PANTONE a colaborat recent cu proiectanții și curatorii de artă ai Școlii Institutului de Artă din Chicago pentru a transforma străzile din Seul, Coreea, în perioada musonului, o perioadă destul de depresivă pentru locuitori. Pentru Proiectul Monson echipa de creație pictează șoselele altfel triste ale Seulului cu vopsea hidrochromă - un tip de vopsea care se schimbă de la transparent la opac atunci când este umezeală - pentru a forma picture colorate inspirate din cultura sud-coreeană. Astfel, artiștii din Asia de Est se concentrează asupra râului și a fluxului său elegant, cee ace designerii încearcă să capteze în operele lor de artă publice. Aceste piese exuberante sunt apoi dezvăluite în mod neașteptat pe măsură ce ploaia cade din cerul gri și picăturile de apă intră în contact cu solul.

În mijlocul unei furtuni care altfel ar părea tristă și gri, trecătorilor li se oferă ceva care să-i facă să zâmbească, în timp ce o lume subacvatică plină cu pești și broaște țestoase apare încet, încet chiar în fața ochilor lor. Deoarece poate ploua până la trei săptămâni în timpul sezonului musonului, locuitorii din Seul vor putea de acum să aștepte cu nerăbdare să-și deschidă umbrelele și să se plimbe printre vietățile acvatice colorate.
Averea lui Karl Lagerfeld estimată la 200 de milioane de euro a devenit acum subiectul unei noi bătălii legale.
H&M Studio Essentials este o colecție-capsulă de piese vestimentare și accesorii simple, clasice și atemporale, care sfidează trendurile și care se încadrează perfect în garderoba pentru viața de zi cu zi.
Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
Un safir violet considerat cel mai mare din lume, evaluat la aproximativ 300 de milioane de dolari, a fost expus în Sri Lanka.
Cunoaște-ți regulile de client, evaluează-ți cartierul, istoricul cheltuielilor și social media înainte de a decide dacă meriți o geantă Hermès.
Odată cu apropierea sezonului 5 din Emily in Paris , mapstr dezvăluie o hartă interactivă gratuită care reunește toate locațiile emblematice ale serialului pentru o imersiune în mărime naturală.
Jo Malone London deschide un nou capitol în luxul digital prin lansarea unui Scent Advisor bazat pe inteligență artificială, prezentat pe 2 decembrie de casa de parfumuri deținută de Estée Lauder Companies.