Mare sărbătoare în familia vedetelor Anca Serea și a lui Adi Sînă. Fiul cel mare al fostei prezentatoare de știri sportive a împlinit 18 ani, devenind astfel major. Cu această ocazie vedeta a publicat un mesaj emoționant și câteva fotografii din aceea perioadă. "Fix acum 18 ani, ora 15:55 la Universitar! Mare și frumos 4,450 kg și 59 de cm! O experiență de viață unică, care m-a adus mai aproape de Dumnezeu. Prin Voi și pentru Voi! Te iubesc @davidserea !

Ps: ce mici eram", a scris vedeta langa sniste fotiografii mai vechi. Apoi, împreună cu toată familia, au aranjat masa și l-au chemat pe David ca să sărbătorească majoratul fiul cel mare. Astfel că puștiul și-a deschis cadoul în față invitaților, adică ceilalți membrii ai familie, primind, pe lângă tort și șampanie, și un telefon de ultimă generație de care a fost foarte încântat.

Împreună au închinat un pahar de șampanie sau de suc și apoi au mâncat. Iar la scurt timp au ieșit în curtea casei pe care abia au cumpărat-o in urmă cu câteva luni, unde au făcut un grătar și au stat să se relaxeze. Copiii cei mici s-au jucat și au fugit prin curte iar cei mari s-au relaxat făcând grătar.
Dezvăluiți la Google I/O 2026, noii ochelari inteligenți de la Gentle Monster, Google și Samsung își propun să facă inteligența artificială la fel de naturală ca un accesoriu de zi cu zi.
Ramona Olaru și-a cumpărat propriul apartament. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a investit peste 300.000 de euro în acest proiect personal.
Kering se pregătește să închidă aproximativ jumătate din rețeaua globală de retail a Alexander McQueen până la sfârșitul anului 2026. Aceasta este una dintre cele mai importante restructurări pentru casa britanică de modă de la achiziția sa de către grupul francez de lux în urmă cu mai bine de două decenii.
Lansarea unei noi colecții realizate de Swatch împreună cu producătorul elvețian de lux Audemars Piguet a provocat cozi uriașe, haos și chiar altercații în fața magazinelor din mai multe orașe europene, transmite Il Post.
O sculptură a lui Constantin Brâncuşi, care a aparţinut lui S. I. Newhouse, un magnat al mass-media care a fost la un moment dat printre cei mai importanţi colecţionari de artă din lume, s-a vândut luni seara, la Christie’s, pentru o sumă de 93 de milioane de dolari, doborând recordul de licitaţie al sculptorului modernist.
Justiția spaniolă a dispus ca autoritățile fiscale să îi achite cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro pentru sume încasate în mod nejustificat.
Chanel a prezentat un set de șah unic, în valoare de 4 milioane de dolari, care reprezintă piesa centrală a celei mai noi colecții a sale, combinând haute horlogerie cu designul de lux într-un mod pe care doar Casa Chanel îl poate realiza.
Harrison Ford a creat în colaborare cu Glenmorangie un single malt în ediție limitată, disponibil deja la vânzare.
Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.
Jack Daniel’s și McLaren Racing au prezentat Halo MK1 Tennessee Whiskey, o ediție limitată ce are un preț de 600 de dolari. Acest whisky este cea mai premium îmbuteliere din istoria distileriei și reprezintă o extindere a parteneriatului celor două companii din Formula 1.
Parteneriatul dintre John Galliano și Zara se va concretiza sub forma a mai multe colecții sezoniere pentru care acesta va „deconstrui și reconfigura” piese din arhiva Zara, recreându-le din materiale noi.
Pentru campania sa Toamnă/Iarnă 2026, JW Anderson celebrează măiestria și selecția creativă, încredințându-i lui Kylie Minogue rolul de a întruchipa o colecție atât intimă, cât și energică.
Simona Halep și-a păstrat un stil de viață echilibrat și după retragerea din tenis. Recent, fosta lideră WTA a dezvăluit "băutura magică" care o ajută să se mențină în formă la 34 de ani.
Legenda tenisului mondial Roger Federer a bifat o nouă performanță impresionantă, de această dată în afara terenului. Al doilea cel mai longeviv lider mondial din istorie a intrat pentru prima dată pe lista miliardarilor realizată anual de revista de business Forbes, publicația estimând averea sa la aproximativ 1,1 miliarde de dolari.
Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.
Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.
Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.
Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.