Pentru că se pare, solistul Ștefan Relu Mihalache i-a făcut o vizită marelui actor, acolo unde locuiește. Iar Conect-R a făcut o fotografie cu maestrul Dorel Vișan, a publicat-o pe rețelele de socializare și a scris următorul text sub ea. "Întâlnire de gradul 3 cu Maestrul Dorel Vișan! Care mi-a oferit onoarea de a recita din poezia sufletului lui pe o piesă de pe noul album!!! Urmează ceva foarte fin!! Mulțumesc maestre!!!", a scris Relu, iar mesajul său a primit peste 7000 de aprecieri și multe comentarii. Pe 18 iulie, de la ora 20, artistul se va întâlni cu fanii la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Parcul Național București! “Vine ca o gură de oxigen pentru mine pentru că de 12 ani de zile mă hrănesc cu live-ul!” Connect-R abia așteaptă să se întâlnească cu fanii pentru că celebrul artist urmează să susțină pe 18 iulie primul concert după pandemia de Coronavirus! Acesta va avea loc la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Parcul Național București (Fostul Teatru de Vară 23 August), acolo unde Connect-R va urca pe scenă începând cu ora 20.00. Ce spune artistul despre

concert și cât de tare l-a așteptat? “E primul concert după o pauză destul de mare. Mai cu seamă că anul trecut am făcut Sala Palatului și a fost un real succes și noi ne-am pregătit cumva și pentru anul ăsta! Tocmai din acest motiv oamenii trebuie să vină, mai ales cei care au fost dar și cei care nu au fost anul trecut la Sala Palatului pentru că emoția unui live nu poate fi înlocuită cu niciun concert online, sau mai știu eu ce drive sau să stai în mășînă și să te bucuri claxonând. Așa că invit pe toată lumea să vină pe 18 iulie la Centrul Cultural „ Mihai Eminescu” din Parcul Național București pentru emoția aia unică a unui concert live!”, spune artistul care se bucură de faptul că a mai început să se miște treaba cu concertele. Începând cu dată de 18.07.2020, pe scena Centrului Cultural “Mihai Eminescu” vor evolua cei mai în vogă artiști ai momentului, printre care amintim: Lora, Connect-R, Bibi, Amna& Edward Sanda, Bere Gratis, Doddy, Maximilian, Sore, Dj Project, Iris, Cabron, Ducu Bertzi, Shift, etc. Evenimentul este organizat de Sprint Music și a fost structurat că o serie de spectacole de teatru pentru copii și spectacole artistice cu artiști renumiți de muzică pop-rock, dance, hip-hop, folk, muzică populară, etc. De asemenea, evenimentele sunt organizate la ore diferite astfel încât să nu se creeze aglomerație. Mai multe informații despre aceste evenimente gășiți pe iabilet.ro.
Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.
Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.
La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.
Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.
Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.
Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.
Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.
Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.
Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.