Această nouă carte se numește "Papă tot - rețete pentru o copilărie firească" și ea alături de Rita zâmbesc de pe copertă. Iar în interior există imagini cu toți trei, alături și de soțul Laurei Cosoi. "Cu multă emoție și bucurie vreau să-ți dau o veste: „Papă tot. Rețete pentru o copilărie firească” (editura Curtea Veche) este deja în librării! Am muncit mai mult de un an la aceast proiect de suflet, dar îmi doresc ca efortul să merite și mămicile să își găsească inspirația în paginile “Papă tot”. Volumul aceasta s-a născut din dorința de a împărtăși cu tine nu doar rețete pentru cei mici, ci și „rețeta” noastră de viață în trei. Este principiul care m-a călăuzit și în scrierea celorlalte cărți de bucate. Însă aceasta este prima dedicată copiilor. Așadar, vreau să îți dezvălui nu doar ce pun pe masă, în fața Ritei, ci și ce am în suflet referitor misiunea noastră, de părinți. Îți povestesc cum a decurs sarcina și cum ne-am descurcat cu Rita la început, pe când încă eram părinți debutanți, ce au însemnat pentru mine nașterea naturală și alăptarea, cum a evoluat relația de cuplu după sosirea pe lume a

copilului și ce bucurie și, paradoxal, libertate este să poți călători alături de bebeluș. În „albumul” nostru de familie vei descoperi ce rol are alimentația variată și nutritivă în formarea unei imunități puternice și cum am îndrăznit, încet-încet, să ne depășim ezitările, să învățăm să ne organizăm foarte bine astfel încât să o luăm pe Rita cu noi în toate călătoriile. Pot spune că acum suntem părinți cu un trecut – frumos – în urmă. Nu mai suntem începători!", “Papă tot” reflectă cei doi ani de când eu și Cosmin suntem părinții Ritei. Iar acesta carte am scris-o cu gândul la mămicile care depun atât efort ca bebelușii lor să crească sănătoși și pun bazele acestui lucru acum, în copilărie. Misiunea noastră, a părinților, nu este cea mai simplă. Sper că fiecare mămică să gasescă în aceast volum, inspirație pentru momentele când nu mai știe ce să gatescă, idei de rețete pentru răsfățul celor mici și o modalitate de a câștigă timp pe care să-l petreacă mai mult împreună cu copiii și mai puțîn în bucătărie. a scris Laura Cosoi pe propriul blog!
Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.
Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.
La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.
Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.
Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.
Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.
Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.
Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.
Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.