăreț și fratele Alinei Eremia alături de luptătorul Cătălin Moroșanu sunt deja colegi într-un nou proiect pentru tineri. Este vorba de un serial, un proiect pe care adolescenții și nu numai îl vor vedea deocamdată pe Youtube. Despre toate acestea aflați mai multe în continuare.
Atunci când a împlinit 40 de ani, cântăreața și actrița Anca Țurcașiu a realizat o ședința foto sexy pe plajă, la mare. Fotografiile i-au surprins pe fanii vedetei iar aceasta a promis că va repeta experiența și la 50 de ani. Iar anul acesta a împlinit frumoasa vârstă și în vară a promis că-și va respecta promisiunea.
Încă o vedetă din lumea influnencerilor a devenit mămică weekendul acesta. Irina Deaconescu este în culma fericirii pentru că a născut în urmă cu puțin timp o fetiță perfect sănătoasă. Vedeta a publicat mai multe fotografii pe rețelele de socializare alături de cea mică, pe care au numit-o Victoria.
Cântărețul din trupa Deepcentral dar și din alte proiecte de succes este în viața de toate zilele un tătic fericit pentru trei fetițe pe care le iubește ca pe ochiii din cap. Pentru că puțini știu că Doru Todoruț are o fiică mai mare și alte două gemene pe care le-a surprins de ziua lor.