NICOLE CHERRY, ADEVĂRUL DESPRE OPERAȚIILE ESTETICE PE CARE ȘI LE-A FĂCUT! ”NASUL E CHIAR ÎN CENTRU, ÎŢI POATE SCHIMBA TOTUL”

Îndrăgita cântăreață a recunoscut în cadrul unui interviu că nu este împotriva operațiilor estetice, mărturisind că inclusiv ea și-a făcut mici ”ajustări” la nivelul feței.

Nicole Cherry a vorbit astăzi, în cadrul ”Star Matinal”, emisiune prezentată de Flick şi Popescu, de la Antena Stars, despre intervențiile de înfrumusețare pe care și le-a făcut.

“Probabil mi-am făcut acea procedură la guşă, pe care am şi recunoscut-o. Ulterior, am auzit că mai mulţi doctori esteticieni şi-au dat cu presupusul şi au analizat pozele mele de pe Instagram şi că şi-au dat seama din pozele alea că eu de fapt mi-am făcut nasul. Dacă mi-l făceam, era bine, nici nu mă învineţeam, după o săptămână eram perfectă. E o operaţie foarte grea, şi în primul rând, m-ar speria operaţia în sine şi faptul că ar trebui sa iau o pauză destul de mare de la activitatea mea şi nu pot să-mi permit momentan să fac lucrul acesta. Nu-l văd ca pe un mare defect şi mă şi sperie că poate nu-mi place rezultatul final, asta mă sperie cel mai tare când vine vorba despre o operaţie la faţă. Nasul e chiar în centru, îţi poate schimba totul. Eu sunt ok cu operaţiile estetice, până la un punct. Dacă nu se întrece măsura şi până la urmă chiar este nevoie, eu zic da. Dacă pe tine te face să te simţi mai bine, do it! Nu sunt contra şi mi se pare că până la urmă e important să fim noi împăcaţi cu aspectul nostru fizic. Unele persoane ajung să se urâţească din fete foarte frumoase şi asta nu ar trebui să se întâmple”, a mărturisit artista.

Şi nu doar despre operaţiile estetice a vorbit Nicole Cherry, ci şi despre povestea de iubire pe care o trăieşte. S-a mutat cu iubitul, iar acest pas a schimbat-o şi a făcut-o să fie mult mai responsabilă.

“De gătit n-am avut probleme, îmi place, asta e foarte bine. Şi dacă trebuie să fac curat, să calc, aici e vorba de cum ai trait. Le faci şi tu ulterior, chiar dacă nu le-ai făcut poate acasă, nevoia te învaţă. Am şi acum ajutorul mamei, în rest, cu el mă înţeleg foarte bine, el e cu partea financiară, eu sunt cu partea casnică. Cred că relaţia m-a maturizat, fiind şi prima mea relaţie serioasă. Simt că e prima iubire pe care o trăiesc cu adevărat. El e o persoană foarte calmă şi asta m-a făcut şi pe mine să fiu mai înţelegătoare şi să nu mai fiu atât de explozivă. Chiar simt că m-a schimbat in bine. Am noroc de un iubit care are o gelozie controlată. Avem o relaţie bazată pe încredere. Ştie că sunt mereu însoţită de tatăl meu şi probabil şi asta îi ofera o lejeritate”, mărturiseşte artista.





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Bugatti a dezvăluit primul său proiect rezidențial din SUA

Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.

Trăiește una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe coasta Toscanei cu 1750 $ pe zi

Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.

Moștenitorul Hermes îl dă în judecată pe proprietarul Louis Vuitton. Care sunt acuzațiile

Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.

Camila Cabello este imaginea noului parfum Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.

Casa de modă Emporio Armani are un nou director de creație

Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.

Uitați de logo-uri, tinerii din China își doresc lux „spiritual”

La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).

Lego lansează Sagrada Família, cel mai mare set de până acum, cu 12.060 de piese

Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.

Brandurile de lux se extind în sectorul medical cu „Haute Wellness”

Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.

Marca lui Beyoncé lansează primul parfum pentru păr

Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.

Războiul din Orientul Mijlociu face hainele mai scumpe

Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.

Președintele Hugo Boss se retrage din funcție

Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.

Acești 29 de „supermiliardari” dețin 27% din averea miliardarilor la nivel global

Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.

Zendaya și Tom Holland au organizat în secret o a doua petrecere de nuntă

Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Mădălina Ghenea face bani frumoși și în România

Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Bianca Drăgușanu tună și fulgeră la adresa lui Victor Slav

Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani a făcut Adelina Pestrițu din Instagram în anul 2025

Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Directorul executiv al companiei Estée Lauder, mort în urma unor injectări cu botox și acid

Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE