Tânărul solist a dovedit că are o inima și un suflet mare. Și asta pentru că aflat la alergare prin pădure Mario a găsit trei pisicuțe cu care s-a fotografiat și s-a filmat pe instatory și apoi a postat acestea pe rețelele de socializare sperând că le poate găși cât mai curând stăpân. "Au avut noroc de mine și eu de ele. Mi-au făcut ziua mai frumosă. Mâine e posibil că fiecare să aibă o familie", a scris solistul pe rețelele de socialzaire. "Fugeam și eu liniștit, ca omul, era o zi normală, liniștită în viața mea, când au părut cei trei nebuni sau nebune, căci nici nu știu ce sunt, încă. M-au rugat să-i iau acasă că le era foame frig, frică că-i calcă mașînă și am zis să-i iau acasă.

Vreau să le găsesc câte un stăpân, sunt curați, blanzi și vreau să-i ajut", a spus Mario untr-o filmare. În doar câteva ore solistul a primit peste 20.000 de aprecieri și mesajele au început să curgă și fanii solistului să-și dorească micuțele pisicuțe abandonate pe marginea drumului. Mario Fresh a mai publicat imagini cu pisicuțele in timp ce mâncau sau se odihneau iar la scurt timp și-a anunțat fanii că le-a găsit piscutelor și stăpâni. Însă nici acesta nu se aștepta că imaginile respective să poată strânge atâtea aprecieri si comentarii, fiind luat prin surprindere. Și s-a bucurat că a putut face un bine unor animăluțe neajutorate.
Piața globală a bunurilor personale de lux a intrat într-o nouă etapă de creștere, considerată mai sănătoasă și mai sustenabilă, potrivit celei de-a 12-a ediții a raportului True Luxury Global Consumer Insights, realizat de Boston Consulting Group (BCG) pentru Altagamma.
Yann Musquin va prelua rolul de director general al mărcilor de parfumuri LVMH începând cu 3 august. El îl succede pe Romain Spitzer, care părăsește grupul după 10 ani la conducerea diviziei.
Designerul Jonathan Saunders a fost numit director de creație pentru Kate Spade, marcând un moment-cheie pentru brandul newyorkez, care a funcționat în ultimii cinci ani fără o persoană anume în acest post.
Pentru prima dată, SKIMS colaborează cu un designer emergent și a semnat o colecție capsulă în ediție limitată cu VETTESE, în care draparea devine un adevărat domeniu de expresie.
Dior a deschis primul său spa la Veneția, în incinta Hotel Cipriani, A Belmond Hotel, inaugurând astfel un nou capitol în relația de lungă durată dintre brand și celebrul oraș italian. Spa-ul și-a primit primii oaspeți pe 15 iulie și reprezintă una dintre componentele de bază ale amplului proces de renovare a hotelului, coordonat de arhitectul Peter Marino.
Hermès a dezvăluit Disque Jockey Club, o consolă DJ complet funcțională care transformă echipamentele audio profesionale într-un obiect de design de colecție. Consola a fost dezvoltată de Atelier Horizons sub coordonarea lui Axel de Beaufort, în colaborare cu DJ-ul britanic Prince Charles.
Farmecul îmbătător al Siciliei nu mai evocă imaginea sudului Italiei surprinsă de Mario Puzo, Coppola și familia Corleone. Insula nu mai miroase a acel peisaj atemporal, cu palatele sale dărăpănate, străzile pline de gropi și un farmec autentic departe de luxul internațional.
Elie Saab a colaborat cu Impatia pentru a crea o masă de biliard care aduce eleganța caracteristică a casei de modă în universul designului de interior. Masa de biliard Plissé este concepută atât ca un obiect funcțional destinat jocului, cât și ca o piesă sculpturală de design, adresată locuințelor de lux, saloanelor private și spațiilor din industria ospitalității.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Pierpaolo Piccioli a făcut o intrare remarcabilă la Balenciaga, transformând mitica geantă City Bag într-o creație haute couture spectaculoasă.
Kering a anunțat numirea lui Romain Spitzer în funcția de director executiv al Bottega Veneta. Începând cu 1 septembrie 2026, acesta va raporta lui Luca de Meo, directorul executiv al Kering, va avea sediul la Milano și se va alătura Comitetului Executiv al grupului.
Designerul Olivier Rousteing a fost numit director de creație al brandului Rabanne. Rousteing este cunoscut în special pentru colaborarea lui îndelungată cu casa de modă Balmain, pentru care a servit drept director de creație timp de 14 ani. Postul la Rabanne a rămas de curând liber, după ce designerul Julien Dossena a încetat colaborarea cu brandul după 13 ani la cârma lui.
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.
Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.
Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.