Tesla Bot, robotul umanoid care va fi capabil să ne facă cumpărăturile

Elon Musk, fondatorul şi directorul general al Tesla, a prezentat joi un proiect de robot umanoid metalic, care va fi capabil să îndeplinească sarcini repetitive şi va fi realizat folosind aceeaşi tehnologie ca şi în cazul vehiculelor semi-autonome ale companiei.

Elon Musk a promis pentru anul viitor un prim prototip al „Tesla Bot”, care va avea cinci degete la mâini şi o siluetă androgină alb-negru. „Tesla este cu siguranţă cea mai importantă companie de robotică din lume, deoarece maşinile sunt roboţi semi-conştienţi pe roţi, cu un computer de bord dedicat conducerii autonome”, a argumentat Elon Musk în cadrul unui eveniment online dedicat progreselor companiei sale în materie de inteligenţă artificială.

Elon Musk, care a afirmat că „Tesla Bot” va fi „prietenos”, a vorbit şi despre „implicaţiile profunde pentru economie”, deoarece „economia se bazează pe muncă”. Musk prevede astfel o lume în care efortul fizic nu va mai fi obligatoriu, ci va fi mai curând „o alegere”.

„Suntem buni la senzori și baterii și probabil că anul viitor vom avea un prototip care să arate astfel”, a spus Musk, la scurt timp după ce un actor îmbrăcat într-un costum conceput să arate ca robotul Tesla a dansat pe scenă. Musk a ținut să precizeze că actorul nu era un robot adevărat, dar „Tesla Bot va fi real”, notează CNBC. 

„Tesla Bot” va aveao înălțime de 1,72 metri și s-ar putea duce la magazin să facă cumpărăturile în locul oamenilor. Cu toate acestea, Musk a avertizat că robotul „probabil că nu va funcționa” la început. „Se intenționează să fie prietenos, desigur, și să navigheze printr-o lume a oamenilor și să elimine sarcinile periculoase, repetitive și plictisitoare”, a spus Musk. „Ar trebui să-i poți spune, știi, te rog să mergi la magazin și să-mi iei următoarele produse alimentare. Genul ăsta de lucruri”, a precizat șeful companiei Tesla Inc.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

La Schiaparelli, nasturele devine o bijuterie

În toamna-iarna 2025-2026, Schiaparelli transformă nasturele în bijuterii într-o sculptură aurie, între moștenirea artistică și îndrăzneala contemporană.

Fendi o celebrează pe „Emily in Paris” într-o colecție capsulă plină de farmec

Fendi sărbătorește lansarea celui de-al cincilea sezon al serialului Emily in Paris cu o colecție capsulă exclusivă, în care glamourul roman întâlnește nonșalanța șic a serialului.

„Emily la Paris”: Adresele lui Emily Cooper, în sfârșit adunate pe o hartă captivantă

Odată cu apropierea sezonului 5 din Emily in Paris , mapstr dezvăluie o hartă interactivă gratuită care reunește toate locațiile emblematice ale serialului pentru o imersiune în mărime naturală.

Jo Malone lansează un consilier AI pentru parfumuri

Jo Malone London deschide un nou capitol în luxul digital prin lansarea unui Scent Advisor bazat pe inteligență artificială, prezentat pe 2 decembrie de casa de parfumuri deținută de Estée Lauder Companies.

Punga cadou de la Globurile de Aur din 2026 va valora aproape 1 milion de dolari

Pentru al treilea an consecutiv, Robb Report le oferă celor mai mari vedete ale Globurilor de Aur un răsfăț care ar putea rivaliza cu râvnita statuetă.

Mariah Carey, un nou record istoric în fruntea clasamentului Billboard

Mariah Carey a stabilit în mod oficial un nou record de "domnie" în fruntea topului Billboard Hot 100, după ce cântecul ei "All I Want for Christmas Is You" a petrecut 20 de săptămâni pe prima poziţie în acest clasament.

Louis Vuitton devine partener principal al Grand Prix-ului de Formula 1 de la Monaco

Numirea Louis Vuitton drept partener al Grand Prix-ului de Formula 1 de la Monaco marchează un moment definitoriu în relația tot mai strânsă dintre lux și sportul de elită.

Louis Vuitton lansează o nouă colecție de accesorii de lux pentru animale de companie

Colecția Louis Vuitton 2026 Dog aduce stilul caracteristic al casei de modă în lumea modernă a animalelor de companie, demonstrând că luxul poate fi atât frumos, cât și practic.

Porsche și SMEG vor să vă decoreze bucătăria cu electrocasnice inspirate din mașini

Piesele în ediție limitată se inspiră din designul modelului 917 care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans în 1970.

Beyoncé, Nicole Kidman și Venus Williams vor prezida Met Gala 2026

Gala Met din 2026 le va reuni pe Beyoncé, Nicole Kidman, Venus Williams și Anna Wintour în jurul temei „Arta costumelor”.

Se redeschide la Paris cel mai mare patinoar indoor din lume

Parisul readuce la viață vraja sărbătorilor prin redeschiderea celui mai mare patinoar indoor din lume care este amplasat la Grand Palais.

Mădălina Ghenea, apariție rafinată la ELLE Style Awards 2025

Mădălina Ghenea a luat parte la ELLE Style Awards 2025 și a pășit la eveniment într-o ținută glamour, care i-a impresionat pe cei prezenți.

Punga cadou de la Globurile de Aur din 2026 va valora aproape 1 milion de dolari

Pentru al treilea an consecutiv, Robb Report le oferă celor mai mari vedete ale Globurilor de Aur un răsfăț care ar putea rivaliza cu râvnita statuetă.

hourglass_full 5 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Louis Vuitton devine partener principal al Grand Prix-ului de Formula 1 de la Monaco

Numirea Louis Vuitton drept partener al Grand Prix-ului de Formula 1 de la Monaco marchează un moment definitoriu în relația tot mai strânsă dintre lux și sportul de elită.

hourglass_full 6 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Louis Vuitton lansează o nouă colecție de accesorii de lux pentru animale de companie

Colecția Louis Vuitton 2026 Dog aduce stilul caracteristic al casei de modă în lumea modernă a animalelor de companie, demonstrând că luxul poate fi atât frumos, cât și practic.

hourglass_full 7 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Se redeschide la Paris cel mai mare patinoar indoor din lume

Parisul readuce la viață vraja sărbătorilor prin redeschiderea celui mai mare patinoar indoor din lume care este amplasat la Grand Palais.

hourglass_full 10 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Se deschide Palatul Știrbei, transformat în mall de lux

Palatul Știrbei, situat pe Calea Victoriei 107, transformat în cel mai de lux mall din București, a intrat în spiritul sărbătorilor duminică seară, unde a avut loc un eveniment cu totul special.

hourglass_full 12 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Cum va arăta DraculaLand: investiţie privată de peste 1 mld. euro

DraculaLand va combina turismul, retailul, tehnologia, cultura şi stilul de viaţă într-o singură infrastructură de entertainment şi inovaţie, întinsă pe 160 de hectare, la 20 de minute de Bucureşti şi 15 minute de Aeroportul Otopeni, conform prezentării partenerilor de proiect.

hourglass_full 17 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL