Fiul lui Marian Ionescu, Carmin, a fost prins drogat la volan

Duminica trecută nu a fost una prea bună pentru cei din familia lui Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, și asta pentru că fiul cel mare al acestuia, Carmin Ionescu, ar fi fost prins la volan după ce a consumat diverse substanțe interzise, în special cocaină.

Instrumentistul din trupa nu este la prima abatere de acest fel și a mai avut astfel de probelme. Însă toată lumea a spus că fiul lui Marian Ionescu s-a învățat minte și a trecut peste astfel de probleme. Iată că tânărul Carmin Ionescu a fost oprit în trafic de polițiștii de la Brigada Rutieră, după miezul nopții, sâmbătă spre duminică, și a fost testat cu aparatul Drug Test. ”În data de 09.08.2020, în jurul orei


00.50, polițiștii Brigăzii Rutiere care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul al cărui conducător auto a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat o valoare pozitivă. Conducătorul auto a fost transportat la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art.336 alin.2 Cod Penal”, se arată într-un comunicat oficial. Tânărul de 34 de ani va răspunde penal pentru această scăpare.





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Dua Lipa deschide o bibliotecă dedicată cărților interzise și cenzurate

Dua Lipa oferă platformei sale literare un spațiu permanent. Artista și fondatoarea Service95 Book Club a încheiat un parteneriat cu istorica librărie Livraria Lello din Porto pentru a lansa Manifesto Library, un nou spațiu cultural dedicat cărților care sfidează cenzura, excluderea și narațiunile dominante.

Louis Vuitton Beauty lansează LV Crayon, arta liniei perfecte

Cu LV Crayon, La Beauté Louis Vuitton își îmbogățește universul machiajului cu un creion de buze care combină precizia, senzorialitatea și designul într-o viziune hotărât luxoasă asupra gestului de înfrumusețare.

Când valul de căldură își pune amprenta și asupra prezentărilor de modă

Un oaspete nepoftit: valul de căldură care cuprinde Parisul perturbă Săptămâna Modei masculine și îi obligă pe designeri să găsească soluții de ultim moment, cum ar fi avansarea programului prezentărilor de modă sau distribuirea de evantaie și pistoale cu apă.

Moschino numește noi directori de creație

Designerii Loris Messina și Simone Rizzo, fondatorii brandului vestimentar italian Sunnei, au fost numiți directori de creație ai casei de modă Moschino. Acest anunț vine imediat pe urmele celui că Adrián Appiolaza pleacă de la cârma brandului după doi ani și jumătate în care a ocupat rolul de director de creație.

Pharrell Williams reinventează Moët Ice Impérial pentru sezonul estival

Pharrell Williams și Moët & Chandon au dezvăluit un nou capitol al colaborării lor, concentrându-se de această dată asupra șampaniei Ice Impérial, celebrul cuvée a casei franceze creat special pentru a fi servit cu gheață.

Julien Dossena părăsește brandul Rabanne

Designerul Julien Dossena părăsește postul de director de creație al brandului Rabanne, un rol pe care l-a avut pe durata ultimilor treisprezece ani.

Rolex a deschis un magazin la 3.020 de metri înălțime în Alpii elvețieni

Rolex a inaugurat ceea ce consideră a fi cel mai înalt magazin Rolex din lume. Acesta este situat la 3.020 de metri altitudine pe Muntele Titlis, în centrul Elveției, în cadrul noului complex Titlis Tower. Operat de Bucherer, boutique-ul reprezintă una dintre cele mai spectaculoase și neobișnuite destinații comerciale create vreodată de brand.

Bang & Olufsen sărbătorește centenarul cu noi modele de boxe, în ediție limitată

Gigantul audio tocmai a dezvăluit cinci iterații nebunești ale boxei sale de perete Beolab 90 pentru a sărbători aniversarea sa, fiecare fiind asemănătoare unei opere de artă curbate, cu un sistem audio puternic încorporat. Toată această frumusețe și măiestrie muzicală au însă un preț: o pereche de boxe în ediție limitată costă 450.000 de dolari.

Campania Skims cu Hailey Bieber se întoarce la elementele de bază

Skims își pune în valoare una dintre colecțiile principale, Everyday Cotton, printr-o nouă campanie în care joacă modelul și antreprenoarea Hailey Bieber.

Designerul Adrián Appiolaza părăsește brandul Moschino

Casa de modă Moschino anunță faptul că designerul Adrián Appiolaza se retrage din funcția de director de creație a brandului. Appiolaza a fost alături de Moschino în acest rol timp de doi ani și jumătate, pe durata cărora a creat colecții ce au fost apreciate de critici și public deopotrivă.

Loewe numește un nou director global

Casa de lux cu sediul la Madrid își restructurează departamentul de comunicare. Loewe a numit-o pe Eloise Hautcoeur în funcția de nou director global de comunicare, rol în care va supraveghea relațiile publice, managementul talentelor, relațiile VIP și evenimentele. Numirea intră în vigoare luni, 22 iunie.

Tina Kunakey, noua imagine a parfumului Nina Ricci

Modelul aduce aura sa însorită și magnetică parfumului verii, Venus Floral Eau de Parfum.

Intervenția estetică rară la care vrea să apeleze Gabriela Prisăcariu

Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.

hourglass_full 19 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani câștigă Andreea Bostănică din TikTok

Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.

hourglass_full 20 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra

Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie că cei doi pregătesc acum și o petrecere fastuoasă de trei zile în Sicilia.

hourglass_full 29 day ago format_list_bulleted PEOPLE
A murit Olivier Creed, legendarul parfumier care a redefinit parfumeria de lux modernă

Lumea parfumeriei de lux este în doliu după moartea lui Olivier Creed, unul dintre cei mai influenți parfumieri ai epocii moderne și omul care a transformat Casa Creed într-un simbol global al eleganței și rafinamentului olfactiv. Descendent al celei de-a șasea generații a familiei fondatoare Creed, Olivier a fost considerat de mulți drept „cel mai elegant parfumier din lume”.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Ramona Olaru și-a cumpărat apartament de 300.000 de euro

Ramona Olaru și-a cumpărat propriul apartament. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a investit peste 300.000 de euro în acest proiect personal.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Shakira, victorie importantă în instanță

Justiția spaniolă a dispus ca autoritățile fiscale să îi achite cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro pentru sume încasate în mod nejustificat.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE