“Îmi doream de mult timp să-mi îndrept dintii de jos mai ales. Am tot amânat momentul, dar am conștientizat că se vor strâmba și mai tare cu timpul, vor apărea poate și alte complicații și că nu are sens să mai aștept”, a mărturisit artista care a luat decizia, împreună cu dr. Denisa Zaharia, medicul său ortodont, să nu intervină și asupra dinților de sus. “Mie îmi plac foarte mult dintii mei de iepuraș, de sus, în al doilea rând, intervenind și pe dintii de sus ar fi dus la o schimbare majoră a fizionomiei și nu știu dacă mi-ar fi plăcut neapărat. În plus, lucrând în industria artistică, mi se pare un pic confuzant să apar schimbată după o carieră solo de 10 ani”, glumește Sore. La 2 săptămâni după aplicarea aparatului dentar, Sore a început deja să simtă primele semne de presiune dentară și disconfort gingival peste care însă este hotărâtă să treacă, mai ales că medicul stomatolog a previzionat că tratamentul ortodontic nu va depăși durata de 1 an de zile până la rezultatul dorit. Alegerea medicului ortodont alături de care să facă această schimbare majoră a trecut prin filtrul emoțional al fetiței sale, Erin, care a fost cucerită de dr. Denisa Zaharia, de la prima vizită la stomatolog unde a și acceptat să i se facă un periaj și o igienizare:

“Lui Erin i-a plăcut foarte mult de ea și mă bucur să văd că nu are teamă de stomatolog. E foarte important să întâlnești medicul potrivit, încă din copilărie, pentru că la mine exact așa s-a dezvoltat teama de “dentist”: de la o experiență neplăcută, de când eram mică. Denisa e o persoană foarte mișto, e scorpion, ca mine, am observat că avem trăsături comune și ce mi-a plăcut foarte tare, a fost răbdarea cu care mi-a explicat toți pașii. Cred că e important că medicul să îți vorbească în termeni inteligibili, să îți câștige încrederea. Am stat relaxată pe scaun, iar faptul că Erin a zis că vrea să revină la “Deni” nu face decât să îmi întărească convingerea. Copiii sunt cei mai sinceri”, a povestit Sore. “Este important să alegem aparatul cel mai eficient în cazul fiecărui pacient, din fericire avem o gamă largă de variante, astfel încât soluția să fie în armonie cu dorințele și nevoile pacientului.
Sore a venit la noi cu încredere, este foarte deschisă, colaborăm ușor cu ea și sunt convinsă că vom ajunge împreună la rezultatul dorit. În cazul ei, fiind cântăreața și apărând mult în public, un element important în alegerea aparatului a fost acela de a nu modifica vorbirea, emiterea sunetelor, fizionomia sau formă arcadei superioare. Că urmare, am decis un tratament ortodontic, cu un aparat aproape invizibil, Damon Clear, cu brecketuri mici și confortabile, limitat la arcadă inferioară pentru a corectă înghesuirea dinților de jos. Această inghesuire, pe lângă afectarea esteticii, crește riscul de apariție a cariilor și a problemelor generale. Pe termen lung, beneficiile sunt multiple”, a explicat dr. Denisa Zaharia, medic ortodont și fondator al clinicii de top PerfectDent, alegerea medicală făcută pentru tratamentul ortodontic al lui Sore.
Batmobilul care a redefinit legenda Cavalerului Negru ar putea deveni cea mai scumpă mașină de film din lume.
Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.
Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.
Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.
Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.
Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.
La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.
Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.
Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.
Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.