Smiley și Gina Pistol au fost din nou în atenția tuturor. Ce s-a întâmplat

Ziua de 19 august a fost una plină pentru cuplul format din Gina Pistol și Smiley - Andrei Tiberiu Maria, care se iubesc de peste trei ani și care s-ar părea că vor ajuge la altar și vor deveni părinți. Pentru că surse apropiate lor au povestit că cei doi vor deveni în curând părinți și se vor pregăti și de nuntă.

Din păcate, ziua în care a aflat toată lumea că Smiley și Gina Pistol se vor căsători și vor avea și un copil, vedeta fiind însărcinată în primul trimestru, nu a fost fără de probleme pînă la final. Peste această veste a venit alta din partea solistului dar și a poliției române, căci Andrei Tiberiu Maria a călcat accelerația și a primit amendă. "Aș vrea să aflați asta de la mine. Am fost testat antidrog de către Poliția Română care organizează filtre în drum spre mare. Desigur că am ieșit negativ. Din păcate, am picat un alt test: cel de viteză. Am depășit viteza legală de pe autostradă cu aproape 25 km/h. Am luat amendă, așa cum era firesc, însă îmi pare rău, în primul rând, pentru că am dat un exemplu prost.

Sunt un om care crede în reguli și în necesitatea respectării lor, ceea ce vă îndemn pe toți să faceți pentru siguranță, normalitatea și liniștea noastră a tuturor”, a scris Smiley, pe rețelele de socializare. Acesta a primit o amendă de 580 de lei și pus să efectueze şi un test antidrog, ceea ce l-a surprins pe cântăreţ. Iar apoi, Poliția română i-a dat o replică foarte drăguță tot pe rețelele de socializare. „Dragă Smiley, greșeala recunoscută este pe jumătate iertată... ca și amenda primită astăzi. Ai termen 15 zile să poți plăti jumătate din minimum prevăzut de lege. P.S. Privește partea bună. Până acum ai pierdut doar buletinul”, au scris reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne pe Facebook.





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Harrison Ford co-creează un whisky cu Glenmorangie

Harrison Ford a creat în colaborare cu Glenmorangie un single malt în ediție limitată, disponibil deja la vânzare.

Dior lansează colecția Haute Wellness

Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.

Dior lansează colecția Haute Wellness

Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.

Jack Daniel’s și McLaren lansează un whisky în ediție limitată de 600 de dolari

Jack Daniel’s și McLaren Racing au prezentat Halo MK1 Tennessee Whiskey, o ediție limitată ce are un preț de 600 de dolari. Acest whisky este cea mai premium îmbuteliere din istoria distileriei și reprezintă o extindere a parteneriatului celor două companii din Formula 1.

Prima ținută creată de John Galliano în colaborare cu Zara a apărut pe covorul roșu la Gala Met

Parteneriatul dintre John Galliano și Zara se va concretiza sub forma a mai multe colecții sezoniere pentru care acesta va „deconstrui și reconfigura” piese din arhiva Zara, recreându-le din materiale noi.

Kylie Minogue, muza lui JW Anderson pentru sezonul toamnă/iarnă 2026

Pentru campania sa Toamnă/Iarnă 2026, JW Anderson celebrează măiestria și selecția creativă, încredințându-i lui Kylie Minogue rolul de a întruchipa o colecție atât intimă, cât și energică.

Angelina Jolie își vinde legendara proprietate din Los Angeles pentru 30 de milioane de dolari

Pe lângă faptul că este actriță, regizoare și filantropă, Angelina Jolie este și o mamă care în curând va avea un cuib gol. Cel mai mic dintre cei șase copii ai vedetei, gemenii, au ambii 17 ani și probabil se vor muta mai departe în viitorul apropiat. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Jolie tocmai și-a scos casa din Los Angeles la vânzare.

La Chanel, Matthieu Blazy face din pantofi cel mai râvnit accesoriu

În mai puțin de un an, Matthieu Blazy a transformat pantoful Chanel într-un teren de testare, între moștenire și ireverență subtilă.

Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul hotelier Radisson Blu. Când va fi deschis

Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul internaţional Radisson Blu şi urmează a fi deschis în vara acestui an. Este primul şi singurul hotel poziţionat sub un brand internaţional amplasat la cea mai marea altitudine din ţară. Hotelul va fi operat de către Premier Hospitality.

Geanta Bon Bon by Jimmy Choo celebrează fiecare anotimp

O odă adusă măiestriei și naturii, noua colecție capsulă From the Atelier de la Jimmy Choo ridică geanta BON BON printr-o explorare artistică a pielii, inspirată de anotimpuri.

Cum este afectată industria modei de războiul din Orientul Mijlociu

Industria modei a tratat mult timp sustenabilitatea ca pe un instrument de marketing. Geopolitica este pe cale să o transforme într-un instrument de supraviețuire.

Porsche vinde participaţia sa la Bugatti

Constructorul german Porsche va vinde participaţiile deţinute în producătorii de automobile sportive Bugatti şi Rimac către un consorţiu condus de fondul american HOF Capital, susţinut de investitori legaţi de familia miliardarului egiptean Sawiris, în contextul în care noul CEO încearcă să redreseze performanţa companiei, transmite Reuters.

Zendaya, prima apariție după zvonurile despre căsătoria cu Tom Holland

Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Fiica lui Ion Țiriac, mesaj ironic pentru cei care critică Dubaiul

Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta, răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro

Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Cardi B lansează o linie de produse pentru îngrijirea părului

Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Zendaya și Tom Holland s-au căsătorit

Stilistul personal al lui Zendaya, Law Roach susține că celebrul cuplu de actori și-au legat destinele. Declarațiile au fost date de stilist duminică, în cadrul SAG Awards 2026, gală desfășurată la Los Angeles.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Olga Verbițchi s-a căsătorit civil

Olga Verbițchi a spus „DA” și și-a oficializat relația cu partenerul ei, Vladimir Cebotaru. Cântăreața și iubitul ei s-au căsătorit civil recent, împărtășind momentul special cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE