Justin Timberlake s-a scuzat în fața soției, Jessica Biel, după ce „și-a pierdut mințile”

"Acesta nu este exemplul pe care vreau să-l dau fiului meu", a adăugat Timberlake

Justin Timberlake rupe tăcerea după ce a fost văzut că se ținea de mâna cu colega sa, Alisha Wainwright și se scuză pretinzând că „și-a pierdut mințile” puțin.

Cântăreț și actor, în vârstă de 38 de ani, Timberlake i-a transmis scuze soției sale (cu care este căsătorit de șapte ani), Jessica Biel, pe Instagram, miercuri seara, scriind: „Stau departe de bârfe cât pot, dar pentru familia mea, consider că este important să demontez zvonurile recente care îi rănesc oamenii pe care îi iubesc.” El a continuat: „În urmă cu câteva săptămâni mi-am pierdut mințile puțin - dar permiteți-mi să fiu clar - nu s-a întâmplat nimic între mine și colega mea. Am băut mult prea mult în seara aceea și îmi regret comportamentul. Trebuia să fi știut că ceea ce fac nu e bine."

"Acesta nu este exemplul pe care vreau să-l dau fiului meu", a adăugat Timberlake. „Îmi cer scuze față de soția și familia mea uimitoare pentru că din cauza mea au trecut printr-o situație atât de jenantă și mă concentrez ca de acum înainte să fiu cel mai bun soț și tată posibil.”

Timberlake și Biel, de 37 de ani, s-au căsătorit în 2012 într-o ceremonie romantică în Italia, după cinci ani de când declaraseră oficial că sunt împreună. Perechea are un fiu, Silas, 4 ani.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Bella Hadid întruchipează spiritul orașului Los Angeles în noua campanie ALO

Cu Bella Hadid, ALO semnează o campanie inspirată de Los Angeles, care celebrează bunăstarea autentică, bazată pe echilibru, mișcare și acceptare de sine.

Zendaya devine noua imagine a parfumului Prada Paradox

Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.

Tot ce trebuie să știi înainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru ediția aniversară de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a încheiat. În doar câteva zile, Domeniul Știrbey din Buftea devine din nou locul în care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzică, artă, nopți lungi și experiențe care definesc vara. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well revine cu un line-up eclectic și un univers construit în jurul culturii contemporane.

Romeo Beckham este noul ambasador global al Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger prezintă campania de toamnă 2026 TOMMY HILFIGER Always Denim cu Romeo Beckham în rol principal. Campania a fost filmată în cadrul hotelului The Mark, unde stilul newyorkez și influența culturală se întâlnesc.

Kylie Jenner lansează un trio de parfumuri

Kylie Jenner lansează Mood Stones, prima colecție construită în jurul a trei ape de parfum distincte. Noua gamă fost lansată oficial pe 30 iulie pe site-ul Kylie Cosmetics, iar din 2 august este disponibilă și în magazinele partenerilor..

Studiu: piața globală a bunurilor de lux revine pe creștere

Piața globală a bunurilor personale de lux a intrat într-o nouă etapă de creștere, considerată mai sănătoasă și mai sustenabilă, potrivit celei de-a 12-a ediții a raportului True Luxury Global Consumer Insights, realizat de Boston Consulting Group (BCG) pentru Altagamma.

Divizia de parfumuri LVMH are un nou director

Yann Musquin va prelua rolul de director general al mărcilor de parfumuri LVMH începând cu 3 august. El îl succede pe Romain Spitzer, care părăsește grupul după 10 ani la conducerea diviziei.

Jonathan Saunders, noul director de creație al brandului Kate Spade

Designerul Jonathan Saunders a fost numit director de creație pentru Kate Spade, marcând un moment-cheie pentru brandul newyorkez, care a funcționat în ultimii cinci ani fără o persoană anume în acest post.

SKIMS întâlnește VETTESE într-o colecție capsulă la fel de senzuală pe cât este de modulară

Pentru prima dată, SKIMS colaborează cu un designer emergent și a semnat o colecție capsulă în ediție limitată cu VETTESE, în care draparea devine un adevărat domeniu de expresie.

Dior a deschis primul său spa la Veneția

Dior a deschis primul său spa la Veneția, în incinta Hotel Cipriani, A Belmond Hotel, inaugurând astfel un nou capitol în relația de lungă durată dintre brand și celebrul oraș italian. Spa-ul și-a primit primii oaspeți pe 15 iulie și reprezintă una dintre componentele de bază ale amplului proces de renovare a hotelului, coordonat de arhitectul Peter Marino.

Hermès prezintă o consolă DJ realizată manual

Hermès a dezvăluit Disque Jockey Club, o consolă DJ complet funcțională care transformă echipamentele audio profesionale într-un obiect de design de colecție. Consola a fost dezvoltată de Atelier Horizons sub coordonarea lui Axel de Beaufort, în colaborare cu DJ-ul britanic Prince Charles.

Dolce & Gabbana transformă Sicilia într-o Mecca a luxului și reinventează o afacere de milioane de dolari

Farmecul îmbătător al Siciliei nu mai evocă imaginea sudului Italiei surprinsă de Mario Puzo, Coppola și familia Corleone. Insula nu mai miroase a acel peisaj atemporal, cu palatele sale dărăpănate, străzile pline de gropi și un farmec autentic departe de luxul internațional.

Bianca Drăgușanu tună și fulgeră la adresa lui Victor Slav

Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.

hourglass_full 27 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani a făcut Adelina Pestrițu din Instagram în anul 2025

Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Directorul executiv al companiei Estée Lauder, mort în urma unor injectări cu botox și acid

Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Care este starea de sănătate a Andreei Sasu după cele două luni petrecute pe patul de spital

Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Intervenția estetică rară la care vrea să apeleze Gabriela Prisăcariu

Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani câștigă Andreea Bostănică din TikTok

Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE