Mesajul emoționat scris de Bogdan Vlădău pentru fiica sa abia născută

Zilele trecute modelul Gina Chirilă, soția mult mai celebrului și indrăgitului Bogdan Vlădău, a născut o fetiță, însă nu a postat o imagine cu ea decât după mai multe ore de la fericitul eveniment. Iată că soțul acesteia, fost model și actual cântăreț, a publicat un text emoționant despre fiica sa și o imagine cu cele două.

Fostul ispită și burlac sau cântăreț și "supraviețuitor" în diverse showuri de televiziune s-a pozat cu un imens buchet de flori, pe care le-a dus iubitei lui soții la spital. Apoi, a publicat imaginea alăturată cu soția și fiica lor Katia și următorul text lîngă fotografie.



"Tot ceea ce este mai prețios în viața mea, într-o singură fotografie. Ai venit în viața noastră cu siguranță ca să ne înveți ce este cu adevărat iubirea necondiționată", a scris bărbatul pe rețelele de socializare. Cei doi se iubesc la fel după ani de relație și acum au fost uniți de micuța care a ales să vină pe lume în plină pandemie și izolare. Bogdan este în continuare în al nouălea cer și se bucură că fetele lui au ieșit cu bine din maternitate și că nu au probleme de santate. Așa că este fericit că au ajuns cu bine acasă și poate să le strângă în brațe pe amandoua și să le iubească cum numai un tată și un soț fericit. 





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Linia dintre fast fashion și moda de lux se estompează

Timp de mulți ani, industria modei rapide a concurat în principal pe prețuri mici și viteză de producție. Cu toate acestea, unele branduri se îndreaptă acum într-o direcție diferită, concentrându-se pe identitate, design și experiența de cumpărături.

Sute de rochii ale unor celebrități, scoase la licitație la prețuri mici. Casa de modă a dat faliment

Casa de licitații Bonhams scoate la vânzare 322 de rochii de designer de la Ralph & Russo, o casă de modă care a dat faliment în 2021. Piesele pe care le-a purtat Monica Bellucci și alți actori celebri ar putea fi cumpărate la preț redus.

O destinație de lux din Mediterană, în pericol!

Locuitorii unei insule din Marea Mediterană protestează împotriva unui plan guvernamental care prevede transferul a sute de deținuți extrem de periculoși în penitenciarele locale.

Bella Hadid este numită primul ambasador global Prada Beauty

Supermodelul Bella Hadid devine primul ambasador global pentru Prada Beauty și întruchipează lansarea Prada Touch, un blush conceput pentru o frumusețe elegantă, mobilă și lipsită de coduri.

Ariana Grande semnează o nouă colecție capsulă cu Swarovski

Cu a doua colecție capsulă, creată în colaborare cu Ariana Grande, Swarovski celebrează poezia naturii într-o colecție veselă, unde cristalul, fantezia și măiestria se întâlnesc.

Roger Federer a debutat pe lista miliardarilor din sport

Legenda tenisului mondial Roger Federer a bifat o nouă performanță impresionantă, de această dată în afara terenului. Al doilea cel mai longeviv lider mondial din istorie a intrat pentru prima dată pe lista miliardarilor realizată anual de revista de business Forbes, publicația estimând averea sa la aproximativ 1,1 miliarde de dolari.

Natalie Portman devine ambasador global pentru Tiffany & Co.

Tiffany & Co. deschide un nou capitol în istoria sa numind-o pe actrița Natalie Portland drept ambasador global, întruchipând o viziune contemporană asupra eleganței, autenticității și iubirii.

Hotelurile de lux din Dubai reduc prețurile

Hotelurile din Dubai au început să reducă prețurile cazării pe fondul scăderii zborurilor internaționale și al avertismentelor autorităților din diferite țări cu privire la călătoria în regiunea Golfului Persic.

Topul cadourilor de lux primite de nominalizații la Oscar

În fiecare an, doar câțiva artiști pleacă acasă cu celebra statuetă a premiilor Oscar. Totuși, chiar și cei care nu câștigă nu pleacă cu mâna goală. Nominalizații la principalele categorii primesc celebrul „Everyone Wins” gift bag, un pachet de cadouri de lux pregătit de compania de marketing Distinctive Assets.

Lamborghini intră în universul Fortnite

Automobili Lamborghini își extinde prezența în cultura digitală printr-o nouă experiență în popularul joc online Fortnite.

Porsche pregătește noi concedieri

Porsche pregătește noi reduceri de personal și ia în calcul lansarea unor modele mai scumpe, poziționate peste celebrul 911, în încercarea de a crește profitabilitatea companiei.

Zendaya, prima apariție după zvonurile despre căsătoria cu Tom Holland

Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.

Fiica lui Ion Țiriac, mesaj ironic pentru cei care critică Dubaiul

Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.

hourglass_full 14 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta, răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro

Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.

hourglass_full 14 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Cardi B lansează o linie de produse pentru îngrijirea părului

Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.

hourglass_full 18 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Zendaya și Tom Holland s-au căsătorit

Stilistul personal al lui Zendaya, Law Roach susține că celebrul cuplu de actori și-au legat destinele. Declarațiile au fost date de stilist duminică, în cadrul SAG Awards 2026, gală desfășurată la Los Angeles.

hourglass_full 21 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Olga Verbițchi s-a căsătorit civil

Olga Verbițchi a spus „DA” și și-a oficializat relația cu partenerul ei, Vladimir Cebotaru. Cântăreața și iubitul ei s-au căsătorit civil recent, împărtășind momentul special cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.

hourglass_full 24 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Kim Kardashian devine cofondatoare a mărcii de băuturi energizante UPDATE

Kim Kardashian tocmai a adăugat un nou titlu în portofoliul său, anunțând că se alătură în calitate de co-fondator companiei Update, un brand de băuturi energizante fără cofeină.

hourglass_full 25 day ago format_list_bulleted PEOPLE