Smiley și Gina Pistol au fugit acasă în prima lor escapadă romantică, după venirea pe lume a fiicei lor, Josephine.
Răzvan Simion și iubita sa, Daliana Răducan se află în aceste zile într-o vacanță de vis, în orașul Marrakech din Maroc.
Ana Morodan, în vârstă de 37 de ani, este supranumită Contesa Digitală, fiind una dintre cele mai active creatoare de conținut.
Violeta Bănică a început liceul. Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică jr merge la privat, nu la stat, de aceea pentru ea noul an școlar începe cu o săptămână mai devreme.
Iulia Vântur a postat o fotografie în care poartă o rochie de mireasă, iar complimentele fanilor nu au întârziat să apară.
INNA continuă colaborările spectaculoase și lansează „Wherever You Go”, featuring Reynmen, artist și creator de conținut în ascensiune în Turcia.
Fotomodelul Irina Shayk (36 de ani) și actorul american Bradley Cooper (47 de ani) au fost văzuți din nou împreună, alimentând zvonurile unei împăcări între cei doi, la trei ani după ce s-au despărțit.
Anamaria Prodan pare că a trecut peste divorţul de Laurenţiu Reghecampf şi se focusează pe carieră. Vrea să investească în industria farma şi se alatură familiei Medicinas, cu intenția de a deschide 20 de magazine de tip franciză în țară și în străinătate.
Brad Pitt. Doar pronunțarea numelui îi face pe fani să leșine. Cu toate acestea, în ciuda faptului că a fost unul dintre singurii bărbați din istorie – alături de Johnny Depp, Richard Gere și George Clooney – care a luat acasă de două ori titlul de „cel mai sexy bărbat în viață” al revistei People, Pitt și-a construit o reputație în showbiz care depășește cu mult aspectul său fizic și marca sa înregistrată.
Smiley și Gina Pistol au plecat cu avionul alături de fiica lor, micuța Josephine. Acum, că este mai măricică, au decis să meargă toţi trei într-o altă ţară, în vacanță. Iniţial, voiau să plece doar ei doi, dar s-au răzgândit.
Brigitte Pastramă a făcut o serie de dezvăluiri surprinzătoare despre căsnicia sa cu Ilie Năstase, dar și despre relația acestuia cu Amalia, fosta lui soție.
Dorian Popa are mare grijă de felul în care arată corpul său, fapt pentru care nu este străin operațiilor estetice.
După Alexandra Stan, Laurette s-a gândit că este o idee bună să-și facă un cont pe OnlyFans, platforma pentru adulți pe care sunt milioane de persoane deja abonate.
La scurt timp după ce și-a confirmat noua relație, Larisa Iordache le-a mărturisit fanilor săi din mediul online că este singură.
Andrei Sebastian Flicea, cunoscut sub numele de Flick Domnul Rimă, și soția sa, Denisa, și-au botezat duminică, fetița, pe nume Eva-Maria. Fericitul eveniment s-a desfășurat într-un loc deosebit de special pentru Flick.
Anamaria Prodan e mai fericită ca oricând. După despărțirea de Laurențiu Reghecampf, impresara s-a refugiat în brațele unui medic arab și așteaptă să se încheie procesul de divorț ca să-și oficializeze noua relație.
Georgina Rodriguez, iubita lui Cristiano Ronaldo, s-a fotografiat într-o ținută de peste 1 milion de euro, la plimbare pe străzile din Spania.
Alexandra Stan a ajuns direct la perfuzii după vacanța din Mykonos, Grecia. Solista face ozonoterapie, procedură ce are drept scop creșterea nivelului de oxigen din corp.
Dorian Popa refuză vacanțele, cântărețul susținând că nu a mai călătorit de cinci ani, încă de dinaintea pandemiei de Covid.
Ramona Olaru e mai fericită ca oricând. Relația ei cu Cătălin Cazacu a trecut la următorul nivel. Asistenta tv a fost cerută de soție la malul mării și a spus un hotărât "da".
Lora, ca și alți artiști din România, a fost nevoită să cânte mai puțin din cauza pandemiei de Covid-19. Din acest motiv, cântăreața și-a îndreptat atenția spre domeniul afacerilor.