Cum sa crestem un copil cu caracter frumos

Foarte mulţi părinţi se întreabă cum să crească un copil cu caracter frumos şi valori sănătoase, în contextul unei culturi care pare să recompenseze contrariul.

Cel mai bun răspuns care te-ar putea ajuta este acela că, un copil urmează modelul de acasă şi învaţă ceea ce trăieşte, aşa că… dacă părintele crede în valorile sănătoase şi le practică, automat va face acelaşi lucru şi copilul.

Iată ce simplu e. Ajungem – din nou – la puterea exemplului. Valorile noastre îi ajută pe copii să le dezvolte şi ei, fiind mai puternice decât cele învăţate în anturaj.

Cum educi un copil cu caracter frumos

Odată rezolvată puterea exemplului, există o mulţime de metode prin care să îţi ghidezi copilul să realizeze lucruri frumoase şi să empatizeze cu semenii lui.

Iată câteva sfaturi practice care te vor ajuta în modelarea caracterului frumos al copilului.

1. Valori spirituale

Cum educi un copil cu caracter frumos

Există câteva lecţii spirituale pe care orice copil ar trebui să le înveţe.

Dragostea pentru cei din jur, încrederea în oameni, recunoştinţă, dragostea pentru animale şi grija pentru natură sunt cele 5 valori principale pe care Dr Laura Markham sugerează că orice părinte ar trebui să i le predea copilului său.

Aceste 5 valori sunt baza de la care porneşte modelarea oricărui caracter frumos, iar întreţinerea lor este obligatorie – până la maturitate.

2. Fii bun cu cei mai slabi decât tine

Există o lege nescrisă care spune aşa: Dacă tremuri în faţa celor puternici, dar te comporţi cu cei slabi aşa cum cei mai puternici se comportă cu tine… eşti un om fără caracter.

În traducere liberă, nu lua modelul celor mai puternici pentru a-i înfrunta pe cei mici. Fii bun cu necuvântătoarele, cu natura, cu oamenii care au nevoie de ajutor. Doar pentru că ei depind de tine, asta nu te face mai puternic. Dar te poate face mai bun. Dacă îi ridici şi îi protejezi. Iată un al doilea punct al unui caracter frumos.

3. Valorile omului frumos

Michael Gurian, mentor spiritual, enumeră zece competențe morale pe care toţi copiii ar trebui să le înveţe în primii ani de viaţă: decență, corectitudine, empatie, iubire de sine, responsabilitate, loialitate, iubire necondiţionată, egalitate în drepturi, onestitate, onoare.

Dacă i-ai predat copilului aceste 10 lecţii educaţionale, poţi fi sigură că te vei bucura de un adult cu un caracter frumos. Însă mulţi părinţi, să recunoaştem, îşi trimit copiii în lume cu prejudecăţi, opinii rasiste şi sentimentul de superioritate. Iar de aici se nasc o mulţime de alte nonvalori. Suntem valorile pe care le adoptăm, nu cele pe care le învăţam.

4. Cărţile

Da, cărţile modelează un caracter frumos. Tot ce nu le putem preda noi, copiii învaţă din cărţile potrivite: responsabilitatea, bunătatea, empatia, mila, grija, rezolvările pentru diferite probleme.

Dezvoltarea copilului prin citirePetreceţi timp împreună, discutaţi despre poveşti, personaje, dezbateţi situaţiile întâlnite în cărţi, folosiţi-vă imaginaţia, foloseşte cartea ca pe o bază de la care să porneşti în predarea lecţiilor importante… prin intermediul vocilor personajelor.

5. Un gest frumos pe zi

Dacă vrei să schimbi lumea… nu îţi face planuri mari. Începe cu paşi mici. Fă un gest frumos pe zi. Simplu şi frumos. Poate fi un desert oferit colegului de bancă, o felicitare pentru cea mai bună prietenă, un compliment prietenului care a reuşit, o acţiune simplă de voluntariat.

6. Non – judecata

E în natura omului să judece ceea ce fac ceilalţi. Şi tot în natura umană este acceptarea cu mai multă uşurinţă a prejudecăţilor… decât ale schimbării. Un copil care învaţă să nu judece va fi un copil mai concentrat pe drumul său, pe ceea ce poate aduce el în plus, ca valoare, pe frumuseţe, şi mai puţin concentrat pe ceea ce aleg să facă ceilalţi cu vieţile lor.

Un copil care va fi învăţat să nu judece, va fi un copil care înţelege că oamenii sunt diferiţi şi frumoşi prin diferenţele dintre ei, iar noi nu suntem în măsură, nici suficient de buni… încât să îi judecăm pe ceilalţi.

7. Generozitatea

mama si copilul Cum educi un copil cu caracter frumos - plan în 7 paşi

Să fim recunoscători pentru toţi oamenii generoşi din jurul nostru. Pentru că nu mai sunt atât de mulţi, iar cei mai mulţi se feresc să mai adopte un astfel de comportament.

