N-ai să crezi ce face Mădălina Ghenea în Italia

Una dintre cele mai îndrăgite românce plecată din țară este actrița Mădălina Ghenea, pe care recent ați văzut-o pe marile ecrane în pelicula "Urma", își petrece timpul cu copilul și iubitul în Italia. Însă vedeta a realizat câteva fotografii pe care le pot vedea toți italienii și nu numai.

Îndrăgita actrița româncă se bucură zilele acestea de statul acasă însă toată lumea ar trebui să știe că Mădălina Ghenea a apărut în paginile unei reviste italiene. Este vorba de Maxim - varaianta italiană a revistei pentru bărbați unde actrița româncă a pozat în ipostaze foarte sexy. Mădălina a publicat pe rețelele de socializare mai multe imagini cu ea de la ședința foto și coperta revistei pentru care a pozat. Toată lumea știe că vedeta are un trup de invidiat pe care îl întreține la sala de forță și printr-un regim adecvat. 


Din păcate, unii fani i-au scris că s-a folosit foarte mult mult editarea fotografiilor și că ea nu are aceste forme superbe apelând la tehnica actualâ.

"Toți cei care îți editează fotografiile, pentru că cei care știu că trăiești știu că nu ai aceste forme de „Venus”, dar sunt reîncărcate cu Photoshop-ul, ar trebui să fie raportate! Corpul tău este în afara armoniei și plin de tratamente chimice. Ceea ce a mai rămas din ține este înălțimea ta de 1,68 cm!", a scris un urmăritor deranjat de frumusețea vedetei. Ce i-a răspuns vedeta, puteți citi pe contul acesteia de instagram.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Ce a determinat-o pe Adela Popescu să renunțe definitiv la televiziune

Adela Popescu, în vârstă de 37 de ani, s-a retras din televiziune la scurt timp după ce a născut al treilea copil.

Beyoncé își dezvăluie rutina de îngrijire a părului

Artista își dezvăluie noua rutină de îngrijire a părului folosind produse premiate de la marca ei Cécred.

Louis Vuitton a dezvăluit jacheta Varsity de tip NFT

Jacheta Brown Varsity Jacket de la Louis Vuitton a fost unul dintre numeroasele produse de inspirație western care au defilat pe podiumul casei de modă în cadrul show-ului de îmbrăcăminte pentru bărbați cu tematică cowboy pentru toamna/iarnă 2024.

Lamborghini a dezvăluit patru modele camuflaj în ediție limitată pentru Sterrato

La câteva zile după ce a dezvăluit Huracan STJ ca fiind ediția finală a Lamborghini, emblematica marcă italiană a introdus patru noi modele în ediție specială pentru supercarul Sterrato pentru toate terenurile.

Bugatti și-a prezentat noua colecție de mobilier care este inspirată de hypercarurile sale

Trecând de la străzi la interioare, Bugatti transformă locuințe în spații distinse cu cea mai recentă ofertă.

Geanta de îmbrăcăminte care nu vă va șifona hainele

Noul Trifold Suit Carrier al lui Bennett Winch a avut 15 prototipuri pentru a ajunge la rezultatul final.

Maserati lansează GranCabrio Folgore, decapotabila electrică cu peste 800 CP

Maserati și-a extins gama de vehicule electrice prin introducerea primului său automobil decapotabil alimentat de baterii.

Anamaria Prodan i-a cumpărat fiicei sale un bolid de 140.000 de euro

Anamaria Prodan a mai făcut o aroganță. Zilele trecute, impresara i-a făcut cadou fiicei sale un nou bolid de lux, în valoare de 140.000 de euro.

Motivul pentru care Monica Bîrlădeanu s-a mutat în România după 13 ani petrecuți în SUA

După 13 ani petrecuți în Statele Unite, actrița Monica Bîrlădeanu a decis să se întoarcă în România, motivul principal fiind dorința de a fi mai aproape de familie și de a trăi într-un loc care să i se potrivească mai bine.

Vacheron Constantin a creat primul ceas cu parfumuri din lume

Ceasurile au evoluat de la doar a spune timpul la a exprima statutul, gustul și acum chiar și alegerile personale.

Andreea Tonciu vrea să vândă locuința proaspăt renovată

Andreea Tonciu este în culmea fericirii, pentru că apartamentul la care visa este gata.

Rita Ora lansează o linie de îngrijire a părului

Rita Ora a anunțat lansarea brandului său de îngrijire a părului, numit TYPEBEA.

Anamaria Prodan i-a cumpărat fiicei sale un bolid de 140.000 de euro

Anamaria Prodan a mai făcut o aroganță. Zilele trecute, impresara i-a făcut cadou fiicei sale un nou bolid de lux, în valoare de 140.000 de euro.

hourglass_full 8 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Motivul pentru care Monica Bîrlădeanu s-a mutat în România după 13 ani petrecuți în SUA

După 13 ani petrecuți în Statele Unite, actrița Monica Bîrlădeanu a decis să se întoarcă în România, motivul principal fiind dorința de a fi mai aproape de familie și de a trăi într-un loc care să i se potrivească mai bine.

hourglass_full 9 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Andreea Tonciu vrea să vândă locuința proaspăt renovată

Andreea Tonciu este în culmea fericirii, pentru că apartamentul la care visa este gata.

hourglass_full 15 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Rita Ora lansează o linie de îngrijire a părului

Rita Ora a anunțat lansarea brandului său de îngrijire a părului, numit TYPEBEA.

hourglass_full 16 day ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Serena Williams a lansat o linie de cosmetice

Serena Williams a intrat în industria înfrumusețării devenind antreprenor al unui brand cu produse de make-up.

hourglass_full 17 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Mihaela Borcea a ignorat sfatul medicilor şi a luat o decizie radicală

Mihaela Borcea, prima soţie a lui Cristi Borcea, a plecat în Austria pentru o vacanță la schi, ignorând sfatul medicilor care i-au interzis acest sport din cauza problemelor de sănătate.

hourglass_full 18 day ago format_list_bulleted PEOPLE