Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, este din nou cel mai bogat om din lume, potrivit Bloomberg Billionaires Index (BBI) din 17 februarie.
Flora Năstase este una dintre cele mai apreciate vedete și femei de afaceri de la noi. Numele de „Regina blănurilor” i-a fost atribuit, după ce a declarat că este pasionată de acest domeniu, o afacere ce-i aduce o grămadă de bani.
Kendall Jenner este destul de discretă în ceea ce privește viața sa amoroasă, dar presa de peste Ocean află mereu detalii despre relațiile acesteia.
Nicki Minaj a primit una dintre cele mai triste vești de anul acesta. Tatăl ei a fost ucis într-un accident de mașină, weekendul trecut.
Ducii de Sussex așteaptă cel de-al doilea copil, conform People, care citează un purtător de cuvând al familiei.
Cătălin Botezatu trece din nou prin momente grele, după ce în anul 2019 a suferit patru operații chirurgicale.
Irina Rimes și-a refăcut viața, după ce anul trecut s-a despărțit de toboșarul Alexandru Badea. Vedeta s-a mutat deja cu el, tocmai în Franța, unde au închiriat împreună un apartament.
Neti Sandu nu s-a schimbat mult faţă de momentul în care a păşit pentru prima dată în televiziune, în urmă cu 25 de ani.
La sfârșitul anului trecut, Antonia a reușit să divorțeze oficial de tatăl fetiței ei, Vincenzo Castellano.
Laura Cosoi s-a întors la prima dragoste. La șase luni distanţă de când a devenit din nou mamă, frumoasa actriţă a decis să revină pe scenă.
Luxul are o problemă cu deșeurile, spune designerul care preferă să folosească până la ultima bucată de material, de dantelă, dar și resturi de țesături în noi colecții.
Andrei Deiu are 4,2 milioane de urmăritori pe Instagram, mai mulţi decât Antonia (2,6 milioane), Delia (2,5 milioane), Inna (2,9 milioane).
Fotomodelul Emily Ratajkowski și-a ținut mereu fanii la curent cu evoluția sarcinii. Vedeta se află la primul copil și este nerăbdătoare să-l țină în brațe.
Managerul vedetei R&B a spus că artistul a vrut să se asigure că spectacolul este la înălțimea standardelor sale.
Volumul de memorii al fotomodelului Priyanka Chopra - „Unfinished” - a fost lansat pe 9 februarie. De la cariera sa duală, ca actor și producător, la munca de ambasador UNICEF, de la pierderea tatălui ei până la căsătoria cu Nick Jonas, povestea ei va inspira o generație din întreaga lume.
Supermodelul Gigi Hadid apare pe noua copertă a revistei Vogue, într-un super pictorial, primul după nașterea fetiței sale.
Beyoncé are o avere estimată la 420 milioane dolari, potrivit Forbes. Ea a câștigat 81 de milioane de dolari în 2019 și a devenit una dintre cel mai bine plătite vedete din lume.
Angelina Jolie și fiica ei, Zahara, au o relație foarte apropiată. Tânăra de 16 ani, originară din Etiopia, a fost adoptată de actriță în 2005, împreună cu fostul ei soț, Brad Pitt.
Cântăreața Halsey și-a uimit fanii când a anunțat că este însărcinată cu noul ei iubit, cu care a început o relație în 2020.
Fostul Principe Nicolae al României și soția lui, Alina-Maria de Roumanie, și-au botezat fiica luna trecută, în aceeași zi în care mama micuței a împlinit 33 de ani.
Angelina Jolie este noua vedetă de pe coperta revistei British Vogue, care va apărea în martie. Actrița este o eroină atât de marele ecran, dar și acasă, notează publicația.