După ce Dana Săvuică, Ana Morodan, Diana Enache sau Carmen Negoiță au fost în siguranță în Creta Grecia, la invitația agenției Paralela 45 iată că o altă vedetă vrea să plece în vacanța mult așteptată, deși îi este teamă din cauza regulilor noi din pandemie. Daniel Buzdugan a scris pe paginile lui de socializare următorul mesaj: "Am luat bilete. De avion. Nicio nenorocire nu mă poate opri să visez că mai devreme sau mai târziu voi ajunge din nou în locul acela de pe pământ, pe care îl iubesc enorm! Viitorul este al celor care cred că

visele se pot împlini! Și chiar dacă nu voi putea ajunge în vara asta din cauza situației în care ne aflăm eu tot voi fi acolo, cu sufletul! S'agapo, Kriti!", a scris acesta pe paginile lui de socializare. Din ce au povestit doamnele care au fost în vacanță totul este în regulă, toată lumea din restaurante, recepții, magazine, hoteluri poartă măști și există gel dezinfectant peste tot. Așa că lumea este în regulă iar el poate pleca departe la cretani.
Averea lui Karl Lagerfeld estimată la 200 de milioane de euro a devenit acum subiectul unei noi bătălii legale.
H&M Studio Essentials este o colecție-capsulă de piese vestimentare și accesorii simple, clasice și atemporale, care sfidează trendurile și care se încadrează perfect în garderoba pentru viața de zi cu zi.
Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.
Creator complet și figură a dialogului cultural, Pharrell Williams a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare în cadrul unei ceremonii private la Palatul Élysée.
Kendall Jenner devine ambasadoare de imagine a liniei de parfumuri Emporio Armani. Pentru a marca momentul, Kendall a fost de asemenea numită imaginea celei mai noi esențe feminine a brandului Armani, Power of You Eau de Parfum.
Într-o apariție magistrală la Globurile de Aur, Timothée Chalamet ne-a reamintit că stilul, uneori, stă în detalii.
Bella Hadid a criticat public celebra casă de modă Dolce & Gabbana, acuzând brandul de „ani de rasism, sexism, bigotism și xenofobie”, după ce compania a fost atacată dur pentru selecția modelelor de la prezentarea din cadrul Milan Fashion Week.