"Late edit: mă întreabă lumea de ce am luat ambulanță privată. Pentru că știu că aia de la stat e superocupată cu alții care au mai mare nevoie de ea. Pe mine doar mă doare atât de tare spatele încât nu mai pot merge", a scris vedeta. Iar apoi a venit cu adăugiri. Aflat pe patul de spital a făcut și câteva glume, deci nu i-a pierit simțul umorului. "Am ajuns în salon, mulțumesc tuturor pentru urări, sunt tare impresionat! Testul Covid a ieșit negativ, așa că voi fi operat mâine de hernie. Totuși, înainte de asta am încercat să fac și eu un ban și-am întrebat asistenta unde mă adresez pentru plată. “Ce plată?” a întrebat ea. “Păi nu mă plătiți să zic că am Covid, deși n-am? Nu așa se face la spital?” i-am răspuns eu. - “Hai dom’le, fiți serios!” zice ea și rade. “Înseamnă că nu vă doare așa tare dacă mai și glumiți”.

Mda. E clar. Au terminat fondurile. Vezi, ce înseamnă ghinionul? Iar am venit la spartul târgului!", a glumit el. Iar mai târziu a scris: "Gata. Operația mea a reușit: am din nou două picioare, cu ceva kilometri pe ele, dar perfect utilizabile... Nu vă plictisesc decât cu esența: pot merge din nou, nu mai am dureri, mâine mă duc acasă! Mulțumesc deci tututor pentru grijă, urări și chiar rugăciuni. Ceva-ceva a funcționat...) Acum să vă povestesc despre hernia mea. Culmea, a început în perioada carantinei, când am stat mult în pat și la birou. După atâta stat, fără bicicletă, am dezvoltat o durere de spate și pe un picior. Venea, trecea... Numai că în ultimele trei zile a explodat. Cred că ruperea și migrarea unei bucăți de disc s-a întâmplat la Mangalia, în momentul în care mi-am spălat mășînă la un self-service și am făcut mișcări destul de ample, cu mașinăria aia grea în brațe. La început a fost o mică durere, n-am băgat-o de seama. Am și plecat pe mare cu fiul meu Mihai, până la Balcic. Pe drum, durerea a crescut constant și am tratat-o cu stoicism. Numai că acolo, când m-am întors în pat în prima seară, a izbucnit ceva atât de puternic și ucigaș încât m-am sufocat pur și simplu de la șoc. Am chemat salvarea în Bulgaria, a venit un medic în sub 10 minute (da, în port la Balcic!), care mi-a făcut ceva calmante și m-a sfătuit să las vacanța și să ma duc să mă investighez. Deja nu mai era nevoie. A doua zi nu mai puteam merge decât pe vine sau cu bicicletă (deloc în picioare).

A treia zi nu mai puteam merge DELOC. Nu pentru că nu mai puteam mișca piciorul, ci din cauza că durerea oprea absolut orice fel de tentativă. Întors la București, am făcut un RMN și s-a confirmat: o bucată de disc apasă pe nerv. Nu mai era nimic de kineto (mulțumesc celor care mi-au dat o mulțime de contacte de medici buni pe domeniul ăsta). Era de bisturiu. Urgent! Dar cum și unde să te operezi în vreme de Covid? Știam din experiență că dacă te duci la spitalul de stat (și ai noroc să găsești un medic), oricum îți fac testul și te trimit acasă 24 de ore până când iese. Ori eu abia mai respirăm de durere. 24 de ore îmi părea un iad cât un an. Așa că am făcut o mini-investigație: unde anume se poate face atât test rapid (RT-PCR), poți să aștepți rezultatul acolo și te și operează un medic bun? Am primit de la prieteni din domeniu câteva opțiuni - toate în privat. Până la urmă am ales-o pe cea care venea la pachet cu un medic foarte bun - Dr. Mihai Adrian Cristescu, despre care auzisem că face și minim invaziv (totuși, încep serviciul într-o săptămână!). Am avut noroc când l-am sunat acum două zile avea un slot liber pentru azi. Și m-a luat! Deși zic eu că sunt un contributor important la sistemul de stat, prin taxele mele, am ales privatul pentru toate motivele de mai sus, la care adaug unul: viteza cu care s-au mișcat, în momentul în care au înțeles că NU sunt o vedetă cu fitze, ci un om care nu mai poate merge și nici dormi de durere. Dr. Cristescu a operat că pentru un dependent de ciclism. N-a scos tot discul (spart într-o parte) și in general a făcut minime incizii. Mă voi putea întoarce la bicicletă in 8 săptămâni. Mângâierea vorbelor voastre bune s-a ridicat peste durerea mea din ultimele două zile. Și da, iată că și facebook-ul e doctor. Nu de trup, dar de suflet", a povestit vedeta.
Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.
Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.
Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.
Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.
Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.
La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.
Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.
Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.
Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.
Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.