Cu toate acestea, Fukushima e plină de turiști, în mare parte din Taiwan, dornici să vadă magistrala feroviară niponă Tadami Line în zona podului Dai-ichi Tadamigawa. „Înarmați” cu aparate de fotografiat, turiștii bat la pas locul în căutare de peisaje spectaculoase. „Cea mai bună modalitate de a dezvolta zona este turismul”, spune fotograful local Ken Hoshi.
Știind că majoritatea turiștilor din Fukushima sunt taiwanezi care doresc să vadă toamna și iarna, Hoshi a promovat orașul Mishima organizând concursuri de fotografie. El a lansat tururi cu barca pe râul Tadami, spre locul bântuit în care se afla cândva satul său natal, abandonat după o alunecare de teren în 1964. Hoshi este pasionat de Fukushima, o zonă unde afacerile sunt transmise de la generație la generație.

Cu toate acestea, atragerea vizitatorilor nu a fost ușoară. Fukushima este una dintre cele șase prefecturi cuprinzând Tohoku, o regiune vastă, îndepărtată și nedezvoltată situată în nord-estul insulei principale Honshu din Japonia, care primește mai puțin de 2% din turiștii străini ai Japoniei.
Deși au trecut opt ani de la accidentul de la Fukushima, printre turiști rămâne încă îngrijorarea privind radiațiile. Poate de aceea, doar 120.000 de turiști s-au cazat peste noapte în 2018, în ciuda faptului că zona de evacuare contaminată cuprinde acum doar 2,8% din prefectura Fukushima.
Pentru vizitatorii care au văzut destinații precum Kyoto sau pentru cei care doresc să scape de mulțimi, Fukushima este o alternativă. Cea de-a treia cea mai mare prefectură a Japoniei, dar cu mai puțin de 2 milioane de locuitori, Fukushima este în mare parte rurală, cu drumuri de munte șerpuitoare, păduri, râuri repezi, cascade, mlaștini și terenuri înalte.
Printre japonezi, Fukushima este renumită pentru peisajele suprbe de toamnă, pentru ninsorile abundente, a siturilor istorice din Aizuwakamatsu, pentru piersici și bucătăria locală pe care nu o veți găsi nicăieri.
Japonia crede cu tărie în Fukushima, prefectura fiind locul de unde va porni flacăra olimpică în 2020. Dar activiștii de mediu sunt îngrijorați după ce anchetele au relevat zone cu niveluri ridicate de radiaţii aproape de J-Village, un complex sportiv situat la circa 20 km de centrala nucleară devastată în 2011 de un tsunami. Complexul este considerat acum un simbol al revitalizării.

La doar 92 de minute de Tokyo se află stațiunea Iizaka Onsen unde se află nouă băi publice. Prețurile sunt cu până la 20% mai mici decât în orașe turistice, precum Kyoto. La sud de Fukushima se află orașul Nihonmatsu, renumit pentru fabrica de sake Daishichi Sake. Cel mai renumit oraș castel al Prefecturii Fukushima este Aizuwakamatsu, denumit Samurai City, și este situat în Aizu, cea mai vestică regiune a prefecturii. Aizuwakamatsu este, de asemenea, cunoscut pentru fabricile de sake, onsen-uri (izvoare termale japoneze) și bucătăria locală.

La sud de Aizuwakamatsu se află Ouchijuku, cel mai vizitat oraș al prefecturii Fukushima. Este un oraș vechi care a servit cândva ca loc de odihnă pentru comercianții de orez.
La vest de Aizuwakamatsu se află Yanaizu, un sat onsen încântător de pe râul Tadami, renumit pentru Fukumankokuzobosatsu Enzo-ji, un templu construit pe o culme deasupra orașului.
Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.
Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.
Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.
Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.
Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.
La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.
Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.
Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.
Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.
Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Range Rover a prezentat marți primul model complet electric din istoria mărcii. Noul SUV păstrează în mare parte designul versiunii clasice, dar renunță la motorul cu ardere internă în favoarea unui sistem cu două motoare electrice, care dezvoltă 542 de cai putere.
Dolomiții se confruntă cu un nou record de aglomerație.
Bentley a ales o abordare neobișnuită pentru noul său Supersports, renunțând la o parte din elementele care definesc de obicei mașinile mărcii. Rezultatul este cel mai ușor Bentley din ultimii 85 de ani.
Tiffany & Co. și United States Tennis Association și-au reînnoit parteneriatul care durează de aproape patru decenii prin care prelungește rolul casei de bijuterii de Official Trophy Crafter al US Open. Relația datează din 1987, când argintarii Tiffany au început să creeze trofeele acordate campionilor turneului, o tradiție care continuă și la ediția din 2026, desfășurată la New York.
Moroccanoil a numit-o pe Aryna Sabalenka, actualul număr 1 mondial în tenisul feminin, drept noul Global Brand Ambassador Moroccanoil. Această colaborare marchează o nouă etapă pentru brandul pentru îngrijirea părului pe bază de ulei de argan, care își extinde prezența în domeniul ce îmbină frumusețea, sportul, wellness-ul și performanța.