Când educăm copilul să fie generos, îl facem fericit. Cum? Foarte simplu.

Prin faptul că el se bucură de rezultatele gesturilor sale de bunătate, iar ceea ce transmite se întoarce la el, întreţinând un circuit de bine.

Generozitatea este o carte de vizită a unui caracter frumos. Pentru că numai dintr-un caracter frumos se pot naşte: binele, grija pentru ceilalţi, empatia, ajutorul şi iubirea necondiţionată.

Ce ar mai trebui să ştii

Caracterul frumos nu este un lucru greu de realizat, însă este un detaliu care necesită implicare constantă, puterea exemplului, empatie şi analiză profundă din partea părinţilor.

Un caracter frumos, mai ales la vârste fragede, se educă în special prin joc și joacă. Optează în acest sens pentru jucării deschise, jucării care să îi stimuleze creativitatea și să îl pună totodată în situația de a coopera. Orășelul Stinghiuță este jocul pe care îl recomand cu drag și care, pe lângă însușirile sale educative, îți va oferi șansa de a te apropia mult mai mult de copilul tău și de a-l învăța într-un mod distractiv ce presupune responsabilitatea și munca în echipă. Mai multe despre acest joc uimitor găsești aici.

Transmitem copiilor exact ceea ce credem noi despre viaţă. Credem că viaţa este grea şi se bazează pe compromis, asta vor crede şi ei. Credem că totul e posibil, prin muncă, asta vor crede şi ei. Credem că oamenii sunt frumoşi şi buni – iar caracterul ne defineşte, atunci vom atrage astfel de persoane în jur. La fel se va întâmpla şi când vom crede contrariul.

Concluzie

Nu mai este un secret că educaţia şi modelarea caracterului reprezintă suma dintre: gândurile, credinţele, acţiunile noastre şi exemplul pe care îl oferim copiilor. Pentru că exemplul este cel pe care îl vor urma copiii, nu sfatul. Dar am mai vorbit despre asta.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Bugatti a dezvăluit primul său proiect rezidențial din SUA

Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.

Trăiește una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe coasta Toscanei cu 1750 $ pe zi

Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.

Moștenitorul Hermes îl dă în judecată pe proprietarul Louis Vuitton. Care sunt acuzațiile

Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.

Camila Cabello este imaginea noului parfum Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.

Casa de modă Emporio Armani are un nou director de creație

Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.

Uitați de logo-uri, tinerii din China își doresc lux „spiritual”

La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).

Lego lansează Sagrada Família, cel mai mare set de până acum, cu 12.060 de piese

Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.

Brandurile de lux se extind în sectorul medical cu „Haute Wellness”

Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.

Marca lui Beyoncé lansează primul parfum pentru păr

Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.

Războiul din Orientul Mijlociu face hainele mai scumpe

Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.

Președintele Hugo Boss se retrage din funcție

Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.

Acești 29 de „supermiliardari” dețin 27% din averea miliardarilor la nivel global

Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.

Lego lansează Sagrada Família, cel mai mare set de până acum, cu 12.060 de piese

Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.

hourglass_full 7 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Range Rover devine electric

Range Rover a prezentat marți primul model complet electric din istoria mărcii. Noul SUV păstrează în mare parte designul versiunii clasice, dar renunță la motorul cu ardere internă în favoarea unui sistem cu două motoare electrice, care dezvoltă 542 de cai putere.

hourglass_full 19 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Dolomiții din Italia, sufocați de turiști

Dolomiții se confruntă cu un nou record de aglomerație.

hourglass_full 22 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Cel mai ușor Bentley din ultimii 85 de ani

Bentley a ales o abordare neobișnuită pentru noul său Supersports, renunțând la o parte din elementele care definesc de obicei mașinile mărcii. Rezultatul este cel mai ușor Bentley din ultimii 85 de ani.

hourglass_full 22 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Tiffany & Co. realizează trofeul US Open

Tiffany & Co. și United States Tennis Association și-au reînnoit parteneriatul care durează de aproape patru decenii prin care prelungește rolul casei de bijuterii de Official Trophy Crafter al US Open. Relația datează din 1987, când argintarii Tiffany au început să creeze trofeele acordate campionilor turneului, o tradiție care continuă și la ediția din 2026, desfășurată la New York.

hourglass_full 26 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Aryna Sabalenka este noul Global Brand Ambassador Moroccanoil

Moroccanoil a numit-o pe Aryna Sabalenka, actualul număr 1 mondial în tenisul feminin, drept noul Global Brand Ambassador Moroccanoil. Această colaborare marchează o nouă etapă pentru brandul pentru îngrijirea părului pe bază de ulei de argan, care își extinde prezența în domeniul ce îmbină frumusețea, sportul, wellness-ul și performanța.

hourglass_full 28 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL