Obișnuită cu un stil de viață sănătos și continuând să facă sport în timpul sarcinii, Valentina a mancat cumpătat, astfel că după ce și-a adus minunile pe lume nu i-a fost dificil să revină la forma de altă dată.
Fostul model își păstrează silueta de invidiat, iar cea mai recentă postare a blondinei a făcut ravagii pe contul ei de Instagram. Valentina Pelinel și-a postat pe Instagram o imagine care nu mai are nevoie de nici-o descriere.
Este de remarcat faptul că iubirea ii prieste, de cand Cristi Borcea s-a intors acasa. Cei doi au impreună un băiețel, pe Milan Cristian în vârstă de patru ani si doua fetite gemene, Indira Maria si Rania Maria în vârstă de doar opt luni.
Cristi Borcea are în total nouă copii: trei cu prima soție, Mihaela Borcea, doi cu Alina Vidican, cea de-a doua soție și o fetiță cu avocatul Simona Voiculescu.

Valentina Pelinel radiază de fericire, iar acest lucru este cât se poate de vizibil!
Averea lui Karl Lagerfeld estimată la 200 de milioane de euro a devenit acum subiectul unei noi bătălii legale.
H&M Studio Essentials este o colecție-capsulă de piese vestimentare și accesorii simple, clasice și atemporale, care sfidează trendurile și care se încadrează perfect în garderoba pentru viața de zi cu zi.
Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.
Creator complet și figură a dialogului cultural, Pharrell Williams a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare în cadrul unei ceremonii private la Palatul Élysée.
Kendall Jenner devine ambasadoare de imagine a liniei de parfumuri Emporio Armani. Pentru a marca momentul, Kendall a fost de asemenea numită imaginea celei mai noi esențe feminine a brandului Armani, Power of You Eau de Parfum.
Într-o apariție magistrală la Globurile de Aur, Timothée Chalamet ne-a reamintit că stilul, uneori, stă în detalii.
Bella Hadid a criticat public celebra casă de modă Dolce & Gabbana, acuzând brandul de „ani de rasism, sexism, bigotism și xenofobie”, după ce compania a fost atacată dur pentru selecția modelelor de la prezentarea din cadrul Milan Fashion Week.