Cum arată familia lui Mădălin Ionescu și ce au avut de sărbătorit

Fostul prezentator de televiziune și om de presă are o familie frumoasă, o soție competitivă, pe Cristina Sișacanu și niște copiii speciali. Însă puțini știu cum arată cealalată parte a familiei lui Mădălin Ionsecu, adică cea care i-a dat viață și restul familiei lui.

Iată că în weekendul acesta, mai precis sâmbătă, 30 mai, a avut loc un eveniment important în familia fostului om de televiziune Mădălin Ionescu, actualmente în pauză de proiecte. Bărbatul și-a sărbătorit mama, cea mai importantă ființă din viața lui, însă nu singur. Pentru că acesta i-a avut alături și pe frații săi, pe sora sa Dalina și fratele Dragoș, pe care nu i-a arătat sau prezentat niciodată publicului. Însă acum a făcut o fotografie cu frații ei și cu mama lor, cu un tort în mână și au publicat imaginea lângă următorul text


emoționant. "La mulți ani, mama! Întotdeauna veselă, demnă și carismatică. Mă bucur că i-am avut alături și pe fratele meu Dragoș și pe sora mea Dalina", a scris Mădălin Augustin Ionescu, pe contul sau de instagram. Bărbatul este un luptator și a trecut în ultimii ani, fiind la a două căsnicie. cu un fiu mijlociu bolnav, prin nenumărate probleme de familie despre care nu pre vorbește.  





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Cum se menține în formă Simona Halep, la 34 de ani

Simona Halep și-a păstrat un stil de viață echilibrat și după retragerea din tenis. Recent, fosta lideră WTA a dezvăluit "băutura magică" care o ajută să se mențină în formă la 34 de ani.

Miliardarul Reed Hastings, cofondator al Netflix, părăsește compania

Reed Hastings, cofondatorul Netflix, va părăsi compania pe care a transformat-o dintr-un serviciu de închiriere de casete DVD într-un gigant al streamingului TV.

Dyson lansează un ventilator portabil compact și elegant

Conceput pentru viața în mișcare, Dyson HushJet™ Mini Cool oferă prospețime instantanee într-un pachet compact și elegant.

Pilates conectat: luxul studioului vine acasă

Cu designul său rafinat și tehnologia captivantă, Pilates conectat redefinește experiența de wellness acasă.

Hugo Boss devine furnizorul oficial de echipamente al Australian Open

Începând cu 2027, BOSS va deveni Official Lifestyle Outfitter al Australian Open, înlocuind marca Ralph Lauren. Conform parteneriatului, BOSS va crea și va furniza uniforme pentru cele 4.000 de persoane implicate în turneu, inclusiv personal, oficiali, arbitri și copii de mingi. Obiectivul este realizarea unui look coerent și modern în întregul complex Melbourne Park.

Schiaparelli explorează pielea țesută

Pentru colecția primăvară-vară 2026, Schiaparelli transformă pielea într-o iluzie țesută, între virtuozitatea artizanală și poezia vizuală.

Inteligența artificială transformă prețurile în industria modei prin personalizare dinamică

Prețurile dinamice bazate pe inteligență artificială migrează de la turism și ospitalitate la comerțul electronic cu produse de modă, producând ajustări de prețuri personalizate, în timp real, care pot atât crește, cât și reduce sumele plătite de consumatori.

Pedro Pascal este numit ambasador Chanel sub conducerea lui Matthieu Blazy

Actorul Pedro Pascal devine ambasador Chanel, întruchipând o viziune modernă, elegantă și profund umană asupra Casei.

Matthew M. Williams preia conducerea creativă la Oakley

Oakley începe o nouă etapă în istoria sa încredințându-i lui Matthew M. Williams direcția creativă a liniilor sale de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii.

Harris Reed părăsește casa de modă Nina Ricci

Designerul Harris Reed își părăsește postul de director de creație al casei de modă Nina Ricci, pe care l-a ocupat în ultimii trei ani. Motivul plecării lui Reed este faptul că își dorește să se concentreze pe propriul său brand vestimentar.

Nespresso mizează pe Dua Lipa pentru a atrage o nouă generație

Nespresso deschide o nouă eră prin parteneriatul cu Dua Lipa, o icoană culturală și creativă, pentru a reinventa experiența cafelei.

390 de oameni au intrat în topul miliardarilor în ultimul an!

Lumea a cunoscut 390 noi miliardari în ultimul an, conform clasamentului anual Forbes al celor mai bogați oameni ai planetei - mai mult de un nou venit în fiecare zi.

Zendaya, prima apariție după zvonurile despre căsătoria cu Tom Holland

Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Fiica lui Ion Țiriac, mesaj ironic pentru cei care critică Dubaiul

Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta, răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro

Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Cardi B lansează o linie de produse pentru îngrijirea părului

Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Zendaya și Tom Holland s-au căsătorit

Stilistul personal al lui Zendaya, Law Roach susține că celebrul cuplu de actori și-au legat destinele. Declarațiile au fost date de stilist duminică, în cadrul SAG Awards 2026, gală desfășurată la Los Angeles.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Olga Verbițchi s-a căsătorit civil

Olga Verbițchi a spus „DA” și și-a oficializat relația cu partenerul ei, Vladimir Cebotaru. Cântăreața și iubitul ei s-au căsătorit civil recent, împărtășind momentul special cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE