Aplicarea parfumului: 5 reguli de aur pentru a-l face să reziste mai mult, conform experților

Pe ce zone să-ți pulverizezi parfumul? Cum să-i prelungești mirosul? Ce pași greșiți trebuie evitați? Iată răspunsurile la toate întrebările pe care le ai despre aplicarea parfumului tău, pentru a-i optimiza și a-i amplifica mirosul.

În „Le Grand Livre du Parfum” (Editions Contrepoint), putem citi că „reținerea unui parfum depinde de două lucruri: concentrare și compoziție.”

Într-adevăr, cu cât un parfum are o concentrație mare de parfum, cu atât rezistă mai mult. Astfel, o apă de parfum (cu 10 până la 15% concentrație) durează întotdeauna mai mult decât o apă de toaletă (concentrație 8 până la 10%) sau o apă de colonie (concentrație 5%). 

Compoziția intră și ea în joc. Ntele proaspete, citricele sau florile sunt formate din molecule ușoare, care se evaporă rapid. Dimpotrivă, notele de vanilie, chihlimbar, sunt mai grele, și deci mai puțin volatile: vor rezista mai mult pe piele. 

Din fericire, există câteva reguli de bază de știut, oricare ar fi parfumul ales, pentru ca acesta să reziste cât mai mult pe piele. Cu cât purtăm mai mult același parfum, cu atât creierul nostru îl identifică mai mult ca mirosul nostru personal. Așa se explică senzația de a nu-ți mai mirosi propriul parfum asupra ta. De aici și interesul de a-l schimba în mod regulat, pentru a putea profita din plin de el.

Cele 5 reguli de aur pentru aplicarea optimă a parfumului tău:

1.Aplică-l pe puncte strategice

Coco Chanel spunea să porți parfum oriunde vrei să fii sărutată. Și ăsta e un truc bun. Pulverizează parfumul la o distanță de 10 până la 20 cm de piele, pe fiecare punct de puls al corpului tău: căldura care emană din acesta îi va mări difuzia de zece ori.

De stiut:

în coada gâtului, pe ambele părți,

pe fiecare parte la baza urechii, la linia părului,

în scobitura pieptului,

în golul încheieturilor,

în curba coatelor.

Pentru cei care doresc o difuzie și mai intensă, termină prin pulverizarea unui puf în aer, și apoi treci prin el, pentru a fi învăluită în parfum.

2. Pariază pe variantele parfumului tău preferat 

Săpun, lapte de corp, cremă hidratantă și chiar deodorant... Multe mărci își oferă apa de parfum: o modalitate bună de a-ți amplifica parfumul fără a vă goli sticla. Pe de o parte, mirosurile sale sunt sporite de zece ori, deoarece capul este zona cea mai fierbinte a corpului, deci cea care difuzează cel mai bine. Pe de altă parte, părul este un puternic senzor de miros.

În plus, evită să pulverizezi parfumul direct pe păr, alcoolul pe care îl conține, uscându-se, în mod clar nerecomandat pentru sănătatea fibrei capilare.

3. Aplică întotdeauna parfumul pe pielea bine hidratată

Parfumul nu aderă de pielea uscată: ideal este așadar să porți parfum când ieși de la duș, imediat după aplicarea unei creme hidratante pentru corp. Moleculele de parfum se vor atașa de crema hidratantă și vor avea astfel o reținere mai bună pe tot parcursul zilei. 

Folosește o formulă hidratantă cu un miros neutru sau, mai bine, versiunea hidratantă sau loțiune de corp a parfumului tău. Vei descoperi rapid că va dura mult mai mult. 

4. Nu freca parfumul

Așa cum avem tendința de a „împrăștia” parfumul nostru odată pulverizat pe piele, primul reflex când testăm un parfum este să-l pulverizăm pe încheieturile noastre, apoi să lovim mâinile una de cealaltă. Greșeală gravă, după cum explică Francis Kurkdjian pentru Vogue.com: „ Acest obicei de aplicare aproape inconștient, care constă în pulverizarea unui mic puf pe încheieturile tale, apoi în a le apăsa înainte de a ajunge la gât, este de fapt un reflex foarte rău. Frecarea încălzește pielea, care produce enzime naturale care modifică evoluția parfumului. Cele mai afectate note sunt cele de vârf și de mijloc, precum și cele de uscare (ultima și cea mai lungă perioadă de difuzie a parfumului tău)”. 

Gestul potrivit: pulverizează-ți parfumul în locuri strategice, apoi nu-l mai atinge, pur și simplu lasă moleculele să se desfășoare în mod natural .

Iar pentru un traseu impecabil cu orice ocazie, ai mereu un spray de călătorie în care să strecori parfumul tău preferat, pentru o retușare în orice moment al zilei. 

5. Parfumează-ți hainele (și dulapurile)

Acesta este un sfat controversat, deoarece niciun mediu nu bate pielea pentru ca un parfum să se desfășoare pe deplin. Dar parfumarea hainelor, mai ales toamna-iarna, rămâne o modalitate foarte bună de a-ți amplifica mirosul. Pulverizează puțin parfum pe o eșarfă, un șal sau în interiorul unei haine ... Mirosul se va desfășura peste tot în jurul tău la prima rafală de vânt și va rămâne captat de țesătură zile întregi. 

De asemenea, materialele naturale precum lâna, bumbacul sau cașmirul difuzează mirosurile mult mai bine decât materialele sintetice. Atenție la materialele fragile, cum ar fi mătasea sau satinul, care s-ar păta imediat. 





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Studiu: piața globală a bunurilor de lux revine pe creștere

Piața globală a bunurilor personale de lux a intrat într-o nouă etapă de creștere, considerată mai sănătoasă și mai sustenabilă, potrivit celei de-a 12-a ediții a raportului True Luxury Global Consumer Insights, realizat de Boston Consulting Group (BCG) pentru Altagamma.

Divizia de parfumuri LVMH are un nou director

Yann Musquin va prelua rolul de director general al mărcilor de parfumuri LVMH începând cu 3 august. El îl succede pe Romain Spitzer, care părăsește grupul după 10 ani la conducerea diviziei.

Jonathan Saunders, noul director de creație al brandului Kate Spade

Designerul Jonathan Saunders a fost numit director de creație pentru Kate Spade, marcând un moment-cheie pentru brandul newyorkez, care a funcționat în ultimii cinci ani fără o persoană anume în acest post.

SKIMS întâlnește VETTESE într-o colecție capsulă la fel de senzuală pe cât este de modulară

Pentru prima dată, SKIMS colaborează cu un designer emergent și a semnat o colecție capsulă în ediție limitată cu VETTESE, în care draparea devine un adevărat domeniu de expresie.

Dior a deschis primul său spa la Veneția

Dior a deschis primul său spa la Veneția, în incinta Hotel Cipriani, A Belmond Hotel, inaugurând astfel un nou capitol în relația de lungă durată dintre brand și celebrul oraș italian. Spa-ul și-a primit primii oaspeți pe 15 iulie și reprezintă una dintre componentele de bază ale amplului proces de renovare a hotelului, coordonat de arhitectul Peter Marino.

Hermès prezintă o consolă DJ realizată manual

Hermès a dezvăluit Disque Jockey Club, o consolă DJ complet funcțională care transformă echipamentele audio profesionale într-un obiect de design de colecție. Consola a fost dezvoltată de Atelier Horizons sub coordonarea lui Axel de Beaufort, în colaborare cu DJ-ul britanic Prince Charles.

