Valentino renunță la Paris pentru Milano

Casa de modă italiană Valentino, care defila de obicei la Paris, a anunțat marți că își va prezenta următoarea colecție de primăvară/vară 2021 în septembrie la Milano, din cauza pandemiei COVID-19.

„Casa Valentino este încântată să anunțe că următoarea colecție de primăvară/vară 2021 pentru bărbați și femei va fi prezentată în mod excepțional pe 27 septembrie 2020, în timpul Săptămânii Modei din Milano”, a transmis marca într-un comunicat de presă. 

„Acest moment fără precedent, datorat pandemiei COVID-19, a determinat grupul să reconsidere locul de prezentare a noii colecții Valentino, alegând să o prezinte în acest sezon la Milano, mai degrabă decât la Paris”, mai scrie în comunicat.

„Parisul este orașul care a găzduit întotdeauna prezentările noastre de modă și reprezintă ADN-ul lui Valentino. Situația pe care o trăim în prezent ne-a obligat să luăm o decizie neobișnuită ”, a subliniat directorul de creație al lui Valentino, Pierpaolo Piccioli, citat în comunicatul de presă al casei.

„Credem că este mai etic să prezentăm noua colecție în Italia, la Milano. Credem cu tărie că acest proiect va contribui la sublinierea importanței apartenenței la o lume a modei reprezentată atât de Camera Națională a Modei Italiene, cât și de Federația (franceză) de Haute Couture și Fashion”, a adăugat el.

Următoarea săptămână a modei din Milano va avea loc în perioada 22 - 28 septembrie, cu un mix de spectacole fizice (Fendi, Dolce & Gabbana, Armani) și prezentări virtuale (Missoni, Philipp Plein). Săptămâna Modei de la Paris se va desfășura între 28 septembrie și 6 octombrie.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Chanel a anunțat un nou director de creație de bijuterii

Chanel a anunțat numirea lui Marie-Laure Cérède în funcția de directoare a studioului de creație de bijuterii. Designerul, care îl succede pe Patrice Leguéreau (decedat la sfârșitul anului 2024), își va prelua funcția în octombrie anul acesta.

Primark numește un nou director financiar și se extinde în România

Primark continuă programul său internațional de deschideri de magazine și a deschis al cincilea magazin în România săptămâna aceasta, urmând să fie planificate încă trei până la sfârșitul anului. Acest program continuă în timp ce retailerul face numiri cheie, iar joi a anunțat un nou director financiar.

Saint Laurent o numește pe Anouck Duranteau-Loeper în funcția de director general adjunct

Saint Laurent angajează o autoritate în materie de șic parizian.

Prada a prezentat noile costume ale astronauților de la NASA

Prada a prezentat echipamentul de bază pe care astronauții NASA îl vor purta în viitoarele misiuni lunare. Proiectul consolidează parteneriatul dintre celebra casă italiană și industria aerospațială, care a început în 2024 cu prezentarea unui costum spațial care se preconizează că va fi utilizat în cadrul așteptatei misiuni Artemis 4 a NASA, care va avea loc în 2028.

Intervenția estetică rară la care vrea să apeleze Gabriela Prisăcariu

Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.

Ce afaceri record generează singurul magazin Louis Vuitton din România

Singurul magazin Louis Vuitton din România al celui mai bogat om de afaceri din Europa, Bernard Arnault, a realizat anul trecut afaceri record pe piața de la noi.

Moët & Chandon deschide un nou capitol creativ cu Pharrell Williams

Pentru vară, Moët & Chandon își continuă colaborarea cu Pharrell Williams și dezvăluie o nouă reinterpretare a parfumului Ice Impérial, celebrând spiritul de pionierat și know-how-ul Casei.

Câți bani câștigă Andreea Bostănică din TikTok

Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.

Jean Paul Gaultier lansează o colecție de parfumuri de nișă

Jean Paul Gaultier pășește în lumea parfumurilor de nișă cu o nouă colecție: Atelier Gaultier. Aceasta marchează intrarea brandului Jean Paul Gaultier pe o nouă piață, cea a esențelor de lux.

Sectorul de lux încearcă să-și recapete prestigiul

Confruntat cu o încetinire dureroasă din ultimii ani, sectorul de lux încearcă să-și recapete energia jonglând cu o abordare de bază și găsirea de noi modalități de a se conecta cu clienții.

Loewe își marchează cea de-a 180-a aniversare cu o nouă campanie și o colecție capsulă

Casa de modă spaniolă de lux dezvăluie o campanie comemorativă. Pentru a marca cea de-a 180-a aniversare, Loewe a organizat o ședință foto în care aduce un omagiu moștenirii sale, care va fi însoțită de lansarea unei colecții capsulă în ediție specială și a unui scurtmetraj de animație care retrăiește unele dintre cele mai importante momente importante din istoria sa.

Henry Zankov revine la Diane Von Furstenberg

Henry Zankov a fost numit director artistic al casei de modă Diane Von Furstenberg. Colecția sa de debut va fi prezentată în septembrie, în cadrul New York Fashion Week.

Henry Zankov revine la Diane Von Furstenberg

Henry Zankov a fost numit director artistic al casei de modă Diane Von Furstenberg. Colecția sa de debut va fi prezentată în septembrie, în cadrul New York Fashion Week.

hourglass_full 8 day ago format_list_bulleted FASHION
Gianfranco D'Attis a fost numit noul CEO al Alexander McQueen

Kering a anunțat numirea lui Gianfranco D'Attis în funcția de CEO al Alexander McQueen, începând de miercuri. Acesta îi va raporta lui Luca de Meo, directorul executiv al Kering, și va avea sediul la Londra.

hourglass_full 9 day ago format_list_bulleted FASHION
Chanel își va relua spectacolul de croazieră la Sydney

Chanel își reia prezentarea de modă croazieră 2027 la Sydney în noiembrie anul acesta, marcând prima dată când casa franceză de lux a organizat o prezentare de modă în Australia.

hourglass_full 10 day ago format_list_bulleted FASHION
Naomi Osaka, ținută cu trenă şi paiete, la Roland Garros

Naomi cunoscută pentru dragostea sa pentru modă, a făcut furori în meciul din prima rundă cu Laura Siegemund. Ea a purtat o rochie aurie cu paiete, completată de o fustă neagră și un corsaj fără mâneci, cu mărgele.

hourglass_full 16 day ago format_list_bulleted FASHION
Prima ținută creată de John Galliano în colaborare cu Zara a apărut pe covorul roșu la Gala Met

Parteneriatul dintre John Galliano și Zara se va concretiza sub forma a mai multe colecții sezoniere pentru care acesta va „deconstrui și reconfigura” piese din arhiva Zara, recreându-le din materiale noi.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted FASHION
Kylie Minogue, muza lui JW Anderson pentru sezonul toamnă/iarnă 2026

Pentru campania sa Toamnă/Iarnă 2026, JW Anderson celebrează măiestria și selecția creativă, încredințându-i lui Kylie Minogue rolul de a întruchipa o colecție atât intimă, cât și energică.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted FASHION