La 62 de ani, vedeta se află într-o formă de zile mari, grație unui stil de viață sănătos și activ. Neti Sandu e deja de ani buni în vizorul românilor, iar în tot acest timp a ținut ca viața personală să rămână cât mai departe de ochii curioșilor.
Când a început să prezinte rubrica horoscop, astrologul de-abia ieşise dintr-o relaţie sentimentală de zece ani, de pe urma căreia şi-a revenit cu eforturi susţinute.
Decepția în dragoste a împins-o să apeleze la ajutorul unui specialist. Vreme de cinci ani a mers Neti la psiholog pentru a trece peste această suferință: „Regret că am stat prea mult în suferinţă, înainte să mă duc la terapie. M-am dus prea târziu. Abia după ce am fost la terapie, am reuşit să înţeleg ce se întâmplă în interiorul meu.”, a mărturisit ea pentru Ok! Magazine.
„Mi-a răspuns la foarte multe chestii la care nu avea cine să-mi dea răspunsul şi lucrurile s-au revelat de la sine, în timpul terapiei şi după, iar pe altele le-am aflat pentru că am lucrat în terapie. Pot spune că am încercat să evit lucrurile care erau plantate chiar în timpul unei perioade de cuadratură sau de Mercur retrograd. De programat niciodată, soarta le programează mult mai bine decât aş face-o eu. (râde)”, a mai detaliat aceasta.
foto: OK! Magazine
Angajații Samsung Electronics au aprobat un acord istoric de împărțire a profiturilor, care se așteaptă să acorde angajaților din divizia de cipuri, aflată în plină expansiune, un bonus mediu de aproape 400.000 de dolari, scrie Korea Herald.
Prețul acțiunilor Ferrari a scăzut după ce a fost dezvăluită mult așteptata primă mașină electrică, cu un aspect minimalist creat de fostul șef de design de la Apple, Jony Ive, care se îndepărtează de mașinile sport pe benzină ale producătorului italian.
Charli XCX a fost numită noua ambasadoare YSL Beauty pentru Statele Unite. Artista este cunoscută pentru stilul său lipsit de compromisuri, identitatea vizuală hiper-modernă și abilitatea de a naviga între cultura underground și mainstream. Ea se alătură unei liste de ambasadoare care le include pe Lila Moss, Amelia Gray și Laura Harrier.
Ferrari lansează prima mașină complet electrică pe care brandul de lux a produs-o vreodată.
Dezvăluiți la Google I/O 2026, noii ochelari inteligenți de la Gentle Monster, Google și Samsung își propun să facă inteligența artificială la fel de naturală ca un accesoriu de zi cu zi.
Ramona Olaru și-a cumpărat propriul apartament. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a investit peste 300.000 de euro în acest proiect personal.
Kering se pregătește să închidă aproximativ jumătate din rețeaua globală de retail a Alexander McQueen până la sfârșitul anului 2026. Aceasta este una dintre cele mai importante restructurări pentru casa britanică de modă de la achiziția sa de către grupul francez de lux în urmă cu mai bine de două decenii.
Lansarea unei noi colecții realizate de Swatch împreună cu producătorul elvețian de lux Audemars Piguet a provocat cozi uriașe, haos și chiar altercații în fața magazinelor din mai multe orașe europene, transmite Il Post.
O sculptură a lui Constantin Brâncuşi, care a aparţinut lui S. I. Newhouse, un magnat al mass-media care a fost la un moment dat printre cei mai importanţi colecţionari de artă din lume, s-a vândut luni seara, la Christie’s, pentru o sumă de 93 de milioane de dolari, doborând recordul de licitaţie al sculptorului modernist.
Justiția spaniolă a dispus ca autoritățile fiscale să îi achite cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro pentru sume încasate în mod nejustificat.
Chanel a prezentat un set de șah unic, în valoare de 4 milioane de dolari, care reprezintă piesa centrală a celei mai noi colecții a sale, combinând haute horlogerie cu designul de lux într-un mod pe care doar Casa Chanel îl poate realiza.
Harrison Ford a creat în colaborare cu Glenmorangie un single malt în ediție limitată, disponibil deja la vânzare.
Simona Halep și-a păstrat un stil de viață echilibrat și după retragerea din tenis. Recent, fosta lideră WTA a dezvăluit "băutura magică" care o ajută să se mențină în formă la 34 de ani.
Legenda tenisului mondial Roger Federer a bifat o nouă performanță impresionantă, de această dată în afara terenului. Al doilea cel mai longeviv lider mondial din istorie a intrat pentru prima dată pe lista miliardarilor realizată anual de revista de business Forbes, publicația estimând averea sa la aproximativ 1,1 miliarde de dolari.
Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.
Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.
Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.
Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.