Iuliana Marciuc își lansează o nouă carte

La exact 5 ani de la lansarea primului volmul al cărții ”Destine ca-n filme" la editura Neverland, prezentatoarea Iuliana Marciuc și Oana Georgescu lansează o nouă ediție a cărții cu același nume, cu noi subiecte, povești de viață și multe destine ca-n filme ale unor oameni speciali.

”Ideea unui nou volum a venit firesc, pentru că emisiunea Destine ca-n filme", un proiect superb, început în urmă cu 7 ani, continuă să transmită povești de viață, care mai de care mai interesante și mai captivante, cu eroi adevărați, oricând modele pentru mine și pentru spectatori și cititori. Am învățat enorm de la toți cei pe care i-am intervievat, iar pe o parte dintre ei îi veți reîntâlni în paginile acestei cărți” – spune Iuliana Marciuc, realizatoarea și prezentatoarea acestei emisiuni de succes a canalului 2 de la televiziunea romana si cu o carieră de trei decenii tot acolo. Am transpus în povești cele aproape 30 de subiecte fascinante selectate din seria de emisiuni de succes din perioada 2015 – 2019, cu actualizări, informații și cu o documentare atentă” – a menționat Oana Georgescu, scriitoare și jurnalistă. "Destine ca-n filme" este o emisiune despre oameni obișnuiți, dar și despre vedete, aflate la un moment dat în situații limită, neobișnuite, de multe ori puse în fața unui destin aproape implacabil, pe care l-au învins. Marele lor merit este acela că ei sunt învingătorii în fața destinului, prin determinare, voință, luptă pentru supraviețuire, tărie de caracter, credință și implicare!

Într-o astfel de carte, textul trebuie să suplinească imaginea video, ilustrația, decorul și interviul propriu-zis cu protagonistul emisiunii; cititorul trebuie introdus în atmosfera locului filmării, apoi trebuie să îi faci cunoștință cu personajul și să redai în scris cât mai corect și natural, acele momente sau situații la care face referire subiectul emisiunii. De exemplu, a fost doepotrivă dificil și foarte emoționant să evoc acum personalitatea marii actrițe Stela Popescu, invitată în toamna lui 2016 să povestească despre <>, cu un an înainte de a ne părăsi pentru totdeauna...”. Evenimentul va avea loc miercuri, 30 septembrie, in gradina televiziunii române, pe Scena Teatru TV din Grădina TVR . La eveniment vor participa autoarele, Iuliana Marciuc și Oana Georgescu, prietenii lor și majoritatea protagoniștilor cărții şi ai emisiunii – vedete și oameni obișnuiți cu povești de viață deosebite: Sanda Ladoși, Chef Joseph Hadad, Chris Simion Mercurian, Dr. Marek Vâlcu, Ioan Cărmăzan, Chef Nicolai Tand, Constantin Florescu, Marcello Bataglia, Irina Alionte, Adina Sima, Crina Lință, Alexandru Culcea ș.a. Alături de ei, alți eroi ai emisiunii vor fi prezenți la lansarea ce va fi urmată de o sesiune de autografe: Alexandru Arşinel, Vasile Muraru şi Valentina Fătu, Dr. Radu Zamfir, magicianul Ștefan Simion, Ştefan Pelger, Cerasela Rogen.





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Afacerile mărcii David Beckham înregistrează un an fabulos

DRJB Holdings —cunoscută drept compania care se ocupă de activitățile comerciale ale mărcii David Beckham — și-a depus ultimele conturi financiare și arată o performanță financiară record.

Glenn Martens își prezintă ultima colecție ca director de creație al brandului Diesel

Show-ul Diesel prezentat ieri la Milano Fashion Week a marcat salutul de adio al designerului Glenn Martens din rolul de director de creație al brandului italian.

Interparfums bate palma cu Puma

Interparfums a anunțat marți un nou acord de licențiere globală cu Puma pentru crearea, dezvoltarea, producția și distribuția de parfumuri sub numele gigantului german de îmbrăcăminte sportivă.

Givenchy numește noi oameni la conducere

Nu este niciodată prea devreme să anunțăm două noi numiri. Pe 23 septembrie, casa franceză Givenchy l-a numit pe Alistair McCallum în funcția de director de marketing și pe Nicky Grays în funcția de șef al departamentului de resurse umane, începând cu 30 septembrie 2026. Ambii vor raporta către Amandine Ohayon, CEO al Givenchy din ianuarie 2026.

Mașina lui Batman, scoasă la licitație

Batmobilul care a redefinit legenda Cavalerului Negru ar putea deveni cea mai scumpă mașină de film din lume.

Bugatti a dezvăluit primul său proiect rezidențial din SUA

Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.

Trăiește una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe coasta Toscanei cu 1750 $ pe zi

Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.

Moștenitorul Hermes îl dă în judecată pe proprietarul Louis Vuitton. Care sunt acuzațiile

Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.

Camila Cabello este imaginea noului parfum Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.

Casa de modă Emporio Armani are un nou director de creație

Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.

Uitați de logo-uri, tinerii din China își doresc lux „spiritual”

La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).

Lego lansează Sagrada Família, cel mai mare set de până acum, cu 12.060 de piese

Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.

Zendaya și Tom Holland au organizat în secret o a doua petrecere de nuntă

Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Mădălina Ghenea face bani frumoși și în România

Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Bianca Drăgușanu tună și fulgeră la adresa lui Victor Slav

Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani a făcut Adelina Pestrițu din Instagram în anul 2025

Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Directorul executiv al companiei Estée Lauder, mort în urma unor injectări cu botox și acid

Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE