Mesajul Danei Rogoz la împlinirea celor 35 de ani

Așa cum v-am anunțat deja, fosta Abramburica a împlinit 35 de ani și a publicat câteva mesaje pe rețelele de socialziare. Însă Dana Rogoz a scris și pe propriul blog un mesaj cu titlul "35" și cu titlul pe facebook "Am suflat în lumânări avându-i pe ei alături și în gând"

"Am împlinit 35 de ani. E destul de ciudat când îți pică ziua de naștere în pandemie, mai ales când cu un an în urmă, la Paris fiind, îți promiteai că vei face o petrecere mare, cum nu ai mai făcut de la 30! Pentru că 35 de ani sună într-un fel… pune presiune, vă zic. Așadar ieri am trăit un mix de emoții. Așa cum am trăit de altfel tot anul trecut. Pe de o parte am avut o stare stranie legată de contextul actual, o stare de incertitudine, de parcă era și nu era ziua mea, ca și când anul asta ar fi mai degrabă într-o paranteză a omenirii. Nu știm dacă să îl număr sau nu, dacă se pune sau nu “aniversarea” în sine.

Dar în același timp, vârsta de 34 de ani mie mi-a adus enorm de multe, așa că 35-ul m-a prins cu o mulțime de împliniri profesionale și, mai ales, personale. Am doi copii minunați și un partener de viață care mă iubește și mă înțelege ca nimeni altcineva. Suntem sănătoși și învățăm de la o zi la altă să ne bucurăm mai mult de ce trăim, să vedem partea luminoasă a vieții, încercăm pe bune să fim mai buni, mai generoși, mai muncitori, mai răbdători, mai toleranți, mai înțelepți. De dimineață, când m-am trezit, Vlad și Radu au pus la cale o mică surpriză, așteptându-mă în mansardă cu tortul ales de ei, cu trompete, cu cântec și mare veselie. Am suflat în lumânări avându-i pe ei 3 lângă mine și în gândul meu.


Pentru că știu cât sunt de fericită uitându-mă la ei. 35-ul asta a venit după 1 an de proiecții, festivaluri, nominalizări și premii cu filmul MO, după filmarea unui scurtmetraj și premieră altuia, după filmarea unui lungmetraj în UK, după o călătorie în Sri Lanka cu tuktuk ul, după cumpărarea unei căsuțe pe care abia așteptăm să o restaurăm, după o sarcina de 9 luni plină de emoții și nașterea fetiței mele minunate, în plină pandemie. Și toate astea și încă multe altele mi s-au întâmplat într-un singur an! Pare ireal, va jur", a scris Dana Rogoz pe blogul ei iar restul articolului îl citiți acolo. 





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Acești 29 de „supermiliardari” dețin 27% din averea miliardarilor la nivel global

Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.

Miliardarul Michael Dell l-a depășit pe Jeff Bezos

Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.

Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo

Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.

Vânzările Victoria's Secret au crescut cu 10% și au majorat previziunile pentru întregul an

Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.

Săptămâna Modei de la Milano revine: 61 de prezentări și un nou director de creație pentru Moschino

Săptămâna Modei de la Milano revine între 22 și 28 septembrie 2026 cu o programă care subliniază vitalitatea și acoperirea tot mai internațională a modei italiene: 203 de angajamente în total, inclusiv 61 de prezentări (54 fizice și șapte digitale), 88 de prezentări (patru cu programare) și 54 de evenimente.

Rosalía revine ca ambasador global Calvin Klein

Calvin Klein a lansat Euphoria Signature Elixir, un nou parfum intens care reinterpretează caracterul primului parfum Euphoria printr-o compoziție mai profundă și mai concentrată. Pentru campania de promovare a noului parfum, brandul a numit-o ambasador global pe Rosalía, care a devenit una dintre figurile asociate campaniilor recente de parfumuri ale Calvin Klein.

Brandurile de lux încep să reducă prudent prețurile pe fondul încetinirii cererii

După ani de majorări de prețuri, brandurile de lux își ajustează strategia pe fondul încetinirii vânzărilor și caută modalități de a atrage clienți fără să își afecteze poziționarea premium.

Sabato De Sarno a fost numit noul director de creație al Icicle

Sabato De Sarno, fostul director de creație al Gucci, începe un nou capitol profesional, fiind numit în același rol la Icicle, brandul de îmbrăcăminte pentru bărbați și femei fondat la Shanghai de Ye Shouzeng și Shawna Tao.

Zalando transformă indecizia în materie de modă într-o comedie cu Lily Collins

Pentru campania sa de toamnă/iarnă 2026, Zalando transformă eternul „Cum ar trebui să mă îmbrac?” într-o comedie cinematografică cu Lily Collins, Bella Freud și Nicky Campbell în rolurile principale.

Ib Kamara părăsește brandul Off-White

Designerul Ib Kamara a anunțat că își părăsește rolul de director de creație al brandului Off-White. Kamara a ocupat acest post din 2022, când a fost numit succesor al regretatului designer și director de creație Virgil Abloh.

Range Rover devine electric

Range Rover a prezentat marți primul model complet electric din istoria mărcii. Noul SUV păstrează în mare parte designul versiunii clasice, dar renunță la motorul cu ardere internă în favoarea unui sistem cu două motoare electrice, care dezvoltă 542 de cai putere.

Dolomiții din Italia, sufocați de turiști

Dolomiții se confruntă cu un nou record de aglomerație.

Zendaya și Tom Holland au organizat în secret o a doua petrecere de nuntă

Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Mădălina Ghenea face bani frumoși și în România

Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Bianca Drăgușanu tună și fulgeră la adresa lui Victor Slav

Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani a făcut Adelina Pestrițu din Instagram în anul 2025

Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Directorul executiv al companiei Estée Lauder, mort în urma unor injectări cu botox și acid

Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE