„Plec de la Nina Ricci cu inima plină de recunoștință și cu o apreciere profundă pentru tot ceea ce mi-a oferit timpul petrecut aici. Sincerele mele mulțumiri se duc către Puig și întreaga echipă Nina Ricci. Să fiu primit cu brațele deschise de către o casă de modă cu istorie care nu numai că m-a înțeles, ci mi-a provocat imaginația, este o onoare pe care nu o pot exprima în cuvinte. Iubesc Nina Ricci și echipa extraordinară a acestei case din adâncul inimii mele și am adorat fiecare moment din acest capitol pe care l-am petrecut alături de ei. Experiența aceasta va rămâne un punct critic pentru mine, este o medalie figurativă pe care o port cu mândrie”, a declarat Reed. „Acum simt că este timpul să îmi canalizez toată energia către brandul meu propriu, care simt că intră într-o eră plină de proiecte și idei noi”.
Casa de modă Nina Ricci, care este deținută de conglomeratul spaniol Puig, l-a numit pe Harris Reed director de creație în 2022. La vremea respectivă, designerul avea 26 de ani, devenind cea mai tânără persoană care s-a aflat vreodată la cârma creativă a brandului Nina Ricci, fondat în 1932.
Pe durata celor trei ani cât a ocupat funcția de director de creație, Reed a contribuit la popularizarea casei de modă în ochii unui segment de vârstă mai tânăr. În același timp, a reușit să mențină legătura cu estetica-semnătură a casei, pe care a împletit-o cu cea proprie, rezultatul fiind apreciat de critici, dar și de public.
„Noi toți, cei din cadrul Nina Ricci și Puig, dorim să îi mulțumim lui Harris Reed care, încă de la venirea sa, a adus o gură de aer proaspăt, precum și o perspectivă inspirațională, incluzivă, și plină de creativitate. Colecțiile lui au marcat un capitol superb în istoria casei Nina Ricci”, a spus Ana Trias, președintele brandului.
Nu a fost încă anunțat cine îi va lua locul lui Harris Reed ca director de creație pentru Nina Ricci.
Piața globală a bunurilor personale de lux a intrat într-o nouă etapă de creștere, considerată mai sănătoasă și mai sustenabilă, potrivit celei de-a 12-a ediții a raportului True Luxury Global Consumer Insights, realizat de Boston Consulting Group (BCG) pentru Altagamma.
Yann Musquin va prelua rolul de director general al mărcilor de parfumuri LVMH începând cu 3 august. El îl succede pe Romain Spitzer, care părăsește grupul după 10 ani la conducerea diviziei.
Designerul Jonathan Saunders a fost numit director de creație pentru Kate Spade, marcând un moment-cheie pentru brandul newyorkez, care a funcționat în ultimii cinci ani fără o persoană anume în acest post.
Pentru prima dată, SKIMS colaborează cu un designer emergent și a semnat o colecție capsulă în ediție limitată cu VETTESE, în care draparea devine un adevărat domeniu de expresie.
Dior a deschis primul său spa la Veneția, în incinta Hotel Cipriani, A Belmond Hotel, inaugurând astfel un nou capitol în relația de lungă durată dintre brand și celebrul oraș italian. Spa-ul și-a primit primii oaspeți pe 15 iulie și reprezintă una dintre componentele de bază ale amplului proces de renovare a hotelului, coordonat de arhitectul Peter Marino.
Hermès a dezvăluit Disque Jockey Club, o consolă DJ complet funcțională care transformă echipamentele audio profesionale într-un obiect de design de colecție. Consola a fost dezvoltată de Atelier Horizons sub coordonarea lui Axel de Beaufort, în colaborare cu DJ-ul britanic Prince Charles.
Farmecul îmbătător al Siciliei nu mai evocă imaginea sudului Italiei surprinsă de Mario Puzo, Coppola și familia Corleone. Insula nu mai miroase a acel peisaj atemporal, cu palatele sale dărăpănate, străzile pline de gropi și un farmec autentic departe de luxul internațional.
Elie Saab a colaborat cu Impatia pentru a crea o masă de biliard care aduce eleganța caracteristică a casei de modă în universul designului de interior. Masa de biliard Plissé este concepută atât ca un obiect funcțional destinat jocului, cât și ca o piesă sculpturală de design, adresată locuințelor de lux, saloanelor private și spațiilor din industria ospitalității.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Pierpaolo Piccioli a făcut o intrare remarcabilă la Balenciaga, transformând mitica geantă City Bag într-o creație haute couture spectaculoasă.
Kering a anunțat numirea lui Romain Spitzer în funcția de director executiv al Bottega Veneta. Începând cu 1 septembrie 2026, acesta va raporta lui Luca de Meo, directorul executiv al Kering, va avea sediul la Milano și se va alătura Comitetului Executiv al grupului.
Designerul Olivier Rousteing a fost numit director de creație al brandului Rabanne. Rousteing este cunoscut în special pentru colaborarea lui îndelungată cu casa de modă Balmain, pentru care a servit drept director de creație timp de 14 ani. Postul la Rabanne a rămas de curând liber, după ce designerul Julien Dossena a încetat colaborarea cu brandul după 13 ani la cârma lui.
Pierpaolo Piccioli a făcut o intrare remarcabilă la Balenciaga, transformând mitica geantă City Bag într-o creație haute couture spectaculoasă.
Designerul Olivier Rousteing a fost numit director de creație al brandului Rabanne. Rousteing este cunoscut în special pentru colaborarea lui îndelungată cu casa de modă Balmain, pentru care a servit drept director de creație timp de 14 ani. Postul la Rabanne a rămas de curând liber, după ce designerul Julien Dossena a încetat colaborarea cu brandul după 13 ani la cârma lui.
Leicester Square din Londra s-a transformat luni seară într-un adevărat paradis al Antichității, cu ocazia premierei mondiale a mult așteptatului film epic The Odyssey.
Frankies Bikinis a prezentat „The Bikini Bride”, o colecție-capsulă realizată în colaborare cu antreprenoarea, modelul și creatoarea de conținut Paige Lorenze.
COS lansează pantofi inspirați din universul baletului, reinterpretând eleganța discretă într-o paletă cromatică delicată, incluzând tonuri de kaki și roz pudrat.
Off-White deschide un nou capitol prin lansarea L/AB c/o Off-White™, o sub-linie dedicată unei generații tinere, profund conectate la universul digital, concepută pentru a face lumea creativă a brandului mai accesibilă.