Mai mult, aceasta ar fi condus și fără permis.
Cea supranumită „Contesa digitală” a fost trasă pe dreapta marți, în jurul orei 16:00. Atunci, ea a refuzat să i se recolteze probe, motiv pentru care i s-a deschis un dosar penal pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Ulterior, ea s-a urcat din nou la volan și a fost oprită de agenții Brigăzii Rutiere în jurul orei 23:00. Atunci ea a acceptat să fie testată, iar în urma verificărilor a ieșit la iveală că avea o concentrație de 0,05 g/l alcool pur în sânge și că a consumat droguri.
În acest context, Ana Morodan s-a ales cu două dosare penale în decurs de câteva ore.
În cursul zilei de miercuri, creatoarea de conținut digital va fi dusă în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.
Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.
Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.
Creator complet și figură a dialogului cultural, Pharrell Williams a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare în cadrul unei ceremonii private la Palatul Élysée.
Kendall Jenner devine ambasadoare de imagine a liniei de parfumuri Emporio Armani. Pentru a marca momentul, Kendall a fost de asemenea numită imaginea celei mai noi esențe feminine a brandului Armani, Power of You Eau de Parfum.
Într-o apariție magistrală la Globurile de Aur, Timothée Chalamet ne-a reamintit că stilul, uneori, stă în detalii.
Bella Hadid a criticat public celebra casă de modă Dolce & Gabbana, acuzând brandul de „ani de rasism, sexism, bigotism și xenofobie”, după ce compania a fost atacată dur pentru selecția modelelor de la prezentarea din cadrul Milan Fashion Week.
Celebrul designer de modă italian Valentino Garavani a murit, a anunțat luni fundația acestuia, potrivit Reuters și Sky News.