Dolce & Gabbana transformă Sicilia într-o Mecca a luxului și reinventează o afacere de milioane de dolari

Farmecul îmbătător al Siciliei nu mai evocă imaginea sudului Italiei surprinsă de Mario Puzo, Coppola și familia Corleone. Insula nu mai miroase a acel peisaj atemporal, cu palatele sale dărăpănate, străzile pline de gropi și un farmec autentic departe de luxul internațional.

Elie Saab a creat o masă de biliard de colecție

Elie Saab a colaborat cu Impatia pentru a crea o masă de biliard care aduce eleganța caracteristică a casei de modă în universul designului de interior. Masa de biliard Plissé este concepută atât ca un obiect funcțional destinat jocului, cât și ca o piesă sculpturală de design, adresată locuințelor de lux, saloanelor private și spațiilor din industria ospitalității.

Mădălina Ghenea face bani frumoși și în România

Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.

Balenciaga transformă City Bag într-o creație haute couture spectaculoasă

Pierpaolo Piccioli a făcut o intrare remarcabilă la Balenciaga, transformând mitica geantă City Bag într-o creație haute couture spectaculoasă.

Bottega Veneta are o nouă conducere

Kering a anunțat numirea lui Romain Spitzer în funcția de director executiv al Bottega Veneta. Începând cu 1 septembrie 2026, acesta va raporta lui Luca de Meo, directorul executiv al Kering, va avea sediul la Milano și se va alătura Comitetului Executiv al grupului.

Olivier Rousteing este numit director de creație pentru brandul Rabanne

Designerul Olivier Rousteing a fost numit director de creație al brandului Rabanne. Rousteing este cunoscut în special pentru colaborarea lui îndelungată cu casa de modă Balmain, pentru care a servit drept director de creație timp de 14 ani. Postul la Rabanne a rămas de curând liber, după ce designerul Julien Dossena a încetat colaborarea cu brandul după 13 ani la cârma lui.

Louis Vuitton Beauty lansează LV Crayon, arta liniei perfecte

Cu LV Crayon, La Beauté Louis Vuitton își îmbogățește universul machiajului cu un creion de buze care combină precizia, senzorialitatea și designul într-o viziune hotărât luxoasă asupra gestului de înfrumusețare.

hourglass_full 29 day ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
L'Oréal anunță o colaborare cu OpenAI

L'Oréal face pasul spre inteligența artificială cu OpenAI. Gigantul francez al cosmeticelor și compania americană de tehnologie și-au anunțat parteneriatul la târgul comercial VivaTech, care se desfășoară la Paris până la sfârșitul săptămânii.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Balenciaga transformă wellness-ul într-o nouă expresie a luxului

Balenciaga își extinde interesul tot mai pronunțat pentru performanță și starea de bine dincolo de podiumurile de modă, lansând o inițiativă globală care poziționează wellness-ul în centrul universului luxury.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Ferrari intră în universul skincare

Scuderia Ferrari HP a anunțat primul său parteneriat oficial din industria îngrijirii pielii. Echipa italiană a desemnat SkinCeuticals drept partener oficial de skincare într-un acord multianual care reunește două branduri construite în jurul acelorași valori: performanță, precizie și inovație.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Charli XCX se alătură YSL Beauty

Charli XCX a fost numită noua ambasadoare YSL Beauty pentru Statele Unite. Artista este cunoscută pentru stilul său lipsit de compromisuri, identitatea vizuală hiper-modernă și abilitatea de a naviga între cultura underground și mainstream. Ea se alătură unei liste de ambasadoare care le include pe Lila Moss, Amelia Gray și Laura Harrier.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Maison Margiela lansează prima colecție de parfumuri de nișă

Maison Margiela pătrunde în universul parfumurilor de nișă o dată cu lansarea colecției Scentsorium. Asociată mult timp cu „Replica”, linia de parfumuri construite în jurul memoriei și al locului, casa pariziană își extinde limbajul conceptual de design într-o nouă categorie definită de măiestrie, concentrație și profunzime narativă.

hourglass_full 4 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH