Incident violent în Capitală, în urma căruia unui dintre designerii emisiunii „Visuri la cheie” a plecat direct la spital. Cristina Joia a fost atacată într-un supermarket de o femeie, care a lovit-o până i-a spart nasul. „La data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 17:00, Secția 14 Poliție a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că în incinta unui magazin din sectorul 4 a fost agresată o persoană. La fața locului au sosit de îndată polițiștii care au identificat o femeie care a relatat că a fost agresată fizic de o altă femeie pe care nu o cunoaște. Persoana vătămată a fost transpotată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri.

În cauză polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe și desfășoară activități pentru depistarea autorului și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, se arată într-un comunicat al Poliției. Reporterul Ovidiu Oanță a explicat mai pe larg întreg incidentul, publicând și o imagine cu Cristina Joia, în care aceasta apare cu nasul spart și sângerând. Joia a fost dusă la spital și operată, în urma atacului. „Cristina Joia, unul dintre designerii emisiunii Visuri la cheie, a fost victima unui atac extrem de violent, petrecut ieri după-amiază, într-un magazin din Calea Șerban Vodă. O femeie căreia îi reprosase că a blocat cu mașînă o trecere de pietoni, dar și parcarea magazinului, s-a năpustit asupra realizatoarei aflată la cumpărături, pe care a lovit-o in plină figura cu un obiect tare - nu e clar dacă un "box" sau cheie - zdrobindu-i nasul și provocându-i o rana de câțiva centimetri",a povestit acesta.
Batmobilul care a redefinit legenda Cavalerului Negru ar putea deveni cea mai scumpă mașină de film din lume.
Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.
Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.
Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.
Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.
Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.
La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.
Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.
Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.
Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.