Cătălina Popnor cerută de nevastă de Bogdan Jianu

August pare să fie o lună plină de iubire, căci iată că un nou cuplu de la noi este gata să se căsătorească. Este vorba de Cătălina Ponor, multiplă campioană la gimnastică, care a anunţat că se va căsători cu regizorul și cascadorul Bogdan Jianu, care i-a oferit inelul de logodnă.

Gimnasta a publicat pe rețelele de socializare o imagine cu inelul de logodnă și următorul text scris în engleză. „Astăzi am avut cea mai tare surpriză din viaţa mea. Am spus DA bărbatului cu care vreau să-mi petrec toată viaţa. Te iubesc, Bogdan Jianu!”, a scris Cătălina Ponor într-un mesaj publicat pe instagram. Cei doi formează un cuplu de ceva timp, însă abia de câteva luni au recunoscut că sunt împreună, după ce amândoi au avut relații destul de lungi.


Cătălina Ponor de 32 de ani şi Bogdan Jianu de 50 de ani sunt într-o relaţie din 2018 şi au vorbit pentru prima dată despre ea la începutul acestui an, când viitorul soţ al campioanei a afirmat că se cunosc din 2006. „Cătălina şi Bogdan au o relaţie frumoasă, au în comun iubirea pentru animale, pentru câini şi cai. Bogdan îl interpretează de 7 ani pe Vlad Ţepeş în filmele sale, iar gimnasta a fost prezentă de multe ori la reprezentaţiile lui. Tot el a fost cel care i-a predat primele lecţii de echitaţie. 





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Lexus lansează la apă iahtul de lux de 5 mil. $

Lexus a făcut lucrurile mai puternice, rapide și spectaculoase cu anunțul noului iaht de lux LY680.

Cât costă să te cazezi la hotelurile lui Gică Hagi, Andreea Bănică, Simona Halep sau George Copos

Gică Hagi, Simona Halep, George Copos și Andreea Bănică sunt patroni de hoteluri, pe Litoral. Plata este, desigur, pe măsura distracției și a confortului.

Cât costă geaca de rafie cu care s-a afişat Delia

Delia a dat din nou „lovitura” cu o ținută confecționată din plase de rafie.

Pierpaolo Piccioli părăsește Valentino

În ciuda tuturor așteptărilor, designerul italian aflat în fruntea Casei Romane din 2008 și-a anunțat plecarea printr-un comunicat de presă.

Acest ceas de 1,1 mil. $ aduce un omagiu lui „Predator”, filmul cu Arnold Schwarzenegger în rol principal

Ceasul Asteroid de la ceasornicarul de lux eponim Greco-Genève este un ceas cu adevărat unic sculptat dintr-un meteorit, aparținând centurii de asteroizi care a căzut în Argentina.

Adrian Mutu, de nerecunoscut după intervenția estetică făcută în Turcia

Adrian Mutu este foarte atent la imaginea sa, așa că de curând a decis să calce pragul medicilor esteticieni.

Louis Vuitton și-a deschis primul apartament din lume în Singapore

Orice pe care este scris Louis Vuitton este special, iar dacă ești special, vei fi binevenit într-o lume cu Louis Vuitton emblemat pe el.

Cea mai scumpă masă din lume va costa 495.000 de dolari și va fi servită într-un balon spațial

O firmă de turism spațial l-a angajat pe bucătarul Rasmus Munk, al cărui restaurant Alchemist are două stele Michelin, pentru a crea o masă tematică specială pentru zborul său cu balonul spațial.

Whisky-ul Macallan și Bentley costă mai mult decât o mașină nouă

Lumea autovehiculelor de lux și a colaborărilor cu whisky-uri de ultimă generație tocmai a devenit puțin mai mare – și mult mai scumpă – odată cu introducerea noului Macallan Horizon.

Casa de lux a actriței Cara Delevingne, mistuită de flăcări

Casa de lux din California a Carei Delevingne a fost cuprinsă de flăcări, vineri dimineața. La momentul respectiv, celebra actriță se afla la Londra.

Cui a donat Ion Țiriac mare parte din avere

Ion Ţiriac este al doilea cel mai bogat român în 2024, cu o avere de aproximativ două miliarde de dolari.

Inna și-a cumpărat apartament de lux în Mamaia: „Primul foto shooting de pe terasă. Mă laud și cu vecini faimoși”

Inna și-a cumpărat apartament de lux în Mamaia. Locuința se află într-o clădire cu 15 etaje, un proiect imobiliar exclusivist cu priveliște spre Marea Neagră și lacul Siutghiol.

Adrian Mutu, de nerecunoscut după intervenția estetică făcută în Turcia

Adrian Mutu este foarte atent la imaginea sa, așa că de curând a decis să calce pragul medicilor esteticieni.

hourglass_full 7 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Casa de lux a actriței Cara Delevingne, mistuită de flăcări

Casa de lux din California a Carei Delevingne a fost cuprinsă de flăcări, vineri dimineața. La momentul respectiv, celebra actriță se afla la Londra.

hourglass_full 10 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Cui a donat Ion Țiriac mare parte din avere

Ion Ţiriac este al doilea cel mai bogat român în 2024, cu o avere de aproximativ două miliarde de dolari.

hourglass_full 13 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Inna și-a cumpărat apartament de lux în Mamaia: „Primul foto shooting de pe terasă. Mă laud și cu vecini faimoși”

Inna și-a cumpărat apartament de lux în Mamaia. Locuința se află într-o clădire cu 15 etaje, un proiect imobiliar exclusivist cu priveliște spre Marea Neagră și lacul Siutghiol.

hourglass_full 14 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Adrian Mutu, o nouă mașină de lux! E primul om din România care și-a cumpărat-o

Adrian Mutu a făcut de curând o nouă achiziție.

hourglass_full 15 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Simona Halep, anunț oficial privind revenirea în tenis, la un super-turneu

Simona Halep, a cărei suspendare pentru dopaj a fost redusă de la 4 ani la 9 luni, și-a anunțat oficial revenirea în tenis la turneul WTA 1000 de la Miami, în perioada 19-31 martie.

hourglass_full 20 day ago format_list_bulleted PEOPLE