Amazon, criticat pentru ornamentele de Crăciun cu imagini din Auschwitz

Muzeul polonez a criticat aspru compania Amazon pentru cpmercializarea unor ornamente de Crăciun pe care apăreau imagini din tabăra de exterminare nazistă Auschwitz-Bikernay.

Printre produse se aflau figurine cu căile de tren și barăcile, chiar și o figurină cu Iisus trimis la exterminare. Memorialul Auschwitz din Polonia a acuzat Amazon de lipsă de respect față de tragica semnificație a lagărului și a cerut restragerea urgentă a produselor.

„Să vinzi ornamente de Crăciun cu asemenea imagini nu este deloc potrivit. Cum ai putea asocia Auschwitz cu un desfăcător de sticle?”, au spus reprezentanții muzeului pe Twitter.

Aceștia au adăugat mai târziu că Amazon ar fi retras de pe site obiectele jignitoare, dar că au mai descoperit multe altele.

Americanii de la Amazon au declarat: 

„Toți comercian’ii trebuie să urmeze protocolul vânzărilor, iar cei care nu respectă regulile vor fi trași la răspundere. Produsele vizate au fost retrase.”

Germania nazistă a organizat tabăra morții după ce a ocupat Polonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Situl Holocaustului a devenit un simbol al genocidului Germaniei naziste asupra a șase milioane de evrei europeni, numai un milion fiind uciți în lagăr între 1940-1945. Mai mult de 100.000 de alte persoane, care nu erau evrei și-au găsit sfârșitul la Auschwitz, potrivit muzeului. Se estimează că 232.000 dintre victime erau copii.

sursa: tabu.ro




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Testamentul lui Karl Lagerfeld, contestat în justiție

Averea lui Karl Lagerfeld estimată la 200 de milioane de euro a devenit acum subiectul unei noi bătălii legale.

H&M lansează o colecție-capsulă de piese premium

H&M Studio Essentials este o colecție-capsulă de piese vestimentare și accesorii simple, clasice și atemporale, care sfidează trendurile și care se încadrează perfect în garderoba pentru viața de zi cu zi.

Supermodelul Christy Turlington devine ambasador de imagine pentru Lancôme

Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.

Noul televizor LG este mai subțire decât o monedă

Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.

Cătălin Botezatu, jefuit la Londra de un ceas extrem de rar și scump

Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.

Elon Musk devine primul om din istorie cu o avere de peste 800 mld. $

Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.

Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani. Cum a sărbătorit

Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.

Un nou capitol Virtuosity, de Louis Vuitton: unde tehnica întâlnește imaginația

La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.

Tesla oprește producția a două modele de lux pentru a construi roboți

În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.

Pieter Mulier părăsește Alaïa

Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.

Steven Seagal își vinde conacul din Moscova

Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.

Primul „oraș Mercedes-Benz” din lume va fi construit în Dubai

Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.

Steven Seagal își vinde conacul din Moscova

Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.

hourglass_full 7 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Primul „oraș Mercedes-Benz” din lume va fi construit în Dubai

Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.

hourglass_full 8 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Cel mai mare safir violet din lume, scos la licitaţie. Valorează o avere

Un safir violet considerat cel mai mare din lume, evaluat la aproximativ 300 de milioane de dolari, a fost expus în Sri Lanka.

hourglass_full 17 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Hermès transformă cumpărăturile de genți în lux

Cunoaște-ți regulile de client, evaluează-ți cartierul, istoricul cheltuielilor și social media înainte de a decide dacă meriți o geantă Hermès.

hourglass_full 21 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
„Emily la Paris”: Adresele lui Emily Cooper, în sfârșit adunate pe o hartă captivantă

Odată cu apropierea sezonului 5 din Emily in Paris , mapstr dezvăluie o hartă interactivă gratuită care reunește toate locațiile emblematice ale serialului pentru o imersiune în mărime naturală.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Jo Malone lansează un consilier AI pentru parfumuri

Jo Malone London deschide un nou capitol în luxul digital prin lansarea unui Scent Advisor bazat pe inteligență artificială, prezentat pe 2 decembrie de casa de parfumuri deținută de Estée Lauder Companies.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL