Aceștia au vrut să facă o poză cu el, iar artistul nu a stat prea mult pe gânduri și le-a îndeplinit dorința. Printre altele însă, cei patru elevi au deschis un subiect care pentru Tudor Chirilă a fost destul de interesant.
Mai exact, în timp ce făceau poza, elevii au început să strige ”patru”, iar Tudor Chirilă nu știa ce înseamnă acest ”semnal”, așa că nu a stat prea mult pe gânduri și i-a întrebat pe tineri.
Răspunsul lor a fost de-a dreptul șocant pentru juratul de la Vocea României. Aceștia i-au spus actorului că au chiulit de la ora de informatică, iar drept pedeapsă, profesorul respectiv a ales să le dea nota patru la fiecare.
Tudor Chirilă nu a înțeles cum a fost posibil așa ceva, în condițiile în care normal ar fi fost ca cei patru elevi să ia o absență, nefiind prezenți la curs și nicidecum o notă, care în realitate reflectă cunoștințele pe care aceștia le au la materia respectivă.
Revoltat, Tudor Chirilă le-a dat un sfat elevilor respectivi. Actorul i-a îndemnat să meargă la direcția unității de învățământ la care studiază pentru a putea fi lămuriți, având în vedere că ce s-a întâmplat nu este tocmai normal.
”Ieri m-au oprit vreo patru, cinci elevi pe stradă să facem o poză. (…) -Am luat patru la informatică pentru că am chiulit!- Cum adică, nu v-a pus absență? V-a dat patru?- Da! -Fără să vă asculte? De ce?- Păi asta ne întrebăm și noi.
I-am sfătuit să meargă la direcție să ridice problema unei note obținute fără examinare. Nu păreau convinși că asta va schimba ceva. Le-am spus că lipsa lor de acțiune nu va face decât să valideze această aberație, s-o transforme în practică”, a scris actorul pe Facebook.
Dana Săvuică a ajuns pe mâna medicului estetician, după ce și-a dorit să își facă o modificare în zona bustului.
Lidia Buble e aspru criticată constant de cei care nu o suportă pentru felul în care arată.
În 2014, Jacob & Co. a surprins lumea haute horlogerie prin introducerea primului ceas Astronomia. În ultimii 9 ani, marca americană de ceasuri și bijuterii de tip boutique a depășit în mod constant granițele ingineriei ceasornice pentru a crea noi iterații uluitoare ale ceasului extrem de complicat.
Diva eternă Jennifer Lopez s-a asociat cu Revolve pentru a lansa o colecție de pantofi care, în sfârșit, îi va pune pe oameni să se concentreze pe altceva decât pe aspectul ei frumos care nu îmbătrânește.
Hackerii au atacat Ferrari! Ameninţă că fură datele personale ale clienţilor VIP dacă nu primesc o sumă importantă.
Mihaela Geoană împlinit 60 de ani pe 26 februarie, dar a organizat petrecerea abia în week-end.
Carmen Iohannis a purtat la vizita oficială din Emiratele Arabe Unite o geantă Channel la care multe dintre doamne și domnișoare pot doar să viseze.
Bruce Willis a împlinit 68 de ani pe 19 martie și a sărbătorit alături de fosta soție, Demi Moore, actuala soție, Emma Heming, și copiii săi. Din păcate, starea sa se degradează.
Cristina Bălan este mama a trei copii, o fetiță născută la finalul anului trecuți și doi băieți diagnosticați cu sindromul Down.
Prințesa Diana a testat adesea limitele familiei regale. De o astfel de întâmplare își amintește acum Sarah Ferguson, care a jucat un rol esențial în această poveste.
Gisele Bündchen se întâlnește în secret cu miliardarul Jeffrey Soffer, un prieten foarte bun al fostului ei soț Tom Brady, potrivit presei americane.
Ferrari a dezvăluit în sfârșit o variantă decapotabilă a frumoasei mașini Roma cu un acoperiș retractabil, care înlocuiește Portofino M în gama producătorului auto italian.