Odată cu venirea pe lume a băiețelului, celebra cântăreață a dezvăluit și ce nume va purta cel mic. Părinții au ales Iair, un nume biblic care înseamnă cel pe care Dumnezeu îl luminează.
Ziua de 6 august va avea de acum o semnificație cu totul specială pentru familia Vlăduței Lupău, căci solista de muzică de petrecere a devenit mamă pentru prima oară. În cursul serii trecute, Adi Rus, cu care artista s-a căsătorit în anul 2019, și Vlăduța au ajuns la un spital privat din orașul Cluj-Napoca, iar cântăreței i s-a declanșat travaliul. Câteva ore mai târziu cei doi părinți își țineau copilul în brațe.
Adi Rus a postat o fotografie pe pagina sa de Instagram, ținându-și băiețelul, semn că i-a fost alături partenerei sale de viață pe parcursul nașterii. Odată ce fiul său a venit pe lume, el a împărtășit vestea cea mare cu fanii săi, pe rețelele de socializare, direct de pe holul spitalului. Cu această ocazie, el a făcut public și numele fiului său, nume unic în România!
„Iubirea mea, soarele meu, te-am dorit, ne-am rugat si te-am primit în aceastã zi de sărbătoare. O sa te învăt un singur lucru să ai frica doar de Dumnezeu în viata asta si să te rogi Lui. Rus Iair, esti BINECUVANTAREA MEA!”
După naştere, Vlăduţa Lupău a transmis un mesaj emoţionant pentru fiul ei.
„Iair … știam că îți vei alege o zi binecuvântată în care să vezi lumina zilei! Bine ai venit pe lume minunea mea! ❤️
Continui scrisoarea către tine… știi că ți-am zis că te voi învața să-L iubești pe Dumnezeu iar El îți va da totul… ei bine cu asta începem drumul vieții tale!
Lumea asta puiule… este cum ești tu cu ea!
Așa că dacă tu ești bun, îți va întoarce bunătate iar dacă nu.. să nu te aștepți să vină binele. O să ți se greșească și o să faci si tu greșeli însă întoteauna să te gândești că nu cei din jurul tău nu trebuie să te vadă când faci un lucru rău sau să se supere că ai greșit … ci întoteauna să te gândești că Dumnezeu te vede…de El nu te poți ascunde și de la El vine răsplata la tot ceea ce vei face pe această lume!
O să crești și o să trăiești așa cum trăim fiecare, cu bune și cu rele însă vreau să te rog, atunci când îți dorești ceva cu adevărat LUPTĂ și nu renunța niciodată, iar eu… voi fi lângă tine întodeauna si pentrutodeauna!
Îmi doresc să ai o viață ușoară, binecuvântată și să fim împreună mulți ani pe acest pământ …eu cu tine și cu tati tău…apoi cu copiii tăi și apoi nu îndrăznesc mai mult…
De azi, tu mi-ai dat cel mai frumos nume “mama” …iar pentru asta eu îți mulțumesc și îi dau slavă Lui… pentru că vreau să știi că de multe ori nu credeam că și pe mine mă va alege un suflet să-i fiu mamă, dar iată-te! M-ai ales tu! 🤍
Iar tu… în viața aceasta, am să fac în așa fel încât să îmi fi cea mai bună carte de vizită!
Nu vreau ca să-ți zică lumea “Ești băiatul Vlăduței…” ci mie să-mi zică “ Ești mama lui Iair!” 🫶🏼
Închei și îți fac cunoștința cu prima femeie din viața ta care îți spune din toată inima
TE IUBESC !
Eu, mami! ❤️”, a scris Vlăduţa Lupău pe Instagram.
Cu Bella Hadid, ALO semnează o campanie inspirată de Los Angeles, care celebrează bunăstarea autentică, bazată pe echilibru, mișcare și acceptare de sine.
Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.
Countdown-ul aproape s-a încheiat. În doar câteva zile, Domeniul Știrbey din Buftea devine din nou locul în care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzică, artă, nopți lungi și experiențe care definesc vara. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well revine cu un line-up eclectic și un univers construit în jurul culturii contemporane.
Tommy Hilfiger prezintă campania de toamnă 2026 TOMMY HILFIGER Always Denim cu Romeo Beckham în rol principal. Campania a fost filmată în cadrul hotelului The Mark, unde stilul newyorkez și influența culturală se întâlnesc.
Kylie Jenner lansează Mood Stones, prima colecție construită în jurul a trei ape de parfum distincte. Noua gamă fost lansată oficial pe 30 iulie pe site-ul Kylie Cosmetics, iar din 2 august este disponibilă și în magazinele partenerilor..
Piața globală a bunurilor personale de lux a intrat într-o nouă etapă de creștere, considerată mai sănătoasă și mai sustenabilă, potrivit celei de-a 12-a ediții a raportului True Luxury Global Consumer Insights, realizat de Boston Consulting Group (BCG) pentru Altagamma.
Yann Musquin va prelua rolul de director general al mărcilor de parfumuri LVMH începând cu 3 august. El îl succede pe Romain Spitzer, care părăsește grupul după 10 ani la conducerea diviziei.
Designerul Jonathan Saunders a fost numit director de creație pentru Kate Spade, marcând un moment-cheie pentru brandul newyorkez, care a funcționat în ultimii cinci ani fără o persoană anume în acest post.
Pentru prima dată, SKIMS colaborează cu un designer emergent și a semnat o colecție capsulă în ediție limitată cu VETTESE, în care draparea devine un adevărat domeniu de expresie.
Dior a deschis primul său spa la Veneția, în incinta Hotel Cipriani, A Belmond Hotel, inaugurând astfel un nou capitol în relația de lungă durată dintre brand și celebrul oraș italian. Spa-ul și-a primit primii oaspeți pe 15 iulie și reprezintă una dintre componentele de bază ale amplului proces de renovare a hotelului, coordonat de arhitectul Peter Marino.
Hermès a dezvăluit Disque Jockey Club, o consolă DJ complet funcțională care transformă echipamentele audio profesionale într-un obiect de design de colecție. Consola a fost dezvoltată de Atelier Horizons sub coordonarea lui Axel de Beaufort, în colaborare cu DJ-ul britanic Prince Charles.
Farmecul îmbătător al Siciliei nu mai evocă imaginea sudului Italiei surprinsă de Mario Puzo, Coppola și familia Corleone. Insula nu mai miroase a acel peisaj atemporal, cu palatele sale dărăpănate, străzile pline de gropi și un farmec autentic departe de luxul internațional.
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.
Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.
Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.