Prezentatoarea TV a mărturisit că în ultima vreme a încercat să se concentreze pe dezvoltarea sa personală, iar primul lucru pe care îl face în fiecare dimineață este un ritual care nu durează mai mult de 10 minute.
„Prefer să îmi încep ziua cu o meditație în ultima vreme. În trecut nu intrasem în zona aceasta și nu știam, dar îmi începeam ziua cu o rugăciune și ceream binecuvântare pentru toate lucrurile pe care urma să le fac, pentru toți oamenii cu care urma să mă întâlnesc.
În zilele noastre fac asta în timpul meditației, nu mai mult de 10 minute dimineața! Cred mai tare în treburile acestea și în partea pozitivă a lucrurile. Decât să mă gândesc că am uitat ceva și nu mă întorc pentru că o să meargă rău, mai bine zic: Doamne ajută, bine că m-am întors!
Am mai găsit ceva de făcut sau am avut un scop pentru care m-am întors din drum, să previn ceva mai neplăcut! Prefer să gândesc întotdeauna pozitiv și să iau partea bună și frumoasă a lucrurilor, nu să mă împământenesc în tot felul de dogme ale culturii noastre și nu numai! Vreau să îmi trăiesc viața exact așa cum îmi doresc, fără să fiu afectată de tiparele externe!”, a declarat Ilinca Vandici pentru Ego.ro.
Divorțul de Andrei Neacșu a marcat-o profund pe Ilinca Vandici care s-a confruntat în acea perioadă și cu o depresie post-natală. Pentru a regăsi liniștea vedeta a apelat la terapia Theta Healing.
„Avem de multe ori tendința să purtăm măști sociale, nu pentru că nu am fi autentici, ci doar din dorința de a ne proteja sau de a ține pentru noi anumite aspecte mai neplăcute ale vieții noastre. Iar atunci poate ascundem de multe ori durere în spatele unui zâmbet. Personal, am vorbit deschis de fiecare dată despre episoadele prin care am trecut, despre lucrurile pe care le-am simțit, tot din dorința de a da curaj și altora să se deschidă.
Este vorba aici de depresia post-natală, despre care am ales să vorbesc deschis în mai multe episoade pe canalul meu de YouTube, și am avut surpriza să primesc atât de multe mesaje din partea celor care mă urmăresc, care au experimentat depresia sunt o formă sau alta. Bucuria a venit tocmai din faptul că mi-au mărturisit că le-a fost de ajutor destăinuirea mea. Personal am găsit ajutor în cadrul terapiei pe care o urmez și în ziua de azi. Consider că e esențial pentru mine să mă cunosc, să mă analizez, să am curajul să-mi văd rănile, să le accept, să le vindec și să evoluez. Da, sunt în această călătorie de câțiva ani, am descoperit și tainele metodei Theta Healing, unde am și urmat cursuri de formare”, spunea Ilinca Vandici pentru okmagazine.ro.
Un Boeing 747-8 ultra-luxos, operat de flota guvernamentală Qatar Amiri Flight și evaluat la aproximativ 400 de milioane de dolari, a aterizat în Mallorca pe 10 august 2026, cu doar două zile înainte de eclipsa solară totală.
Jo Malone London a colaborat cu Fortnite pentru lansarea unei experiențe interactive care va avea loc timp de două săptămâni. Această experență este inspirată de coasta britanică și a fost creată pentru a susține cel mai nou parfum al casei Sea Salt & Bergamot.
Vânzările Casei Hermès în prima jumătate a anului au crescut cu 6%, pe fondul creșterii vânzărilor în America. Celebra Maison specializată în crearea de articole de lux din piele a înregistrat o creștere accelerată în al doilea trimestru, subliniind rezistența sa la o încetinire mai generală a industriei de lux.
La Christie's, cele mai râvnite articole din noua colecție Devil Wears Prada vor fi scoase la licitație în curând, în beneficiul a două organizații dedicate presei și modei.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Alexia Eram pare că o ia pe urmele tatălui său și pregătește să intre într-o nouă afacere cu produse cosmetice.
Delicat, feminin și inspirat de lumea lenjeriei intime, bikiniul cu dantelă este pe cale să devină piesa vestimentară obligatorie a verii 2026, reinventând costumul de baie cu o eleganță retro irezistibilă.
Vânzările Chanel au crescut cu două cifre în prima jumătate a anului, depășind rivalii de lux, inclusiv LVMH, deoarece cumpărătorii bogați au cheltuit o grămadă de bani pe noile creații de modă ale designerului Matthieu Blazy.
Constructorul chinez BYD își continuă ofensiva pe piața auto și face un nou pas către segmentul premium, odată cu lansarea modelului Da Han, o limuzină electrică de mari dimensiuni care țintește direct rivali consacrați precum Mercedes S-Class, Mercedes EQS și BMW Seria 7.
Cu Bella Hadid, ALO semnează o campanie inspirată de Los Angeles, care celebrează bunăstarea autentică, bazată pe echilibru, mișcare și acceptare de sine.
Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.
Countdown-ul aproape s-a încheiat. În doar câteva zile, Domeniul Știrbey din Buftea devine din nou locul în care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzică, artă, nopți lungi și experiențe care definesc vara. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well revine cu un line-up eclectic și un univers construit în jurul culturii contemporane.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.
Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.