„Întreaga viaţă noi alergăm după echilibru. Nu ne înţegem pe noi, dar mai ales pe alţii, aşa că nu ştiu cum am vrea să-i schimbăm?! Am o înţelepciune a vârstei şi o linişte s-a aşternut în mine. Am întinerit. Am învăţat să spun NU.
Ajusesem să mă extenuez şi să ajung pe perfuzii din dorinţa de a-i ajuta pe toţi cei care mă solicitau. Cu toate acestea, nu mi-am neglijat relaţiile. Eu am dăruit foarte mult. Unii oameni merită ceea ce le dăruieşti, alţii nu se ridică la nivelul aşteptărilor”, a declarat Andreea Marin.
În ceea ce privește viața intimă, Andreea Marin a lăsat să se înțeleagă că nu are motive să se plângă.
„Cel mai mult îmi plac la partenerul meu de viaţă bunătatea profundă, inteligenţa, umorul şi eleganţa. Eu cred că ţine ( n.r. sexul) ţine de partenerul pe care îl ai, nu de vârstă. După 40 de ani ajungi să te cunoşti mai bine, să ştii ceea ce îţi place, în general. Am o relaţie cu omul care se ascunde în spatele funcţiei de consul, dar recunosc că este diplomat. Dacă nu o să mai fie diplomat, eu tot o să fiu cu el”, a afirmat vedeta.
Louis Vuitton a deschis primul său restaurant în Statele Unite. Le Café Louis Vuitton va fi situat la etajul al patrulea al locației mărcii de la 6 East 57th Street din New York, într-un spațiu asemănător unei biblioteci.
Rocsana Marcu a devenit agent imobiliar în Dubai, iar comisioanele pe care le primește pentru vânzări sunt destul de mari.
Un colier cu diamante, despre care se crede că ar avea legătură cu scandalul care a grăbit căderea în dizgraţie, în secolul al XVIII-lea, al ultimei regine-consoartă a Franţei, Maria Antoaneta, a fost vândut la o licitaţie în Geneva pentru suma de 4,26 milioane de franci elveţieni (4,81 de milioane de dolari).
Adelina Pestrițu a vrut să îi ofere soțului său o zi de naștere de neuitat. Astfel, a plănuit în mare secret o escapadă romantică în una dintre cele mai exclusiviste destinații din Arabia Saudită – insula Sheybarah.
Vedeta a plănuit timp de 4 zile escapada romantică în secret, iar Virgil Șteblea a aflat abia în ziua plecării, pe aeroport, care este destinația finală.
Andreea Bostănică primește des cadouri scumpe și are parte de multă admirație din partea fanilor. Însă, a dezvăluit un lucru pe care puțină lume îl știe.
Tiffany & Co. tocmai a anunțat lansarea unei noi colecții captivante de articole pentru casă în colaborare cu Fundația César.
Louis Vuitton dezvăluie o piesă excepțională care depășește granițele orologeriei. Limitat la doar opt exemplare, Montgolfière Aéro seduce prin eleganța sa aeriană și prin know-how de neegalat.
Bottega Veneta, celebrată de mult timp pentru articolele sale de marochinărie excepționale, își extinde acum moștenirea în lumea bijuteriilor fine. Sub îndrumarea directorului de creație Matthieu Blazy, casa de modă italiană a dezvăluit prima sa colecție de bijuterii de lux.
Grupul francez Kering, care deține branduri precum Yves Saint Laurent, Balenciaga, Bottega Veneta, Creed și Alexander McQueen, a raportat o nouă scădere a vânzărilor Gucci și a avertizat că venitul operațional se va reduce aproape la jumătate în acest an.
Brandurile de lux sunt adesea mai mult decât simple declarații de modă; sunt alegeri ale stilului de viață.
Ariana Grande invită fanii la „Party of Dreams” în acest sezon de sărbători, în noua campanie a emblematicului brand de bijuterii, Swarovski.
Vedeta a plănuit timp de 4 zile escapada romantică în secret, iar Virgil Șteblea a aflat abia în ziua plecării, pe aeroport, care este destinația finală.
Andreea Bostănică primește des cadouri scumpe și are parte de multă admirație din partea fanilor. Însă, a dezvăluit un lucru pe care puțină lume îl știe.
Ariana Grande invită fanii la „Party of Dreams” în acest sezon de sărbători, în noua campanie a emblematicului brand de bijuterii, Swarovski.
CINE ESTE VALENTIN PETRIȘOR ALIAS ”DINTE” MARTORUL CHEIE ÎN PROCESUL DE DIVORȚ DINTRE ANAMARIA PRODAN ȘI LAURENȚIU REGHECAMPF
Cea mai recentă apariție demonstrează încă o dată că Zendaya merită din plin titlul de fashion icon.
Kanye West și Bianca Censori se îndreaptă probabil către divorț... TMZ a aflat că cei doi traversează o perioadă dificilă în căsnicia lor de aproape 2 ani.