„Televiziunea Națională m-a chemat din nou… acasă!”, spune Andreea Marin. „Acolo m-am construit ca om de televiziune, când am pășit în acest domeniu eram studentă la informatică și habar nu aveam ce înseamnă munca la TV. Acolo, la TVR, se reclădește acum, cărămidă peste cărămidă, și oamenii care au fost strâns legați de istoria televiziunii naționale – din care ulterior au plecat mulți dintre cei ce sunt acum în media în privat – sunt primii care pot pune umărul acum, mai mult ca oricând. Mi s-a propus să creez un nou format cu care să mă întorc acasă, la TVR.

M-am gândit foarte bine: știu că exista nostalgia spectacolului în direct, în care și eu mă simt cel mai bine, adrenalina transmisiunilor live mă face să dau tot ce-i mai bun, însă acum, în pandemia pe care o traversăm, a propune un format cu public mare nu e o idee prea bună. Așa că am gândit un format inedit pentru mine, care să le aducă oamenilor valori similare cu cele pe care eu știu că le iubesc și le asociază cu persoana mea, îmbogățite cu noi valori potrivite acestor timpuri, cu emoții care să îi îmbogățească interior, care să îi motiveze, să îi inspire, exact ce avem nevoie în prezent”, a mai declarat Andreea Marin „Nu există nu se poate! E vorba tatălui meu care a devenit motto-ul vieții mele apoi și care devine acum titlul emisiunii mele” „Eu aleg să fac un program TV pe care să-l poată urmări orice om, de orice vârstă, alături de familie, cu șansa de a fi inspirat, încantat, motivat, de a afla ceva nou”, încheie vedeta TVR.
Dezvăluiți la Google I/O 2026, noii ochelari inteligenți de la Gentle Monster, Google și Samsung își propun să facă inteligența artificială la fel de naturală ca un accesoriu de zi cu zi.
Ramona Olaru și-a cumpărat propriul apartament. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a investit peste 300.000 de euro în acest proiect personal.
Kering se pregătește să închidă aproximativ jumătate din rețeaua globală de retail a Alexander McQueen până la sfârșitul anului 2026. Aceasta este una dintre cele mai importante restructurări pentru casa britanică de modă de la achiziția sa de către grupul francez de lux în urmă cu mai bine de două decenii.
Lansarea unei noi colecții realizate de Swatch împreună cu producătorul elvețian de lux Audemars Piguet a provocat cozi uriașe, haos și chiar altercații în fața magazinelor din mai multe orașe europene, transmite Il Post.
O sculptură a lui Constantin Brâncuşi, care a aparţinut lui S. I. Newhouse, un magnat al mass-media care a fost la un moment dat printre cei mai importanţi colecţionari de artă din lume, s-a vândut luni seara, la Christie’s, pentru o sumă de 93 de milioane de dolari, doborând recordul de licitaţie al sculptorului modernist.
Justiția spaniolă a dispus ca autoritățile fiscale să îi achite cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro pentru sume încasate în mod nejustificat.
Chanel a prezentat un set de șah unic, în valoare de 4 milioane de dolari, care reprezintă piesa centrală a celei mai noi colecții a sale, combinând haute horlogerie cu designul de lux într-un mod pe care doar Casa Chanel îl poate realiza.
Harrison Ford a creat în colaborare cu Glenmorangie un single malt în ediție limitată, disponibil deja la vânzare.
Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.
Jack Daniel’s și McLaren Racing au prezentat Halo MK1 Tennessee Whiskey, o ediție limitată ce are un preț de 600 de dolari. Acest whisky este cea mai premium îmbuteliere din istoria distileriei și reprezintă o extindere a parteneriatului celor două companii din Formula 1.
Parteneriatul dintre John Galliano și Zara se va concretiza sub forma a mai multe colecții sezoniere pentru care acesta va „deconstrui și reconfigura” piese din arhiva Zara, recreându-le din materiale noi.
Pentru campania sa Toamnă/Iarnă 2026, JW Anderson celebrează măiestria și selecția creativă, încredințându-i lui Kylie Minogue rolul de a întruchipa o colecție atât intimă, cât și energică.
Simona Halep și-a păstrat un stil de viață echilibrat și după retragerea din tenis. Recent, fosta lideră WTA a dezvăluit "băutura magică" care o ajută să se mențină în formă la 34 de ani.
Legenda tenisului mondial Roger Federer a bifat o nouă performanță impresionantă, de această dată în afara terenului. Al doilea cel mai longeviv lider mondial din istorie a intrat pentru prima dată pe lista miliardarilor realizată anual de revista de business Forbes, publicația estimând averea sa la aproximativ 1,1 miliarde de dolari.
Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.
Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.
Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.
Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.