Un fotograf a surprins piscurile colorate ale munților pe 28 noiembrie, în timp ce zbura cu elicopterul deasupra Mount Aspiring National Park din Insula de Sud.
„După ce am survolat în jurul ghețarului Kitchener,am putut vedea cu adevărat cât de roșu era, nu am mai văzut așa ceva”, a declarat Liz Carlson pentru CNN. „Adesea la sfârșitul verii, ghețarii pot părea murdari, chiar gri, cu zăpadă neagră, dar acest fenomen s-a petrecut la mijlocul primăverii, așa că a fost într-adevăr bizar”. Gheața a fost acoperită cu un strat de praf care i-a dat o tentă roșu-roz.

Australia este răvășită de incendii de vegetație. Multe incendii au mistuit zone întinse timp de mai multe săptămâni întregi, fiind alimentate de condițiile uscate provocate de seceta severă care a afectat țara, fenomen despre care meteorologii spun că este exacerbat de schimbările climatice. Începând din luna octombrie, incendiile de vegetație au provocat șase decese și au distrus peste 700 de locuințe în Australia.
Vânturile de vest au trimis fumul din incendiile australiene către Noua Zeelandă. Particulele cele mai grele din fum au decolorat zăpada de pe munți, potrivit meteorologilor.
Meghan Markle se pregătește să revină la cinema, cu un mic rol într-un film aflat în prezent în producție la Los Angeles, în California, au relatat miercuri mass-media americane.
Chanel lansează un volum de colecție editat de regizoarea Sofia Coppola. Cartea este co-publicată de Éditions 7L, o editură fondată de Karl Lagerfeld în anul 1999, și Important Flowers, editura Sofiei Coppola.
Dua Lipa, împreună cu Augustinus Bader, imaginează o rutină de îngrijire a pielii preventivă și inteligentă, simplă și eficientă, concepută pentru utilizare zilnică.
Designerul Olivier Rousteing se retrage din rolul său de director de creație al casei de modă Balmain, post pe care l-a ocupat pe durata ultimilor 14 ani. Rousteing avea 25 de ani când a preluat frâiele creative ale brandului francez.
Orașul Jeddah, Arabia Saudită, și-a propus să construiască o minune arhitecturală. Viteza cu care se ridică spre cer ceea ce va fi cel mai înalt zgârie-nori este uimitoare.
Copiii marilor vedete, lideri ai lumii și ai magnaților din afaceri cresc înconjurați de lux, putere și bogății greu de imaginat.
Averile celor mai bogați zece oameni din Statele Unite au crescut cu aproape 700 de miliarde de dolari de când Donald Trump a redevenit președinte, la începutul acestui an, relatează The Independent, citând un raport al Oxfam America.
Andreea Tonciu a călătorit frecvent la Dubai, locul său preferat de vacanță.
Un spectacol de proporții faraonice a marcat inaugurarea oficială a Marelui Muzeu Egiptean din Cairo, sâmbătă seara.
Cu ocazia Frieze London, sărbătoarea anuală a creativității contemporane, Loewe Perfumes a dezvăluit cea mai recentă explorare olfactivă a casei.
Actrița Megan Fox a împărtășit experiențele sale sincere despre oboseală și confuzia mentală de după naștere.
Casa de modă cu sediul la New York celebrează sezonul sărbătorilor cu o odă cinematografică dedicată iubirii, întruchipată de actrița Anya Taylor-Joy.
Producătorul de mașini de lux Rolls-Royce sărbătorește cea de-a 100-a aniversare a modelului său de top, Phantom.
Cu plecare pe 4 mai 2026, legendarul tren va călători de la Paris la Pompei și mai departe la Ravello.
Montblanc a fost mult timp sinonim cu instrumente de scris frumos lucrate și perfect proiectate. De la apariția stiloului Meisterstück în 1924, casa germană și-a construit reputația transformând instrumentele de zi cu zi în simboluri ale rafinamentului și statutului.
Aitana Bonmatí și Ousmane Dembélé au primit premiile Balonul de Aur purtând cufere Louis Vuitton Trophy Trunks, în timp ce Clara Mateo a întruchipat eleganța franceză la ceremonie.
DKNY TOAMNĂ 2025 – LANSAREA CAMPANIEI DE TOAMNĂ 2025 CU HAILEY BIEBER, ICON GLOBAL AL STILULUI
Ferrari a dezvăluit oficial noul 849 Testarossa. Acesta este succesorul vechiului SF90 Stradale și este a patra mașină a mărcii italiene care poartă celebrul nume Testarossa.