Mai are puțin și naște dar Dana Rogoz nu are stare deloc

După spusele fostei vedete de la Abracadabra, ar ar fi trebuit să nască începând cu dată de 15 mai, însă se pare că fetița încă mai vrea să se lase așteptată. Dana Rogoz nu mai are răbdare și face de toate în continuare, de la citit povești pe facebook, la plimbări la iarbă verde cu rulota sau la ședințe foto cu burtica la vedere.

Vedeta a scris și o nouă postare pe blogul personal, căci mai are timp să scrie și acolo, de data această având subiect ultima trimestru al sarcinii. "Am ajuns la finalul sarcinii. Trăiesc atât de multe emoții, îmi trec atât de multe gânduri prin cap, încât am senzația unui vis. Nu reușesc să îmi focalizez atenția într-un punct, pe o singură acțiune, pe un singur gând. Și nu, nu e de la hormoni. Și Radu simte la fel. Suntem pur și simplu copleșiți de emoții. În momentul acesta am contracții. Dar nu mă alarmez, pentru că sarcina aceasta am avut contracții de la 34 de săptămâni. De atunci mi-a coborât și burta. Așadar, încerc pe cât posibil să mă autoevaluez corect și să evit să merg degeaba până la spital, cu geanta de maternitate după mine (e gata! e la ușă! ). Dar nu vreau nici să ajung prea târziu, căci bebelina e în prezentație pelviană, așadar se impune cezariană. Drept urmare, azi noapte stăteam cu cartea “La ce să te aștepți când ești însărcinată” în brațe, că să mai verific o dată “semnele” travaliului.


Pentru că și la Vlad am ajuns la spital mai mult de gura lui Radu, fiind convinsă că urmează să nasc abia peste 4 zile, când aveam programarea făcută. Și în câteva ore îl țineam în brațe! Urmează marea întâlnire. Cel mai spectaculos blind date. Nu mă gândesc decât să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, să fie sănătoasă… și poate de aceea azi, în mașină cu Radu, am scăpat un: “Vai ce frică îmi e!”. Dar nu e numai frică, firește. E și imensă bucurie, e iubire, e instictul de mamă care știe, care simte că urmează să își nască puiul curând. O să îmi fie dor de perioada sarcinii, sunt convinsă. Fie ea și în pandemie, în izolare…. Dar pe de altă parte, ce aventură minunată ne așteaptă! Trăiesc un vis acum. Un vis", a scris Dana Rogoz pe www.danarogoz.com.





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Marca de automobile Jaguar a inaugurat o cafenea la Londra

Jaguar a deschis Café Eighty-One prin care aduce o nouă interpretare a ospitalității britanice. Noua destinație gastronomică permanentă a fost creată împreună cu chef-ul distins cu stea Michelin Michael O’Hare. Restaurantul este situat în noul flagship Jaguar și este conceput ca o destinație culinară în sine, nu doar ca un loc destinat celor care vin să descopere cele mai recente automobile ale mărcii.

CEO-ul Lacoste, demis înainte de prezentarea de modă de la Paris

Marca franceză de tenis și lifestyle Lacoste și-a concediat în liniște CEO-ul, Eric Vallat, cu puțin timp înainte de cea mai recentă prezentare de modă a brandului de la Paris, de la sfârșitul săptămânii trecute, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu situația.

Jaguar intră în lupta mașinilor electrice de lux cu Type 01

Jaguar a prezentat oficial Type 01, un GT electric cu patru uși care marchează noua direcție a constructorului britanic. Modelul dezvoltă până la 1.016 CP și promite o autonomie maximă de aproximativ 450 de mile, echivalentul a circa 724 de kilometri.

Copiii lui Kim Kardashian, îngrijiți de o armată de bone

Kim Kardashian a vorbit deschis despre viața de mamă singură a patru copii și despre echipa de bone care o ajută acasă. Vedeta a dezvăluit și cum își protejează copiii de expunerea publică.

Virginie Viard rupe tăcerea după ce a fost concediată de Chanel

„Ne oprim aici”: cu aceste cuvinte rostite de una dintre proprietarele Chanel, creatoarea de modă Virginie Viard a aflat pe 5 iunie 2024 că brandul în care își petrecuse 30 de ani nu va mai fi al ei chiar în acea seară – un episod pe care îl analizează în autobiografia sa.

CHANEL creează primele sale trofee pentru The Boat Race

CHANEL a creat primele sale trofee sportive pentru centenarul cursei feminine The Boat Race. Cele două trofee au fost prezentate pe 30 septembrie, în cadrul Presidents’ Challenge, și vor fi acordate echipajelor câștigătoare de la Oxford și Cambridge la The CHANEL J12 Boat Race, pe 11 aprilie 2027.

LISA își proiectează propriii ochelari cu inteligență artificială cu Meta

Meta colaborează cu LISA pentru a proiecta doi ochelari cu inteligență artificială exclusivi, care îmbină designul, tehnologia și trimiterile la universul său.

Patru genți, patru universuri, patru colaborări

În această toamnă, geanta nu călătorește niciodată singură. Fiind pe rând companion de călătorie, piesă de colecție sau o declarație creativă, ea îmbrățișează colaborarea în acest sezon și se reinventează prin întâlniri care îmbină măiestria tradițională, semnăturile artistice și interpretările jucăușe ale unor designuri emblematice.

Ce nu a mers la Nike:? Gigantul mondial a pierdut 75% din valoarea acțiunilor în cinci ani

Ultimii ani au fost dificili pentru Nike. Cel mai mare brand de echipamente sportive de pe planetă, numit după zeița victoriei din mitologia greacă, a început în ultima perioadă să piardă: vânzări, clienți și teren în fața rivalilor, scrie BBC.

Zara și John Galliano lansează o colecție spectaculoasă inspirata de colecțiile create de designer pentru Givenchy, Christian Dior și Maison Margiela

Mai mult ca niciodată, Zara își lasă amprenta în sfera luxului. În timp ce gigantul spaniol al fast-fashion-ului a înregistrat o ascensiune impresionantă și rapidă în segmentul de piață în ultimele sezoane, în timpul Săptămânii Modei de la Paris, brandul emblematic al Grupului Inditex dezvăluie prima parte a colaborării sale mult mediatizate cu emblematicul - și mereu controversatul - John Galliano.

Stella McCartney pune în lumină criza climatică cu o prezentare de modă la Paris inspirată de ocean

Stella McCartney a pus în lumină impactul pescuitului excesiv și al schimbărilor climatice asupra oceanelor în cadrul prezentării sale de miercuri de la Paris, dezvăluind o colecție primăvară/vară 2027 cu țesături vaporoase, tivuri cu bule și motive în valuri.

Cosmetice: luxul mai accesibil se dovedește rezistent în mijlocul crizei

Un ruj Louis Vuitton sau o cremă Lancôme: pe măsură ce industria luxului caută să relanseze creșterea, cosmeticele de lux continuă să prindă avânt, alimentate de consumatorii care preferă aceste achiziții mai accesibile în detrimentul articolelor de modă.

Yayoi Kusama, renumită pentru Infinity Rooms și Louis Vuitton Links, a murit

Yayoi Kusama, artista japoneză care a pictat lumi suprarealiste cu buline înconjurătoare și le-a transformat într-un succes cultural și comercial fulgerător, a murit. Avea 97 de ani.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Zendaya și Tom Holland au organizat în secret o a doua petrecere de nuntă

Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Mădălina Ghenea face bani frumoși și în România

Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Bianca Drăgușanu tună și fulgeră la adresa lui Victor Slav

Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani a făcut Adelina Pestrițu din Instagram în anul 2025

Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE