De cât timp au nevoie tinerii pentru a se reface după coronavirus

Un studiu realizat de specialişti indică perioada de care au nevoie tinerii pentru a se reface după ce s-au îmbolnăvit de Covid-19.

Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea bolilor din Statele Unite (CDC), adulţii tineri, anterior sănătoşi, au nevoie de până la trei săptămâni să se recupereze după ce au fost infectaţi cu noul coronavirus, chiar şi dacă au făcut o formă uşoară a bolii.  În urma unui sondaj telefonic realizat în rândul adulţilor simptomatici cu forme uşoare de COVID-19, s-a constatat că 35% nu au revenit la starea lor de sănătate obişnuită decât după două-trei săptămâni de la momentul testării, transmite Reuters.  

Tusea, oboseala şi dificultăţile de respiraţie au fost printre simptomele care au persistat săptămâni întregi după momentul testării.  Raportul CDC concluzionează că recuperarea după infecţia cu noul virus, poate fi prelungită chiar şi la adulţii tineri, fără condiţii medicale cronice. Studiul a fost făcut pe persoane care aveau peste 18 ani şi s-au testat pentru COVID-19 la o vizită în ambulatoriu, a spus CDC.  

Interviurile au fost efectuate la 14 până la 21 de zile de la data testării, iar pacienţii au fost întrebaţi despre simptome pe care le-au avut în momentul testării, dacă au revenit la starea lor de sănătate obişnuită şi dacă suferă de vreo afecţiune medicală cronică. Dintre cele 292 de persoane intervievate, 274 au raportat că au prezentat unul sau mai multe simptome în momentul testării. Printre respondenţii simptomatici care au raportat că nu au revenit la starea lor de sănătate obişnuită, 26% aveau între 18 şi 34 de ani, 32% au fost între 35 şi 49 de ani, iar 47% peste 50.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Mașina lui Batman, scoasă la licitație

Batmobilul care a redefinit legenda Cavalerului Negru ar putea deveni cea mai scumpă mașină de film din lume.

Bugatti a dezvăluit primul său proiect rezidențial din SUA

Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.

Trăiește una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe coasta Toscanei cu 1750 $ pe zi

Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.

Moștenitorul Hermes îl dă în judecată pe proprietarul Louis Vuitton. Care sunt acuzațiile

Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.

Camila Cabello este imaginea noului parfum Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.

Casa de modă Emporio Armani are un nou director de creație

Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.

Uitați de logo-uri, tinerii din China își doresc lux „spiritual”

La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).

Lego lansează Sagrada Família, cel mai mare set de până acum, cu 12.060 de piese

Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.

Brandurile de lux se extind în sectorul medical cu „Haute Wellness”

Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.

Marca lui Beyoncé lansează primul parfum pentru păr

Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.

Războiul din Orientul Mijlociu face hainele mai scumpe

Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.

Președintele Hugo Boss se retrage din funcție

Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.

Marca lui Beyoncé lansează primul parfum pentru păr

Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.

hourglass_full 8 day ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Fenty Beauty reinventează fondul de ten Pro Filt’r

Fenty lansează Pro Filt’r Fluid Flex Natural Matte Longwear Foundation, un fond de ten care va înlocui formula originală Pro Filt’r Soft Matte Longwear Foundation.

hourglass_full 23 day ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Louis Vuitton celebrează Monogramul printr-o nouă colecție de machiaj

Louis Vuitton marchează 130 de ani de la crearea emblematicului Monogram printr-o colecție în ediție limitată, care reprezintă prima colaborare în domeniul beauty dintre Nicolas Ghesquière și Dame Pat McGrath.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Jo Malone colaborează cu Fortnite pentru lansarea unui nou parfum

Jo Malone London a colaborat cu Fortnite pentru lansarea unei experiențe interactive care va avea loc timp de două săptămâni. Această experență este inspirată de coasta britanică și a fost creată pentru a susține cel mai nou parfum al casei Sea Salt & Bergamot.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Alexia Eram și-a înregistrat propriul brand de cosmetice

Alexia Eram pare că o ia pe urmele tatălui său și pregătește să intre într-o nouă afacere cu produse cosmetice.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Zendaya devine noua imagine a parfumului Prada Paradox

Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH